1.7 C
Bucharest
Monday, 27 November 2023
HomeȘtirile zileiRusia a făcut ca România să suspende operaţionalizarea Tratatului privind Forţele Armate...

Rusia a făcut ca România să suspende operaţionalizarea Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale

România va suspenda, împreună cu aliaţii care sunt state părţi la Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional, a anunţat marţi seara Ministerul Afacerilor Externe.

“În contextul Declaraţiei Consiliului Nord-Atlantic privind răspunsul aliat referitor la retragerea Rusiei din Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (TCFE), prezentată marţi, România va suspenda, împreună cu aliaţii care sunt state părţi la TCFE, operaţionalizarea Tratatului atât timp cât este necesar, în conformitate cu normele de drept internaţional”, se arată într-un comunicat al MAE, transmite agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor iniţiate la nivel aliat în 9 iunie a rezultat faptul că respectarea acestui Tratat doar de către aliaţii care sunt state părţi este nesustenabilă.

“Această evoluţie constituie un răspuns la decizia Rusiei de a se retrage din Tratat şi la războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, contrar obiectivelor documentului care a constituit timp de decenii unul din elementele de bază ale arhitecturii de securitate în spaţiul euroatlantic. Rusia continuă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki, a obiectivelor şi principiilor Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa, inclusiv reciprocitatea, transparenţa, implementarea, verificarea şi consimţământul statului-gazdă”, subliniază MAE.

România va continua, alături de celelalte state aliate, să contribuie activ la securitatea Europei şi a spaţiului euroatlantic prin susţinerea unei posturi consolidate de descurajare şi apărare a NATO, precum şi prin măsuri adecvate de control al armamentelor, luând în considerare mediul de securitate şi securitatea tuturor aliaţilor, în conformitate cu Noul Concept Strategic, precizează Ministerul de Externe.

Rusia s-a retras oficial marţi dintr-un tratat-cheie care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după Războiul rece prin extinderea Alianţei Nord-Atlantice, relatează Reuters.

Federaţia Rusă a notificat, pe data de 9 iunie, depozitarul Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa decizia de a se retrage din acest document. Conform prevederilor Tratatului, această decizie intră în vigoare după 150 de zile de la notificare, adică pe 7 noiembrie. Consiliul Nord-Atlantic a condamnat anunţul şi a anunţat consultări cu privire la implicaţiile retragerii Rusiei din Tratat şi la impactul asupra securităţii Alianţei.

Tratatul cu privire la forţele armate convenţionale din Europa a fost negociat în ultimii ani ai Războiului rece, fiind semnat la Paris, pe 19 noiembrie 1990. Prevederile sale impun o serie de plafoane şi limitări pentru cinci categorii de armament convenţional: tancuri de luptă, vehicule blindate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă. România a devenit parte la Tratat în 1992. 

Rusia s-a retras din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa. Reacția Ministerului de Externe al României

Rusia a finalizat procedura prin care se retrage din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa, acesta fiind documentul care limita cantitățile de armament pe care le dețin statele europene.

Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis un comunicat în care avertizează că această decizie a Rusiei va afecta securitatea în Europa.

MAE “condamnă decizia Federației Ruse de a se retrage din Tratatul privind Forțele Convenționale în Europa (TCFE). Procedura, inițiată de către F. Rusă pe data de 10 mai 2023, a fost încheiată astăzi, 9 iunie 2023, prin notificarea depozitarului Tratatului CFE, Regatul Țărilor de Jos.

Decizia Federației Ruse este cea mai recentă acțiune de subminare a ordinii internaționale bazate pe reguli și a securității euroatlantice, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea Cartei ONU, a angajamentelor Actului Final de la Helsinki și a obiectivelor TCFE.

Acțiunile Federației Ruse au afectat negativ TCFE încă de la anunțul său de „autosuspendare” din Tratatul în 2007, fără un temei legal. La acel moment, Federația Rusă deja nu mai îndeplinea în totalitate obligațiile ce îi reveneau prin Tratat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Fondatorul Superbet, Sacha Dragic, obține 40% din News.ro. Fratele Ursulei von der Leyen, implicat

Sacha Dragic, fondatorul Superbet, a luat 40% din News.ro, o agenție de știri din România, transmite strictsecret.ro. Potrivit sursei citate, tranzacția a avut loc...

Atenție! Multe medicamente sunt prescrise corect, dar sunt folosite în alte scopuri!

Un sfert dintre români utilizează medicamente prescrise corect, dar în alte scopuri decât cele recomandate, iar tinerii se află printre cei mai vulnerabili...

Italia a câștigat „Salatiera de Argint” după 47 de ani de așteptare

Echipa masculină de tenis a Italiei a câştigat Cupa Davis, după ce a învins în finală Australia, cu scorul general de 2-0. Reprezentanţii Italiei s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă