17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
Acasă Blog Pagina 499

Omul de afaceri sibian, tâlhărit în propria casă, a murit marți seara

Adrian Kreiner, omul de afaceri sibian, care a fost tâlhărit în propria casă, pe strada Moldoveanu, din oraș, a murit marți seara, potrivit tribuna.ro.

Acesta fusese internat duminică noaptea, în stare critică, după ce a fost bătut cu sălbăticie de cei care au intrat în casa sa pentru a fura.

„Din păcate, deși medicii au făcut tot ce era posibil ca să-i salveze viața, pacientul a decedat în cursul acestei seri. Pe această cale transmitem condoleanțe familiei”, spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Iubita lui Adrian Kreiner, Adriana Viliginschi, a postat un mesaj pe Facebook marți seara, după ce a fost declarat decesul celui alături de care a stat timp de 18 ani.

„Cei care ne-au atacat duminică noaptea, în timp ce dormeam, prin faptele lor au reușit să îl omoare pe iubitul meu, logodnicul meu, bărbatul meu din ultimii 18 ani, adrian Kreiner.

Acum o oră a fost confirmat decesul. Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și vă rog pe voi toți și presa ca în perioada următoare să îmi respectați intimitatea durerii pe care mereu am trăit-o în liniște. Toate informațiile legate de priveghi și înmormântare le voi face publice”, scrie femeia.

Afacerist vizibil în spațiul public

Adrian Kreiner, omul de afaceri peste care au intrat hoții, era foarte prezent în spațiul public. În ultima perioadă a participat la o emisiune de televiziune în care a povestit despre afacerea sa în domeniul crypto.

Cei care i-au spart locuința se pare că au știut că acesta are mulți bani și obiecte de valoare. Se pare că în locuință se aflau și fiica dintr-o relație anterioară, precum și concubina. Hoții au escaladat gardul și l-au găsit pe bărbat în living, la parter. Aici l-au bătut, l-au lăsat într-o baltă de sânge și au plecat cu mai multe ceasuri de colecție, evaluate la sume foarte mari de bani.

Cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pentru identificarea persoanelor care au intrat în locuința bărbatului, pe strada Moldoveanu, din Sibiu.

De la fața locului au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere atât de la locuința spartă, cât și de la alte locuințe și societăți de pe stradă.

Victima a fost bătută și legată de mâini și de picioare, iar fiica a fost amenințată cu pistolul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi două infracţiuni de tâlhărie calificată.

„Din coroborarea mijloacelor de probă administrate până la acest moment procesual rezultă că la data de în data de 6.11.2023, în jurul orei 2,30, trei persoane de sex masculin purtând cagule au pătruns prin efracţie într-un imobil situat pe str. Moldoveanu din municipiul Sibiu în scopul de a sustrage bunuri. Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 50 ani, a fost agresat fizic de autori care i-au aplicat mai multe lovituri la nivelul capului, trunchiului şi membrelor şi l-au imobilizat legându-l de mâini şi de picioare. Din imobil au fost sustrase mai multe ceasuri de valoare. La momentul comiterii faptelor in locuinţă se mai aflau partenera de viaţa a proprietarului care dormea şi fiica acestuia în vârstă de 23 de ani. Aceasta din urmă a fost bruscată de atacatori şi ameninţată cu pistolul, cerându-i-se să indice locul unde se află banii”, spun reprezentanții Parchetului.

În prezent se efectuează cercetări în vederea identificării autorilor infracţiunilor.

Procurorul criminalist beneficiază de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.

După ce Adrian Kreiner a murit, procurorii urmează să schimbe încadrarea juridică. (L. B.)

Două adolescente din Bucureşti, acuzate de ameninţare, tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate, arestate

”În data de 08.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a formulat propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpata minoră I.R.M.A, în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj precum şi faţă de inculpata minoră C.A.A.I., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsirea de libertate în mod ilegal”, anunţă, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

În curând se va adopta OUG de revenire asupra plafoanelor de cash. Societatea nu e pregătită

Societatea românească nu este pregătită pentru măsura limitării utilizării numerarului, spun reprezentanții Ministerului de Finanțe (MF), potrivit proiectului de OUG de revenire asupra plafoanelor de utilizare a plătiților cash, publicat în transparență, potrivit spotmedia.ro.

Astfel, se arată în proiectul MF, luând în considerare îngrijorarea societății de eliminare a numerarului, precum și de îngreunare a activității zilnice, mai ales în cazul micilor afaceri, respectiv îngreunarea relației cu furnizorii/clienții, precum costurile suplimentare generate de comisioanele și taxele pentru procesarea plăților electronice, se revine la situația prin care încasările se fac ca și până acum în limita unui plafon zilnic de 5.000 de lei de la o persoană.

Proiectul pus în transparență prevede ca încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, să fie în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.

Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, potrivit proiectului.

De asemenea, sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele fizice pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Trupele israeliene sunt „ în inima Gaza City”. Netanyahu: „Orașul este încercuit”

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunțat că trupele țării sunt „ în inima Gaza City”, iar premierul Benjamin Netanyahu a confirmat la rândul său că „orașul este încercuit” și că militarii „operează în interiorul lui”, transmite BBC, potrivit b1tv.ro.

Israelul a anunțat că armata este „în inima orașului Gaza”

Ministrul apărării a oferit detalii despre ofensiva israeliană din Gaza City

„Au venit din nord și din sud. L-au luat cu asalt în coordonare deplină între forțele terestre, aeriene și maritime”, a declarat Yoav Gallant într-o conferință de presă, citat de Reuters.

Premierul israelian a anunțat că nu vor exista niciun armistițiu și nicio livrare de combustibil în Gaza până nu vor fi eliberați ostaticii capturați de Hamas în atacul din 7 octombrie.

„Orașul Gaza este încercuit, operăm în interiorul lui. Nu ne vom opri”, a subliniat Benjamin Netanyahu, care le-a cerut oamenilor din Fâșia Gaza să se îndrepte spre sudul teritoriului.

SUA se opune unei noi ocupații israeliene în Fâșia Gaza

SUA a anunțat public, prin vocea unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, că se opune unei noi ocupații pe termen lung a Israelului în Fâșia Gaza.

SUA nu susține nicio relocare forțată a palestinienilor către zone din afara Fâșiei Gaza, a mai spus Vedant Patel.

„Punctul nostru de vedere este că palestinienii trebuie să fie în prim-planul acestor decizii, iar Gaza este pământ palestinian și va rămâne pământ palestinian”, a declarat reprezentantul Departamentului american de Stat, întrebat despre declarația lui Benjamin Netanyahu cum că Israel va avea o „responsabilitate de securitate” în Gaza după încheierea luptelor.

Ministrul israelian al apărării: Am intrat într-o nouă fază în război. Ieri, pământul în Gaza s-a cutremurat

Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a declarat sâmbătă că războiul împotriva mişcării islamiste Hamas “a intrat într-o nouă fază”, după o noapte de bombardamente intense şi o incursiune terestră a armatei israeliene în Fâşia Gaza, relatează agenţiile France Presse şi EFE, potrivit agerpres.ro.

“Am intrat într-o nouă fază în război. Ieri, pământul în Gaza s-a cutremurat”, a spus Gallant într-un mesaj video.

Relatările din Fâşia Gaza vorbesc într-adevăr despre scene ca după cutremur în urma bombardamentelor israeliene violente din noaptea de vineri spre sâmbătă, cu clădiri puse la pământ şi cratere în şosele.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Preliminariile EURO 2024. FRF a anunțat când pot fi achiziționate biletele pentru partida Israel – România

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că cele 462 de bilete disponibile pentru suporterii români la partida pe care „Tricolorii” o vor disputa împotriva Israelului, în preliminariile EURO 2024, vor putea fi achiziționate începând de miercuri.

FRF a anunțat că a ajuns la un acord cu omologii din Israel și UEFA pentru ca suporterii români să aibă alocate mai multe bilete decât cota de 5% impusă de regulamentele competiției. Astfel, dintr-un total de 3.800 de locuri, 462 vor putea fi ocupate de suporterii tricolorilor.

Biletele vor fi puse în vânzare miercuri, 8 noiembrie, după ora prânzului, pe platforma de ticketing a Federației din Israel. Link-urile vor fi disponibile pe site-ul https://www.frf.ro/ și pe https://bilete.frf.ro/bilete/nationala/.

Prețul unui bilet este de 100 shekeli (aproximativ 24 EUR, respectiv 120 RON).

Partida Israel – România, din preliminariile EURO 2024, se va juca sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21:45, în Ungaria, pe stadionul Pancho din Felcsút.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Rusia a făcut ca România să suspende operaţionalizarea Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale

România va suspenda, împreună cu aliaţii care sunt state părţi la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional, a anunţat marţi seara Ministerul Afacerilor Externe.

“În contextul Declaraţiei Consiliului Nord-Atlantic privind răspunsul aliat referitor la retragerea Rusiei din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), prezentată marţi, România va suspenda, împreună cu aliaţii care sunt state părţi la TCFE, operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional”, se arată într-un comunicat al MAE, transmite agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor iniţiate la nivel aliat în 9 iunie a rezultat faptul că respectarea acestui Tratat doar de către aliaţii care sunt state părţi este nesustenabilă.

“Această evoluţie constituie un răspuns la decizia Rusiei de a se retrage din Tratat şi la războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, contrar obiectivelor documentului care a constituit timp de decenii unul din elementele de bază ale arhitecturii de securitate în spaţiul euroatlantic. Rusia continuă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki, a obiectivelor şi principiilor Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa, inclusiv reciprocitatea, transparenţa, implementarea, verificarea şi consimţământul statului-gazdă”, subliniază MAE.

România va continua, alături de celelalte state aliate, să contribuie activ la securitatea Europei şi a spaţiului euroatlantic prin susţinerea unei posturi consolidate de descurajare şi apărare a NATO, precum şi prin măsuri adecvate de control al armamentelor, luând în considerare mediul de securitate şi securitatea tuturor aliaţilor, în conformitate cu Noul Concept Strategic, precizează Ministerul de Externe.

Rusia s-a retras oficial marţi dintr-un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după Războiul rece prin extinderea Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters.

Federaţia Rusă a notificat, pe data de 9 iunie, depozitarul Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa decizia de a se retrage din acest document. Conform prevederilor Tratatului, această decizie intră în vigoare după 150 de zile de la notificare, adică pe 7 noiembrie. Consiliul Nord-Atlantic a condamnat anunţul şi a anunţat consultări cu privire la implicaţiile retragerii Rusiei din Tratat şi la impactul asupra securităţii Alianţei.

Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale din Europa a fost negociat în ultimii ani ai Războiului rece, fiind semnat la Paris, pe 19 noiembrie 1990. Prevederile sale impun o serie de plafoane şi limitări pentru cinci categorii de armament convenţional: tancuri de luptă, vehicule blindate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă. România a devenit parte la Tratat în 1992. 

Rusia s-a retras din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa. Reacția Ministerului de Externe al României

Rusia a finalizat procedura prin care se retrage din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa, acesta fiind documentul care limita cantitățile de armament pe care le dețin statele europene.

Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis un comunicat în care avertizează că această decizie a Rusiei va afecta securitatea în Europa.

MAE “condamnă decizia Federației Ruse de a se retrage din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (TCFE). Procedura, inițiată de către F. Rusă pe data de 10 mai 2023, a fost încheiată astăzi, 9 iunie 2023, prin notificarea depozitarului Tratatului CFE, Regatul Țărilor de Jos.

Decizia Federației Ruse este cea mai recentă acțiune de subminare a ordinii internaționale bazate pe reguli și a securității euroatlantice, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki și a obiectivelor TCFE.

Acțiunile Federației Ruse au afectat negativ TCFE încă de la anunțul său de „autosuspendare” din Tratatul în 2007, fără un temei legal. La acel moment, Federația Rusă deja nu mai îndeplinea în totalitate obligațiile ce îi reveneau prin Tratat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Fosta șefă de la Resurse Umane a Primăriei Timișoara, acord cu DNA. A recunoscut că a trucat concursuri de angajare

Fosta şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Timişoara, Rodica Aurelian, a recunoscut fraudarea concursurilor de angajare organizate pentru diverse posturi de conducere sau de execuţie şi a încheiat un acord cu procurorii DNA Timişoara.

„În prezenta cauză au fost cercetate aspecte referitoare la săvârşirea unor presupuse infracţiuni de către persoane din conducerea Primăriei Municipiului Timişoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în luna decembrie 2015 şi în perioada 2018 – 2019”, arată DNA într-un comunicat transmis, marţi, presei.

Rodica Aurelian este acuzată de instigare sub forma participaţiei improprii la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi uz de fals, toate în formă continuată.

„În contextul menţionat mai sus, inculpata Aurelian Rodica, în calitate de şefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 20 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte. În lucrările respective răspunsurile corecte ar fi fost trecute atât de inculpată cât şi de alte trei subordonate (două dintre ele au încheiat cu procurorii anticorupţie câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei). Urmarea acestor demersuri ar fi fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile şi ulterior, prin dispoziţiile primarului municipiului Timişoara, care ar fi acţionat fără vinovăţie, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc”, arată sursa citată.

În prezenţa apărătorului, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea unor drepturi.

Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Timiş. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Sindicatul actorilor constată un dezacord cu oferta marilor studiouri

Sindicatul actorilor de la Hollywood a declarat luni (6 noiembrie) că încă nu a ajuns la un acord cu marile studiouri cu privire la mai multe aspecte, inclusiv utilizarea AI(Inteligenței Artificiale).

Netflix a declarat luni pentru Reuters că discuțiile cu actori de la Hollywood sunt „în desfășurare”, după ce sindicatul lor a respins cea mai recentă ofertă de la studiourile importante.

Ted Sarandos, co-șeful executiv al Netflix: „Sunt în desfășurare. Suntem la masa de negocieri toată ziua, în fiecare zi și încercăm să rezolvăm greva și să readucem orașul la lucru.”

Alianța Producătorilor de Film și Televiziune (AMPTP), care reprezintă Netflix, Walt Disney și alte companii, a prezentat sâmbătă (4 noiembrie) ceea ce studiourile au numit „ultima, cea mai bună și finală” ofertă.

Sindicatul SAG-AFTRA a declarat luni într-o declarație că cele două părți nu au ajuns încă la un acord cu privire la mai multe aspecte, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale.

S-a adăugat că s-a hotărât să asigure acordul potrivit și să pună capăt responsabil unei greve care se desfășoară de patru luni.

Actorii de la Hollywood au renunțat la slujbă în iulie pentru a cere compensații mai mari în era televiziunii în flux, precum și protecție în jurul utilizării AI și a altor câștiguri.

Actorii caută asigurări că asemănările lor digitale nu vor fi folosite fără permisiunea lor.

Actorii de la Hollywood au intrat în grevă. Ei se alătură protestului scenariștilor

Puternicul sindicat al actorilor americani a anunţat joi intrarea oficială în grevă de la miezul nopţii (07:00 GMT vineri), o decizie care ar urma să paralizeze complet Hollywood-ul, unde producţia de filme şi seriale încetineşte deja din cauza mişcării sociale a scenariştilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Consiliul naţional al SAG-AFTRA a votat în unanimitate pentru un ordin de grevă împotriva studiourilor şi radiodifuzorilor”, a anunţat Duncan Crabtree-Ireland, directorul executiv naţional al acestui sindicat care reprezintă 160.000 de actori şi alţi profesionişti de pe marele şi micul ecran.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Israelienii onorează victimele Hamas în aer și pe uscat

Un moment de reculegere a fost ținut în Israel și nu numai, marți (7 noiembrie), pentru a comemora victimele atacurilor Hamas din 7 octombrie asupra Israelului și ostaticii încă ținuți în Gaza, potrivit Reuters.

În Ierusalim, municipalitatea a coborât steaguri până la jumătate, în timp ce într-un zbor către Londra, efectuat de compania israeliană El-Al, pasagerii stăteau nemișcați în interiorul avionului.

Într-un centru logistic din Tel Aviv, organizat de grupul de protest Brothers and Sisters in Arms, voluntarii și-au oprit activitatea pentru a cânta imnul național al Israelului, Hatikva, sau în ebraică pentru „speranță”.

Militanții Hamas au năvălit în comunitățile israeliene din apropierea Fâșiei Gaza sâmbătă (7 octombrie), ucigând 1.400 de persoane, luând ostatici peste 240 de persoane și declanșând acțiuni militare israeliene care au costat peste 10.000 de vieți în enclavă, potrivit autorităților palestiniene.

VIDEO. Moment de reculegere. O lună de la atacul Hamas

Locuitorii din Tel Aviv au comemorat victimele atacurilor din 7 octombrie.

Un număr mare de persoane s-au adunat lângă steaguri israeliene și au cântat imnul național, după ce au respectat un moment de reculegere în memoria victimelor.

Militanții Hamas au luat cu asalt sâmbătă (7 octombrie) comunitățile israeliene din apropierea Fâșiei Gaza, ucigând 1.400 de persoane, luând peste 200 de ostatici și declanșând o acțiune militară israeliană care a costat peste 10.000 de vieți în enclavă, potrivit autorităților palestiniene.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Universitatea Craiova și-a prezentat oficial al patrulea antrenor din acest sezon

Universitatea Craiova are un nou antrenor, în persoana bulgarului Ivailo Petev, care a fost prezentat oficial astăzi și va încerca să îi ducă pe olteni în fruntea Ligii 1.

De-a lungul carierei, tehnicianul în vârstă de 48 de ani a antrenat, printre altele, naţionalele Bulgariei şi ale Bosnia-Herţegovina, iar ultima oară a pregătit-o pe Ludogoreţ Razgrad. Bulgarul a mai activat la Levski Sofia sau Dinamo Zagreb.

Petev este al patrulea antrenor al echipei din Bănie în acest sezon, după Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Prințul William merge pe un „covor verde” pentru a ridica Premiul Earthshot

Prințul William și mai multe celebrități au pășit marți (7 noiembrie) pe un „covor verde” al ceremoniei de decernare a premiului Earthshot din Singapore, în cadrul căruia s-au desemnat cei cinci câștigători care dezvoltă soluții la problemele de mediu, potrivit Reuters.

Premiul anual Earthshot acordă 1 milion de lire sterline (1,22 milioane de dolari) fiecăruia din cei cinci câștigători, într-un efort de a-i ajuta să-și extindă soluțiile climatice și de mediu. Cei cinci câștigători pentru 2023 sunt Acción Andina, GRST, WildAid Marine Program, S4S Technologies și Boomitra.

Înainte de ceremonie, celebrități și politicieni le-au acordat atenția celor 15 finaliști, mulți cerând soluții scalabile și mai bune pentru a aborda schimbările climatice globale.

Evenimentul a fost găzduit de câștigătoarea premiului Emmy, Hannah Waddingham, și de actorul și producătorul, de trei ori câștigător al premiului Emmy, Sterling K. Brown, cu reprezentații ale celor de la Bastille și OneRepublic.

Prinţul William şi soţia lui vor participa la gala de decernare a premiilor BAFTA

Cuplul princiar britanic va poza pe covorul roşu la această gală ce va avea loc la Londra, iar prinţul William, preşedintele BAFTA, va înmâna cea mai prestigioasă recompensă atribuită de Academia britanică de artă a filmului şi televiziunii – BAFTA Fellowship – care va reveni în acest an editorului de film Thelma Schoonmaker.

William şi Kate au asistat şi la ceremonia de anul trecut, când ducesa de Cambridge era însărcinată cu cel de-al treilea copil al cuplului, prinţul Louis.

În acest an, “The Favourite” conduce plutonul lungmetrajelor care au primit cele mai multe nominalizări la premiile BAFTA şi va concura la 12 categorii, inclusiv la categoriile “cel mai bun film” şi “cel mai bun film britanic”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Un restaurant cu stele Michelin se închide pentru că este prea scump

După 26 de ani de activitate, un restaurant cu o stea Michelin din Belfast, Irlanda de Nord, se închide din cauza costurilor care au devenit prea mari – atât pentru clienți, cât și pentru operatorii restaurantului, notează CNN.

Deanes EIPIC, restaurantul de fine dining de top al imperiului fondat de bucătarul nord-irlandez Michael Deane în anii 1990, a câștigat prima sa stea Michelin la doar un an de la deschidere, sub numele Deanes în 1997.

Cu toate acestea, în această lună, compania a anunțat că Deanes EIPIC se va închide până la sfârșitul anului 2023 din cauza creșterii prețurilor în rândul clienților și a impactului Covid, Brexit și criza costului vieții. Este planificată o relansare cu un nou accent pe “valoare pentru bani”.

Bucătarul-șef Alex Greene, finalist în cadrul emisiunii britanice “Great British Menu”, a declarat pentru CNN Travel că vede această mișcare ca fiind simptomatică pentru o tendință în creștere în industria ospitalității.

“EIPIC în ansamblu nu era un restaurant care să fie în declin”, spune el, dar “oamenii au o anumită așteptare când trec pragul. Costul de a oferi această așteptare s-a dublat de la COVID, costul a scăpat de sub control. Și nu putem dubla prețul.”

Meniurile la EIPIC costă 100 de lire sterline fiecare (aproximativ 123 de dolari), deci nu se află la capătul extrem al scării de prețuri, dar, ca oraș mic, Belfast nu are fluxul de clienți bogați pe care îi găsiți în metropole ca Londra sau Paris.

EIPIC urmează modelul clasic de fine dining, care a adus multor restaurante o stea Michelin în Europa și în afara ei. Cu toate acestea, spune Greene, “partea mai luxoasă a diningului, cu mese acoperite cu față de masă albă și serviciu de calitate, pare să devină o eră a trecutului.”

Restaurantele moderne de calibru Michelin sunt “mai simple”, adaugă el. În timp ce pasiunea, dedicarea și calitatea mâncării sunt încă prezente, “nu ai față albă de masă, nu ai același nivel de serviciu” și este mai “economic să livrezi clientului.” În timp ce încă există o piață pentru fine dining-ul tradițional, aceasta se micșorează.

YouTube video

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Istvan Kovacs va arbitra un nou meci în Champions League

Istvan Kovacs va conduce la centru partida dintre Arsenal şi Sevilla FC, care va avea loc miercuri, de la ora 22:00, pe Emirates Stadium din Londra, în Grupa B a Champions League.

Arbitri asistenţi în meciul de la Londra vor fi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, iar al patrulea oficial a fost desemnat Horaţiu Feşnic. În camera VAR se vor afla germanul Bastian Dankert şi francezul Benoît Millot.

Acesta este al doilea meci arbitrat de Kovacs în acest sezon de Champions League, după ce s-a aflat la centru şi la partida dintre Newcastle United – PSG.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Un supraviețuitor iese sfidător din casa lui distrusă din Gaza

Un supraviețuitor al unui atac aerian israelian, ieșind din mormanul de moloz care fusese casa lui, de la Khan Younis, Gaza, a declarat marți (7 noiembrie) că Israelul „își arată puterea și puterea împotriva civililor”, în timp ce mai mulți membri ai familiei au rămas prinși sub dărâmături, potrivit Reuters.

Bărbatul al cărui nume nu se cunoaște, care avea 27 de membri ai familiei încă prinși sub dărâmăturile casei, a spus că nu se teme de atacurile aeriene în curs.

Cel puțin 23 de palestinieni au fost uciși în două atacuri aeriene separate israeliene, marți dimineața, în orașele Khan Younis și Rafah din sudul Gazei, au declarat oficialii din domeniul sănătății.

Israelul a bombardat enclava, de la raidul Hamas în sudul Israelului în urmă cu o lună, când luptătorii săi au ucis 1.400 de oameni și au capturat 240 de ostatici.

Oficialii din domeniul sănătății din Gaza spun că atacul israelian a ucis peste 10.000 de palestinieni, inclusiv aproximativ 4.100 de copii.

Palestinienii duc de urgență răniții la spital după un atac aerian

Palestinienii s-au grăbit să ducă răniții la spitalul Nasser, după un atac aerian israelian de joi (19 octombrie), în Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, potrivit Reuters.

Printre răniți au fost văzuți copii mici și lucrători ONU.

Anterior, presa Hamas a raportat că mai mulți palestinieni au fost uciși sau răniți într-un atac aerian asupra unei case din Khan Younis, joi.

Ministerul Sănătăţii din Gaza spune că 3.478 de palestinieni au fost ucişi şi 12.065 au fost răniţi în atacurile aeriene israeliene asupra enclavei asediate din 7 octombrie. Sute de mii au fost strămutate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Klaus Iohannis i-a decorat pe membrii Fundației Special Olympics. Ce mesaj le-a transmis președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la ceremonia de decorare a Fundaţiei Special Olympics din România, că incluziunea reprezintă o ţintă pe care trebuie să o atingem la nivelul întregii societăţi şi în toate aspectele vieţii noastre.

„Incluziunea reprezintă o ţintă pe care trebuie să o atingem la nivelul întregii societăţi şi în toate aspectele vieţii noastre, iar mişcarea Special Olympics contribuie în mod activ la realizarea acestui obiectiv. Prin activităţile desfăşurate, schimbaţi mentalităţi, eliminaţi prejudecăţi, promovaţi toleranţa şi acceptarea diversităţii”, a afirmat şeful statului. “În acelaşi timp, reuşiţi să transmiteţi încredere persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi de dezvoltare, care au mare nevoie de sprijin şi încurajare, şi le oferiţi o voce puternică, atrăgând atenţia asupra nevoilor lor specifice şi a provocărilor cu care se confruntă. De asemenea, prin intermediul educaţiei şi al sportului, sprijiniţi tinerii şi comunităţi întregi şi daţi o şansă în plus unui viitor mai bun pentru România”, a punctat preşedintele.

Iohannis a subliniat că sportivii Special Olympics reprezintă un exemplu elocvent al puterii şi al hotărârii. „Dragi bravi sportivi, sunteţi modele de urmat pentru întreaga societate, arătaţi permanent ce înseamnă cu adevărat reuşita şi demonstraţi în mod constant că, prin ambiţie şi perseverenţă, obstacolele pot fi depăşite şi succesul este posibil. Atitudinea voastră pozitivă, încrederea în propriile forţe, curajul cu care înfruntaţi orice provocare şi modul în care sunteţi din ce în ce mai buni în ceea ce faceţi reprezintă o sursă de inspiraţie pentru noi toţi. La fiecare competiţie la care participaţi ne cuceriţi cu poveştile voastre incredibile şi cu performanţe impresionante, care ne emoţionează şi ne motivează să credem că ceea ce uneori poate părea de netrecut este cu putinţă atunci când nu renunţi şi depui eforturi consistente pentru a-ţi îndeplini obiectivele. Vă urez să fiţi la fel de bravi ca până acum şi să continuaţi să vă autodepăşiţi cu fiecare încercare”, le-a transmis Klaus Iohannis.

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Fundaţiei Special Olympics din România. Şeful statului a conferit Ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului şi angajament social” în grad de Cavaler Fundaţiei Special Olympics din România în semn de apreciere pentru altruismul, devotamentul şi profesionalismul dovedite în cei 20 de ani de activitate dedicată promovării diversităţii şi incluziunii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale prin intermediul sportului.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Manchester City va fi din nou campioană în Liga Campionilor. Opta Analyst a prezis totul

Statisticienii de la Opta Analyst au folosit un supercomputer pentru a alcătui un clasament cu principalele echipe favorite de a câştiga Liga Campionilor. Manchester City se află pe primul loc în acest clasament, cu un avans semnificativ. Pe locul secund se plasează Real Madrid, iar podiumul este completat de Bayern Munchen.

Una dintre surprizele acestui clasament este clasarea lui PSG pe locul 9, cu doar 2,7% șanse de a câștiga trofeul. PSG conduce grupa F în Liga Campionilor, având 6 puncte în cont. Ei vor juca marți seara împotriva lui AC Milan într-o partidă disputată în deplasare.

Manchester City întâlnește Young Boya Berna, în etapa cu numărul patru din Liga Campionilor, astăzi, de la 22:00.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a lovit sudul regiunii Xinjiang, China

Un cutremur cu magnitudinea 5,5 a lovit miercuri sudul regiunii chineze Xinjiang, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), potrivi Reuters.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 8 kilometri, a precizat EMSC.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Organizația PMP Hunedoara a trecut, in corpore, la PUSL

După ce filiala PER Arad s-a alăturat PUSL săptămâna trecută, organizația județeană Hunedoara a Partidului Mișcarea Populară (PMP) a trecut, in corpore, la Partidul Umanist Social Liberal.

După șocul de săptămâna trecută, când organizația PER Arad a trecut la PUSL, acum organizația județeană Hunedoara a PMP s-a alăturat umaniștilor.

„Organizația județeană Hunedoara a Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-a alăturat Partidului Umanist Social Liberal. Astfel, organizația PUSL Hunedoara, județ unde umaniștii au deja o filială puternică, se consolidează și mai mult. 

Aceasta mutare politică importantă vine la scurt timp după ce filiala PER Arad s-a alăturat umaniștilor și demonstrează, încă o dată, că PUSL este o alternativă viabilă și un partid cu șanse reale să fie parte și din următoarea configurație a Parlamentului.

Umaniștii au decis deja, în cea mai recentă ședință a conducerii naționale a partidului, ca la alegerile din 2024 să participe prin propriile forțe, cu demnitate, onoare și curaj”, se arată într-un comunicat la PUSL.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

VIDEO. Premierul Portugaliei a demisionat

Premierul portughez Antonio Costa a demisionat marți, 7 noiembrie, pe fondul unei anchete privind presupusele nereguli comise de administrația sa socialistă majoritară în gestionarea proiectelor de exploatare a litiului și a hidrogenului din țară, transmite Reuters.

Costa și-a anunțat decizia într-o declarație televizată după ce s-a întâlnit cu președintele Marcelo Rebelo de Sousa. El a spus că are conștiința împăcată, dar că nu va mai candida din nou la funcția de premier.

Anterior, marți, procurorii l-au numit pe ministrul Infrastructurii, Joao Galamba, drept suspect oficial și l-au reținut pe șeful de cabinet al lui Costa. Opoziția a cerut ca guvernul să demisioneze cu efect imediat.

Costa a declarat că este “pe deplin disponibil să coopereze” cu justiția după ce procurorii au declarat că și el este vizat de o anchetă.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Raportul privind sănătatea mintală, votat în Comisia de Mediu şi Sănătate Publică a Parlamentului European

Raportul privind sănătatea mintală negociat de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a fost votat în Comisia de Mediu şi Sănătate Publică a Parlamentului European.

Tinerii din ziua de azi se confruntă cu multe provocări când vine vorba de sănătatea mintală: de la problemele de acasă, bullying-ul din școală și mediul toxic și abuziv de la serviciu, până la presiunea de a se conforma cu standardele societății și teama de a fi lăsați pe dinafară. Este pentru prima oară când Parlamentul European vine cu un raport în care vorbește despre sănătatea mintală și cere statelor membre să facă mai mult, informează europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță.

