21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
Acasă Blog Pagina 499

Italia va construi centre de primire a migranților

Italia va construi centre în Albania pentru a găzdui migranții care ajung în Italia pe mare, a declarat premierul Giorgia Meloni, care a prezentat un nou program pentru a încerca să reducă numărul de migranți, care aproape s-a dublat în ultimul an, transmite Reuters.

Meloni a declarat că centrele din Albania vor găzdui inițial aproximativ 3.000 de persoane atunci când vor fi deschise în primăvara anului 2024. Ea a spus că guvernul italian speră apoi să le mărească capacitatea de a procesa 36.000 de migranți pe an.

Peste 145.000 de persoane au debarcat în Italia până în prezent în 2023, față de aproximativ 88.000 în aceeași perioadă din 2022.

Administrația Meloni a înăsprit deja pedepsele cu închisoarea pentru traficanții de persoane și a decis să crească numărul centrelor de detenție din întreaga țară pentru a reține migranții înainte de posibila lor repatriere.

Partidul de dreapta dură Frații Italiei, al lui Meloni, a cerut de mult timp ca astfel de centre să fie înființate în afara Uniunii Europene, propunând, de exemplu, Africa de Nord, dar nicio țară din această regiune nu a acceptat.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Mesajul lui George Simion după ce USR a retras-o pe Elena Lasconi de pe lista pentru europarlamentare

Preşedintele AUR, George Simion, critică scoaterea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare, acuzându-i pe reprezentanţii USR că au discriminat pe bază de opinie.

Declaraţiile au fost făcute în plenul Camerei Deputaţilor, în timpul şedinţei de plen.

„Aş vrea să le transmit colegilor mei de la USR că nu înţeleg ce au avut cu doamna Elena Lasconi. Nu se face aşa ceva cu un om care susţine familia tradiţională. Nu a greşit cu nimic doamna Elena Lasconi în privinţa asta”, a spus George Simion.

De asemenea, deputatul AUR Dan Tanasă, secretar al Comisiei pentru egalitate de şanse, şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la modul în care a fost tratată Elena Lasconi.

„În calitate de secretar al Comisiei pentru egalitate de şanse, doresc să îmi exprim dezamăgirea cu privire la modul în care colegii din USR o tratează pe o doamnă. Mi se pare inacceptabil ca o femeie, în România, să fie supusă oprobiului public doar pentru că susţine familia naturală. Este trist că colegii de la USR găsesc să discrimineze o femeie doar pentru că are o altă opinie şi pe această cale transmit, în calitate de secretar al Comisiei pentru egalitate de şanse, dezamăgirea mea pentru modul în care este tratată doamna Lasconi de colegii de la USR”, a spus Tanasă.

Elena Lasconi s-a retras de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, la cererea preşedintelui USR, Cătălin Drulă.

Decizia conducerii USR vine după ce Elena Lasconi a declarat într-un interviu că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională de acum câţiva ani iar ulterior, în spaţiul public, au apărut mai multe controverse legate de afirmaţiile făcute, inclusiv din partea fiicei sale. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cine e udemeristul garantat de PSD pentru șefia Hidroelectrica implicat în afacerea Microsoft



Ca urmare a trocului politic, udemeristul Karoly Borbely a ajuns pe 5 februarie 2019 membru în Consiliul de Supraveghere de la Hidrolectrica pentru o perioadă de patru ani iar acum vrea să fie președintele Directoratului pentru încă patru ani, dar el a fost implicat la greu în afacerea EADS cu licențele Microsoft.

Udemeristul Karoly Borbely, fost ministru al Comunicațiilor din guvernul Tăriceanu, este în pole position pentru ocuparea funcția de președinte al Directoratului…



Source link

Prognoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în perioada 6 – 19 noiembrie

Specialiștii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 6 – 19 noiembrie, vremea va fi oscilantă, dar în general cu valori termice în scădere, în timp ce ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului analizat.

În Banat, în prima săptămână din interval, vremea se va răci treptat, însă, cu toate aceste variaţii, valorile termice se vor situa peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 12 şi 20 de grade şi ale minimelor între 4 şi 10 grade. După această perioadă, regimul termic va avea un parcurs relativ constant, diurn mediat regional în jurul a 11 grade, iar nocturn la 2 – 4 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.

În Crişana, valorile termice vor fi oscilante în prima parte a intervalului, dar se vor situa, în marea lor majoritate, peste normele caracteristice perioadei, cu medii ale maximelor între 10 şi 18 grade şi ale minimelor între 4 şi 10 grade. A doua săptămână nu va avea variaţii semnificative din punct de vedere termic, astfel încât, mediat regional, temperaturile diurne vor fi de 9 – 11 grade, iar cele nocturne de 2 – 4 grade. Ploile îşi vor face apariţia pe tot parcursul intervalului, dar se vor semnala pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 6 şi 11 noiembrie.

În Transilvania, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod caracteristic datei în primele două zile din interval, apoi se va răci treptat, dar până în data de 13 noiembrie valorile termice se vor situa în continuare peste normal. În aceste condiţii, mediile maximelor vor porni de la 16 – 18 grade, vor ajunge la 12 – 14 grade la finalul primei săptâmâni şi apoi vor oscila uşor în jurul a 8 grade. Minimele vor fi între zero şi 6 grade mediat regional, cu cele mai ridicate valori în zilele de 6, 8, 9, 11 şi 12 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în 7, 8, 11 şi 12 noiembrie, iar în restul timpului se vor semnala cu totul izolat.

În Maramureş, temperaturile maxime vor scădea treptat pe tot parcursul intervalului de prognoză, astfel încât, de la medii de 16 – 17 grade în primele două zile, cu mult mai ridicate decât normalul perioadei, vor scădea la 12 – 14 grade, până în 11 noiembrie, după care se vor stabiliza în jurul a 8 grade. Temperaturile minime vor fi oscilante în prima săptămână, între 4 şi 8 grade, iar în următoarea se vor menţine la 2 – 4 grade, mediat regional. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar extinderea acestora va fi mai mare pe 11 noiembrie.

În Moldova, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile din interval, cu medii ale maximelor de 18 grade, apoi se va răci uşor, dar maximele se vor situa în continuare peste norme, în jurul a 15 grade şi abia din data de 12 noiembrie se va resimţi o răcire mai accentuată, când acestea vor coborî spre 10 – 12 grade. Regimul termic nocturn va fi oscilant până în data de 13 noiembrie, astfel încât va avea variaţii între 4 şi 10 grade mediat regional, apoi se va menţine relativ constant la 2 – 4 grade. Activitatea pluviometrică va fi destul de scăzută pe parcursul intervalului, cu o probabilitate ca precipitaţiile să se manifeste la nivel local doar în data de 8 noiembrie.

În Dobrogea, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade. Ulterior, deşi valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, cu medii maxime de 16 – 20 de grade, iar până la finalul intervalului de prognoză acestea vor coborî la 12 grade. Minimele vor fi oscilante în prima săptămână, între 8 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele 6, 8 şi 11 noiembrie, iar în a doua se vor menţine în jurul a 6 grade mediat regional. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată pe 8 noiembrie şi după 12 noiembrie.

În Muntenia, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie, apoi se va răci uşor, iar din 12 noiembrie vor fi temperaturi maxime de la 22 spre 12 grade şi minime de la 10 până la 2 grade. Precipitaţiile işi vor face apariţia cu totul trecător, regimul pluviometric se va menţine deficitar, dar va exista totuşi probabilitatea de extindere a acestora în zilele de 8 şi 13 noiembrie.

În Oltenia, vremea se va răci treptat pe tot parcursul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât normele caracteristice primei decade a lunii noiembrie în primele două zile de prognoză, 21 de grade în medie, apoi, pe intervalul 6 – 12 noiembrie se vor situa între 14 şi 16 grade, iar până la sfârşitul prognozei vor ajunge în jurul a 11 grade. Regimul termic nocturn va fi oscilant în prima jumătate a estimărilor, între 4 şi 8 grade, cu cele mai mici valori pe 10 noiembrie. Ulterior, se va stabiliza la 2 – 4 grade, doar cu foarte mici oscilaţii. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în 8, 11 şi 13 noiembrie, iar în restul timpului acestea se vor semnala doar trecător şi cu totul izolat.

La munte, în prima săptămână de prognoză, deşi valorile termice diurne vor avea o scădere treptată, se vor situa peste normele climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, chiar cu mult la început, astfel că mediile maximelor vor fi de la 10 spre 6 grade, însă din data de 13 noiembrie vor avea doar mici oscilaţii în jurul a 3 grade mediat regional. Minimele nocturne vor fi în medie între -2 şi 4 grade în prima jumătate a estimărilor şi ulterior vor coborî spre -4 grade. Precipitaţiile se vor manifesta în mare parte a perioadei, dar probabilitatea de extindere va fi mai ridicată în zilele de 8 şi 11 noiembrie.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Percheziții la traficanți de droguri în județul Argeș. Cinci suspecți au fost arestați

Percheziții în județul Argeș desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, la locuințele unor persoane bănuite de efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată.

“La data de 03.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea a cinci inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

S-a reținut faptul că, în perioada 2022 – octombrie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat substanțe cu efect psihoactiv și droguri de risc și mare risc (ADB Butinaca, canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), cu sume cuprinse în 25 și 500 lei, către consumatori din județul Argeș, preponderent tineri (inclusiv elevi de liceu).

La aceeași dată au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Câmpulung și orașul Mioveni, fiind identificate și ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină (drog de mare risc), cântare electronice, 5 telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru 30 de zile.  
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

VIDEO. Blinken spune că se “zbate” pentru a obține mai mult ajutor pentru Gaza

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat luni, 6 noiembrie, că a discutat cu omologul său turc Hakan Fidan despre eforturile de extindere a eforturilor umanitare în Gaza, pentru a împiedica extinderea conflictului din regiune și pentru a aduce pace între israelieni și palestinieni.

Vorbind la aeroportul din Ankara după discuțiile cu Fidan, Blinken a declarat că asistența umanitară s-ar putea extinde în mod semnificativ zilele următoare.

Blinken a sosit în Turcia duminică târziu (5 noiembrie), după o vizită neanunțată în Cisiordania pentru a se întâlni cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, care s-a alăturat apelurilor internaționale pentru o încetare imediată a focului.

Blinken face un turneu în regiune cu scopul de a calma tensiunile legate de război. Subliniind criticile ascuțite ale Turciei față de politica israeliană și americană în timpul conflictului, mulțimile s-au adunat în fața locului de întâlnire, cerând plecarea lui Blinken și a delegației sale.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

VIDEO. Cinci morți în Australia, după ce o mașină a intrat într-un pub

Cel puțin cinci persoane, inclusiv doi copii, au fost ucise și mai multe rănite într-un oraș turistic popular din zona rurală a Australiei, după ce o mașină a intrat într-o mulțime de clienți aflați pe peluza din fața unui pub, au anunțat luni (6 noiembrie) autoritățile.

SUV-ul a urcat pe o bordură și apoi a traversat o zonă cu iarbă în fața hotelului Royal Daylesford, a declarat comisarul șef al poliției Shane Patton în timpul unei conferințe de presă.

Patru persoane au murit la locul accidentului, duminică seara (5 noiembrie), în Daylesford, la aproximativ 110 km nord-vest de Melbourne, a declarat poliția statului Victoria. O fată care a fost transportată cu elicopterul la un spital a murit acolo mai târziu.

Un martor care a văzut coliziunea a descris-o ca fiind “oribilă”, spunând că și-a dat seama abia mai târziu că ceea ce a văzut erau cadavre.

Poliția nu a precizat dacă victimele erau rude și dacă viteza a fost un factor în acest stadiu, dar a spus că cei uciși nu erau rezidenți locali. Toate victimele nu au fost încă identificate oficial. Circumstanțele exacte ale accidentului nu au fost încă stabilite, a precizat poliția.

Șoferul, un bărbat în vârstă de 66 de ani, a fost transportat la spital cu răni care nu îi pun viața în pericol. A fost testat cu aparatul etilotest și nu avea alcool în organism, iar poliția a declarat că intenționează să îl interogheze mai târziu, luni, când va fi externat din spital.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Bogdan Racoviţan rupe plasele în Polonia. Fundașul român a reușit un nou gol în Ekstraklasa

Fundaşul român Bogdan Racoviţan a marcat un gol pentru Rakow Czestochowa, care a surclasat-o pe Zagebie Lubin cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în campionatul de fotbal al Poloniei.

Internaționalul român a deblocat tabela chiar din minutul 4, cu o lovitură de cap, pentru campioana Poloniei. Celelalte goluri au fost reuşite de John Yeboah (39, 51), Ante Crnac (54) şi Sonny Kittel (66).

În 12 partide jucate în acest sezon de Ekstraklasa, Bogdan Racoviţan are 3 goluri marcate. Celălalt român din lotul lui Rakow, Deian Sorescu, nu a făcut parte din lot pentru acest meci.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. Un muzeu de artă și un port au fost avariate în urma unei lovituri rusești asupra orașului Odesa

Rusia a lansat un atac aerian major asupra portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră, duminică târziu (5 noiembrie), rănind cel puțin opt persoane, incendiind camioane încărcate cu cereale și deteriorând una dintre principalele galerii de artă din oraș, au declarat oficialii.

Aproximativ 20 de clădiri cu mai multe etaje și mai multe mașini au fost avariate în atac, a declarat Ministerul de Interne. Apărarea antiaeriană a doborât 15 din cele 22 de drone “Shahed” de fabricație iraniană și o rachetă X-59, potrivit forțelor aeriene.

Guvernatorul din Odesa, Oleh Kiper, a declarat că 15 drone au vizat infrastructura portuară a orașului. De asemenea, au fost avariate depozite , iar camioanele care transportau cereale au luat foc.

Rusia și-a intensificat bombardamentele asupra porturilor ucrainene, inclusiv Odesa, și a infrastructurii de cereale din iulie, de când Moscova s-a retras din Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră, un acord de război care a permis exporturilor ucrainene să ajungă în multe țări care se confruntă cu amenințarea foametei.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Joyskim Dawa, categoric după eșecul din derby-ul cu Rapid: „Rezultatul nu este corect”

După derby-ul pierdut cu 1-2, pe teren propriu, în fața rivalilor de la Rapid, fundașul Joyskim Dawa a declarat că rezultatul i se pare incorect, având în vedere că formaţia sa a dominat a doua parte a jocului.

„Cred că în prima jumătate am luat două goluri prea uşor, dar apoi am revenit în joc şi am încercat să marcăm. Asta a fost, acum vom încerca să ne concentrăm pentru următorul meci. Cred că rezultatul nu este corect, pentru că am dominat a doua parte a jocului şi le-am dăruit două goluri. Cred că ar fi trebuit să muncim mai mult, poate şi tactic. Nu ştiu dacă Rapidul este cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o în acest sezon. Au avut într-adevăr o primă repriză bună, au şi jucători buni, dar au dat două goluri foarte uşor, aşa au câştigat meciul ăsta”, a afirmat jucătorul camerunez.

Dawa a precizat că nu este impresionat în niciun fel de eventualele critici ale patronului clubului, Gigi Becali, pentru că în viaţa unei echipe există şi momente mai slabe.

„Se mai întâmplă să avem perioade ca asta în care nu câştigăm, dar vom reveni curând şi vom câştiga. Dacă vom pierde primul loc în clasament, OK, asta este, vom lupta şi vom recâştiga primul loc. Drumul e lung, nu este finalul aici. Nu mi-e teamă de criticile patronului, este doar fotbal, se întâmplă. Dacă va zice ceva, va zice… Nu cred că sunt afectaţi nici colegii mei de criticile lui, sunt jucători puternici”, a mai spus Dawa.

FCSB a încheiat turul campionatului cu o înfrângere, după ce a pierdut derby-ul disputat pe teren propriu cu Rapid, cu scorul de 1-2.

După acest rezultat, Rapid face 29 de puncte și se apropie de un singur punct de CFR Cluj și două față de FCSB, care rămâne lider, cu 31 de puncte (n.r. – partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj s-a disputat după închiderea ediției).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. China și Australia sunt de acord “să întoarcă pagina”

Președintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit luni (6 noiembrie) cu prim-ministrul Anthony Albanese, primul lider australian care vizitează Beijingul din 2016 încoace. Xi a declarat că o relație “sănătoasă și stabilă” cu Australia servește intereselor fiecărei țări și că este important să se avanseze cu legăturile strategice.

Interesul reciproc este ceea ce își dorește China, i-a spus Xi lui Albanese,.

O relație puternică între China și Australia “va fi benefică în viitor”, i-a spus Albanese lui Xi în a doua lor discuție față în față în decurs de un an.

Cu ocazia vizitei sale, Albanese încearcă să repare relațiile dintre partenerii comerciali după ce disputele din ultimii ani – pe teme care variază de la preocupări legate de securitate la originea COVID-19 – au declanșat blocarea de către China a produselor australiene, inclusiv a vinului, orzului și cărnii de vită.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

MAE a trimis două echipe în sprijinul Ambasadei României la Cairo. Peste 260 de români cer să fie scoși din Fâșia Gaza, dintre care șase sunt ținuți ostatici

România are peste 260 de cetățeni cu domiciliul în Fâșia Gaza care au cerut să fie repatriați dar, separat, într-o situație și mai gravă, se află șase persoane cu dublă cetățenie, română și israeliană, care au fost răpite din Israel și sunt ținuțe ostatice, în acest moment, de gruparea Hamas.

Ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a avut, la București, o primă luare de poziție publică asupra situației românilor din Fâșia Gaza. Ministrul Odobescu s-a referit la această chestiune într-o declarație de presă susținută la data de 6 noiembrie 2023, la o lună de la izbucnirea actualului război din Orientul Mijlociu. Peste 260 de persoane, atât cetățeni români cât și membri de familie ai acestora, dintre cei care trăiau în Fâșia Gaza înaintea datei de 7 octombrie 2023, au cerut să fie ajutate să ajungă în România. Separat de acești locuitori din Gaza care, acum, ar dori să revină în România, alte șase persoane cu dublă cetățenie, română și israeliană, se numără printre ostaticii capturați de teroriștii Hamas în atacul din data de 7 octombrie 2023.

“România solicită eliberarea tuturor ostaticilor, fără precondiţii, inclusiv a celor şase cetăţeni cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, ostatici în Fâşia Gaza. În acelaşi timp, suntem profund îngrijoraţi şi este de datoria noastră comună să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a proteja vieţile nevinovate ale civililor, pentru a atenua criza umanitară din Gaza şi pentru a evita criza regională a conflictului”, a declarat ministrul Luminița Odobescu.

Cu privire la românii care trăiau în Gaza înainte să înceapă războiul, ministrul român de Externe a precizat că “peste 260 de cetăţeni români şi membri de familie din Fâşia Gaza s-au notificat pe lângă Oficiul de Reprezentare a României de la Ramallah, în vederea evacuării şi menţinem contactul cu ei. Din păcate, situaţia din teren nu permite la acest moment evacuarea cetăţenilor străini din Gaza, punctul de frontieră, Rafah, fiind în continuare blocat. Negocierile pentru deblocare continuă între actorii implicaţi. Celula de criză a MAE continuă demersurile susţinute pe toate palierele menţionate, în vederea evacuării cetăţenilor români”.

Rafah este singurul punct de frontieră terestru prin care, uneori, se mai poate ieși din Fâșia Gaza. Trecerea se face spre Egipt. Statul egiptean este foarte precaut în a permite intrarea de persoane din Fâșia Gaza, pentru a nu exista riscul ca membri ai Hamas să se ascundă printre refugiați și să intre, astfel, în Egipt. Pentru a reuși să deblocheze procesul de evacuare a cetățenilor români din Gaza, Ministerul Afacerilor Externe de la București a trimis două echipe din “Unitatea de reacție rapidă” a Celulei de criză a MAE, care să suplimenteze efectivul Ambasadei României de la Cairo. Ambasador al României în Egipt este Excelența Sa Olivia Toderean, numită în funcție foarte recent, la data de 2 octombrie 2023.

În contextul actualului război din Orientul Mijlociu, România a aprobat livrarea a 260 de tone de materiale, ca ajutoare de urgență, pentru populația din Fâșia Gaza, a precizat, la data de 6 noiembrie, ministrul Luminița Odobescu. Aceste ajutoare ar urma să fie transportate, din Egipt în Gaza, tot prin punctul de frontieră de la Rafah.

Pe de altă parte, Ministerul român de Externe a postat pe internet o serie de recomandări pentru cetățenii români aflați pe teritoriul statului Palestina – în condițiile în care, teoretic, Fâșia Gaza, deși este sub controlul grupării teroriste Hamas, face parte din statul Palestina. Cea mai recentă actualizare a acestui avertisment a fost la data de 4 noiembrie 2023.

MAE le recomandă cetățenilor români “să nu se îmbarce pe nave care încearcă spargerea blocadei maritime israeliene asupra Fâşiei Gaza” și “să respecte interdicţia de acces în Gaza”, pentru acele persoane care, de exemplu, ar fi în afara acestei zone de război, dar ar dori să intre în Gaza de exemplu pentru a-și vizita rudele. “Membrii familiilor mixte româno-palestiniene cu domiciliul în Gaza, aflaţi în prezent în exterior şi rudele lor din România, să nu revină în Fâşie pe căi clandestine (tuneluri, ambarcaţiuni pescăreşti, călăuze beduine)”, subliniază avertismentul MAE.

În România, doar despre un singur ostatic român, dintre cei șase care sunt ținuți prizonieri de Hamas, există informații publice. Este vorba de Tal Haimi, un bărbat cu dublă cetățenie, română și israeliană, care, în anul 2023, avea domiciliul stabil în Israel. Soția lui Tal Haimi, Ella Haimi, care este cetățean israelian, a fost acum o săptămână la București, unde a fost primită de ambasadorul Israelului, Reuven Azar, de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și de șeful Guvernului, Marcel Ciolacu. Ambii oficiali români au promis că statul român depune eforturi pentru a obține eliberarea celor șase ostatici aflați, acum, în Fâșia Gaza.

Situația tuturor ostaticilor, nu doar a celor români, este cu atât mai periculoasă cu cât gruparea Hamas îi folosesește, se pare, ca “scuturi umane”, pentru a se proteja în fața militarilor israelieni. În ultimele ore, armata israeliană a intrat în Fâșia Gaza și a încercuit orașul Gaza City, unde s-ar afla și sediul Hamas.

242 de cetățeni israelieni sau cu dublă cetățenie sunt ținuți ostatici de Hamas

Acum câteva zile, Ambasada Israelului a organizat, la București, un miting de solidaritate cu cetățenii ținuți ostatici în Fâșia Gaza. 242 de cetățeni ai Israelului (unii dintre ei cu dublă cetățenie) ar fi acum prizonieri la Hamas. Ambasada Israelului în România a transmis, cu acest prilej, un mesaj ferm.

“Noi distrugem Hamas. Hamas au încercat să ne oprească întinzându-ne capcane și lansând rachete antitanc. Ies din tuneluri și trag cu mortiere în armata noastră. Cu toate aceastea, nu îi pot opri pe soldații noștri determinați. Hamas se ascund sub spitale și sub școli. Folosesc populația drept scuturi umane. Hamas împiedică evacuarea civililor în siguranță. Chiar zilele trecute au trimis un grup de 100 de femei și copii în fața forțelor noastre armate pentru a opri ofensiva noastră. Am văzut, din nou, cât de parșivi sunt. Dar acest fapt nu ne va descuraja. Forțele de apărare israeliene vor continua să îndeplinească misiunea atribuită de guvern. O vom face în mod responsabil și în conformitate cu dreptul internațional.

Vom distruge Hamas și ne vom aduce înapoi acasă ostaticii! Toți ostaticii, femei, copii, bebeluși. Hamas încearcă să folosească ostaticii pentru a opri operațiunea noastră, pentru că vor să se pregătească să ne atace din nou și din nou. Să ne ucidă civilii, copiii, să ne violeze femeile, să ne intimideze, chiar liderii lor au declarat asta. Însă nu se va întâmpla! Israelul va lupta și va învinge!”, a transmis Ambasada Israelului.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Reacția lui Chiriţoiu despre plafonarea preţurilor la alimente

Măsura privind plafonarea preţurilor la alimente de bază şi-a atins obiectivul, înregistrându-se reduceri substanţiale la lapte şi la produsele lactate, fructe şi legume, cele mai mici scăderi de preţ fiind la produsele din carne, a afirmat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

“Categoric, atât mecanismul din primăvară, care era mecanismul voluntar, cât şi mecanismul OUG, au avut efect. În ambele cazuri am văzut reduceri ale preţurilor, mai mult la lactate, mai puţin la produse din carne. Am văzut reduceri la toate categoriile de alimente. Evident, cele mai mari s-au înregistrat la cele sezoniere, fructe şi legume. Totuşi, reduceri substanţiale s-au înregistrat la lapte şi la produsele lactate şi reduceri destul de mici la produsele din carne. Ideea este cum mergem mai departe. Ne uităm la ce fac şi alte ţări, ne uităm şi la Grecia, ne uităm la ce au făcut francezii. Putem să ne inspirăm din diferite modele pe care le vedem în Europa. Noi, în general, recomandăm un mecanism voluntar care se pare că are mai multă flexibilitate şi cred că are şanse să ducă la efecte bune pentru populaţie, fără a perturba relaţii economice, fără a perturba retaileri, dar mai ales producători. De la un produs la altul situaţia poate să difere”, a menţionat Chiriţoiu, la prezentarea Raportului privind concurenţa în sectoare cheie pentru anul 2023.

El a explicat că trebuie găsit un nou mecanism pentru 2024, în condiţiile în care cel în vigoare trebuie să expire la începutul anului viitor.

“Au existat măsuri luate la începutul anului numai pe zona de lactate, extinse ulterior pe zona alimentelor de bază. Acum trebuie să găsim un nou mecanism pentru anul viitor. Măsurile gândite pe termen scurt şi-au atins obiectivul şi trebuie să găsim un mecanism care să funcţioneze şi în perioada următoare”, a mai spus Chiriţoiu. 

Rațiu a schimbat liderul în La Liga. Fundașul român l-a anihilat pe Vinicius Junior

Rayo Vallecano, cu fundașul român Andrei Rațiu integralist, a terminat la egalitate, pe Santiago Bernabeu, cu concitadina Real Madrid, scor 0-0, în etapa a 12-a din La Liga.

Titular pentru prima dată în campionat, Raţiu a fost integralist și primit cartonașul galben în minutul 45. Românul l-a anihilat perfect pe Vinicius Junior, una dintre cele mai bune extreme ale planetei, și a primit laude în presa iberică.

După acest rezultat, Girona încheie etapa pe primul loc în clasamentul La Liga, cu 31 de puncte, două peste formația antrenată de Carlo Ancelotti.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

VIDEO. Grupuri pro-palestiniene protestează în timpul vizitei lui Blinken la Ankara

Zeci de persoane s-au adunat luni, 6 noiembrie, în apropierea ministerului de externe al Turciei, la Ankara, pentru a protesta împotriva sprijinului acordat de Statele Unite Israelului, în timp ce secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit cu omologul său turc, ministrul de externe Hakan Fidan.

Mulțimea pro-palestiniană a scandat sloganuri, numindu-l pe Blinken un criminal pentru că susține necondiționat Israelul și spunându-i să părăsească Turcia. Un grup separat a mărșăluit, de asemenea, în apropierea Ministerului de Externe pentru a protesta împotriva călătoriei lui Blinken.

Oficialii din domeniul sănătății din Gaza, controlată de Hamas, au declarat că peste 9.700 de palestinieni au fost uciși în loviturile aeriene israeliene de când Hamas a omorât 1.400 de israelieni și a luat peste 240 de ostatici, la 7 octombrie 2023.

După întâlnire, Blinken a declarat că a discutat cu Fidan despre eforturile de extindere a eforturilor umanitare în Gaza și de prevenire a extinderii conflictului din regiune. El a spus că în zilele următoare se va observa o extindere semnificativă a asistenței umanitare.