Prin acest raport, Comisia Europeană pune sănătatea mintală pe picior de egalitate cu sănătatea fizică, introducând 20 de inițiative emblematice și finanțări în valoare de 1,23 miliarde de Euro din diferite instrumente financiare pentru acțiuni dedicate sănătății mintale.

„Să fii tânăr și să ai probleme mintale în România pe care să nu poți să le tratezi pentru că nu ai bani este o mare rușine. Aud foarte des în jurul meu povești despre tineri care se confruntă cu depresii, anxietăți, burnout. Neavând ajutor, pentru că terapia e prea scumpă pentru tinerii români, foarte mulți dintre aceștia se sinucid. Cum îi ajutăm, efectiv, pe acești tineri? Cum schimbăm educația din România în așa fel încât școlile să ajute tinerii? Statul are o responsabilitate să nu lase tinerii noștri să se piardă în adicții de tot felul, de la substanțe la jocuri de noroc și pariuri, ci să îi ajute să treacă peste momentele grele din viață. Pe lângă decontarea serviciilor de terapie, măsură pe care statul român ar trebui să o ia cât mai urgent și pentru care mă lupt în Parlamentul European, noi, ca si societate, trebuie să ne ajutăm unii pe alții mai mult, să vorbim deschis și asumat despre acest subiect, nu să ne ascundem. Sănătatea mintală nu este un moft, este o urgență!”, a afirmat Nicu Ștefănuță.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 150 de milioane de oameni din Europa trăiesc cu probleme de sănătate mintală. 9 milioane de adolescenți din Europa se confruntă cu cu tulburări mintale, în special anxietate și depresie. Peste 70 la sută dintre angajații români au suferit de burnout – de muncă excesivă care duce la epuizare psihică. Suicidul este principala cauză de moarte a tinerilor sub 18 ani.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în ședința de astăzi

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat astăzi mai multe măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.

1. Reglementare

    Norma pentru modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Norma nr. 34/2015 privind cerințele cantitative stabilite de Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

    Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei nr. 3/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 5/2013 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

    Proiectul Normei pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2013 privind activitatea de marketing a fondului de pensii facultative (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

    Regulament privind neaplicarea temporară a cotelor prevăzute la punctele 3, 6 și 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2014 privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

    2. Autorizare

    Aprobarea domnului Remus-Gabriel Lăpușan în funcția de membru al Directoratului la societatea Uniqa Asigurări de Viață S.A.;

    Aprobarea doamnei Szilagyi Cerasela-Anica în funcția de conducător executiv al societății Confisio Broker de Asigurare S.R.L.;

    Autorizarea domnului Adrian Anghel în calitate de membru al Directoratului societății OTP Asset Management România S.A.I. S.A.;

    Aprobarea modificării modelului intern parțial pentru calculul necesarului de capital de solvabilitate a grupului Uniqa și a societății Uniqa Asigurări S.A., membră a grupului Uniqa;

    Aprobarea modificării modelului intern parțial pentru calculul necesarului de capital de solvabilitate a grupului VIG și a societăților Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. și Omniasig Vienna Insurance Group S.A., membre ale grupului VIG;

    Aprobarea suplimentului la prospectul de bază aferent programului de ofertă de obligațiuni emise de societatea UniCredit Bank S.A. București;

    Aprobarea prospectului UE pentru creștere întocmit în vederea majorării capitalului social al societății Holde Agri Invest S.A. București;

    Aprobarea radierii din Registrul A.S.F. a Banca Românească S.A. și a Bank Leumi România S.A. din calitatea de instituții de credit;

    Aprobarea cererii de avizare definitivă a modificării Contractului de societate al Fondului de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare, administrat de S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A.;

    Aprobarea cererii de avizare definitivă a modificării Prospectului schemei de pensii facultative pentru Fondul de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare, administrat de S.A.I. Raiffeisen Asset Management S.A.;

    Aprobarea noului asociat unic ca urmare a cesiunii de părți sociale, a modificării conținutului preambulului Actului constitutiv și a noilor asociați indirecți semnificativi ai societății Idea Broker de Asigurare S.R.L.;

    Aprobarea retragerii, la cerere, a autorizației de funcționare a companiei de brokeraj Exe Premium Broker Asigurare – Reasigurare S.R.L., precum și radierea acesteia din Secțiunea I și trecerea în Secțiunea II a Registrului intermediarilor principali.

    Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!