Turcia, membră NATO care susține o soluție cu două state în Orientul Mijlociu, a criticat dur acțiunile Israelului în Gaza. Ankara nu consideră Hamas drept o organizație teroristă, spre deosebire de țările occidentale, și găzduiește unii dintre membrii acesteia.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

FCSB, eșec surprinzător în derby-ul cu Rapid. Gigi Becali și-a taxat dur jucătorii

FCSB a încheiat turul campionatului cu o înfrângere, după ce a pierdut derby-ul disputat pe teren propriu cu Rapid, cu scorul de 1-2.

În fața a puțin peste 40.000 de spectatori veniți pe Arena Națională pentru a asista la un regal fotbalistic, FCSB a ratat prima ocazie prin Băluță, care a trimis slab din careu. Contrar mersului jocului, Rapid a dat lovitura pe finalul primei reprize. Mai întâi, Papeau a pătruns în careu și l-a executat pe Târnovanu cu un șut la colțul scurt (39), ca peste alte cinci minute Iacob să dubleze avantajul giuleștenilor cu un voleu superb.

Roș-albaștrii au redus din handicap în minutul 65, după lovitura de cap a lui Joyskim Dawa, iar în minutul 85 au restabilit egalitatea prin Șut, însă tușierul a semnalizat offside, iar VAR-ul a confirmat decizia după câteva minute de analiză, astfel că FCSB a contabilizat a doua înfrângere a sezonului.

După fluierul de final, jucătorii lui Elias Charalambous au mers în fața peluzei nord, dar ultrașii FCSB-ului au apelat la un gest rar întâlnit pe stadioanele din România. Suporterii s-au întors cu spatele și au scandat: „Rușine, rușine, rușine să vă fie!”.

Supărat pe jocul prestat de echipă, patronul Gigi Becali și-a taxat jucătorii după eșecul din derby. „Ovidiu Popescu a fost praf la mijlocul terenului. Am zis că între Rotariu şi Compagno, mai bun e Compagno. Şi aşa este. Dar amândoi sunt zero. Asta e situaţia. Mă păcălesc şi eu, am crezut mult în Rotariu, dar trebuie să iau un atacant. Chiar şi un mijlocaş. L-am băgat pe Tavi Popescu. Nu îţi vine să crezi că un jucător care a fost cel mai bun în România e acum cel mai slab. Echipa a fost făcută greşit, dar după, cu schimbările făcute, a fost şi mai slabă, cu Tavi”, a spus latifundiarul din Pipera.

După acest rezultat, Rapid face 29 de puncte și se apropie de un singur punct de CFR Cluj și două față de FCSB, care rămâne lider, cu 31 de puncte (n.r. – partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj s-a disputat după închiderea ediției).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Dan Armeanu, Vicepreședinte ASF: România a fost aleasă ca membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS) pentru perioada 2024-2025

Adunarea Generală a Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS) care a avut loc în perioada 18-19 octombrie 2023 a aprobat alegerea ca membru al Comitetului Executiv al IOPS pentru perioada 2024-2025 a Autorității de Supraveghere Financiară din Româniareprezentată de către domnul Dan Armeanu – Vicepreședinte Sectorul Sistemului de Pensii Private.

Alegerea în Comitetul Executiv confirmă recunoașterea contribuției României prin intermediul ASF – Sectorul Sistemului de Pensii Private, la proiectele privind elaborarea de standarde, principii și bune practici în reglementarea și supravegherea sistemelor de pensii private din întreaga lume.

IOPS este un organism independent creat în 2004 cu scopul de a îmbunătăţi calitatea şi eficienţa sistemelor de supraveghere a pensiilor private la nivel internaţional, prin stimularea dezvoltării şi creşterea eficienţei operaţionale a acestora. România a devenit membru al IOPS din anul 2007.  În prezent, IOPS este cea mai reprezentativă organizație internațională în domeniu, are 90 de membri și reunește autorități de supraveghere ale sistemelor de pensii private din 79 de jurisdicții din întreaga lume, inclusiv Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Banca Mondială, care participă în calitate de membri asociați. Comitetul Executiv este principala structură de conducere, care stabilește obiectivele organizației, coordonează activitatea și asigură gestionarea corespunzătoare a resurselor acesteia.

Comitetul executiv al IOPSeste format din minimum 5 și maximum 15 membri, cu reprezentare din cel puțin 3 continente, pentru un mandat de 2 ani. Acesta are toate competențele necesare pentru a atinge obiectivele și scopurile organizației, inclusiv numirea președinților și vicepreședinților, examinarea cererilor de aderare și stabilirea cotizațiilor, supravegherea secretariatului și stabilirea ordinii de zi pentru Adunarea generală anuală și conferințe. Comitetul pregătește programul de lucru bianual, bugetul anual și raportul anual al organizației și este principalul organism de legătură cu alte organizații internaționale.

Alstom construiește un depou modern în București pentru mentenanța noilor trenuri electrice de călători Coradia Stream

Alstom, lider global în mobilitate inteligentă și sustenabilă, investește peste 50 de milioane de euro pentru înființarea unui depou de ultimă generație în București, pentru mentenanța noilor trenuri electrice de călători Coradia Stream.

Pentru început, Alstom a contractat achiziționarea a 30.000 de metri pătrați care includ mai multe clădiri pe Calea Grivitei din centrul Bucureștiului, cu acces direct la magistrala feroviară. Tranzacția a fost încheiată cu Atelierele Grivița, companie din București specializată în reparații de material rulant. Proiectul va include lucrări semnificative de modernizare a facilităților existente și construirea altora noi pentru crearea unui depou modern și complet echipat pentru mentenanța celor 37 de trenuri de pasageri Coradia Stream achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Faza inițială a investiției – un depou echipat pentru operațiuni de testare și mentenanță – va fi gata la sfârșitul lunii ianuarie 2024, iar finalizarea completă este estimată în a doua jumătate a anului 2024. Noul depou va fi dotat cu utilaje și tehnologie de ultimă generație, care sunt folosite în depouri moderne de mentenanță a materialului rulant din Europa, inclusiv o instalație de diagnosticare digitală bazată pe cea mai avansată tehnologie, HealthHub – soluția Alstom pentru mentenanță predictivă, precum și un strung subteran pentru reprofilarea roților.

„Această investiție reflectă angajamentul pe termen lung al Alstom față de piața din România, unde furnizăm servicii de mentenanță pentru flota de metrou din București de aproape 20 de ani. Investiția într-o nouă facilitate de mentenanță pentru unități electrice multiple pentru ARF marchează o etapă semnificativă pentru noi și va deschide un nou capitol al prezenței noastre în România, mai ales că finalizarea investiției coincide cu cea de-a 30-a aniversare a Alstom în România,” a declarat Gabriel Stanciu, Managing Director Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.

Alstom recrutează activ pentru noua unitate de mentenanță, cel puțin 50 de noi angajați urmând să se alăture companiei pentru acest proiect, după care vor parcurge o etapă de instruire specializată.

În martie 2022, Alstom și Autoritatea Română pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat un contract pentru livrarea a 20 de trenuri interregionale Coradia Stream și servicii de mentenanță asociate pe 15 ani. În septembrie 2022 a fost semnat un act adițional la contractul inițial pentru livrarea a încă 17 trenuri interregionale Coradia Stream și servicii de mentenanță asociate pe 15 ani. Aceste 37 de trenuri, aflate în prezent în producție, sunt primele trenuri electrice de pasageri noi achiziționate în România.

Scântei în Coaliție. Limitarea plăților cash s-a mutat la nivel politic

Limitarea plăților cash de pe 11 noiembrie pune gaz pe foc în Coaliție, iar premierul Ciolacu a chemat băncile la raport după ce acestea au anunțat că vor majora comisioanele. Astfel, în câteva zile vor dispărea plățile cu banii jos pentru bunuri ce depășesc suma de 5.000 de lei.

În Coaliție se ascut deja săbiile. Nicolae Ciucă a declarat că „în România, rata de intermediere financiară este de 25%, iar raportul între depozite şi împrumuturile pe care băncile le dau pentru investiţii este de 70%. Deci băncile trebuie să vină şi se sprijine economia românească, să finanţeze, să capitalizeze sectorul de business din România, pentru a putea să asigurăm dinamica şi ritmul de dezvoltare la nivelul mediului de afaceri.

Ciucă a declarat că nu este de acord cu ideea limitării cash-ului. A apărut zvonul că Banca Transilvania ar mări comisioanele, dar BT infirmă acest lucru:

,,Această măsură de plafonare a plăţilor cash, cu care nu am fost de acord de la început, a fost o măsură luată în coaliţie, explicându-se la vremea respectivă care sunt intenţiile pentru care se adoptă o astfel de măsură. Am discutat cu Ministrul de Finanţe, am stabilit şi în Biroul Politic Naţional al PNL ca această măsură să fie revizuită.

Revizuirea ei trebuie să se producă cât mai curând posibil pentru că nu avem o reţea o bancomate echitabil distribuite, aşa cum ar fi necesar. Pentru oamenii de afaceri timpul este o resursă preţioasă şi pentru noi, ca cetăţeni, timpul este o resursă preţioasă. Eu nu cred că cetăţeanul de rând este cel care contribuie la această evaziune. Plafonul era oricum la 10.000 lei. Să vedem care este forma cea mai … Ori să se revină la 10.000 lei şi asta înseamnă că se foloseşte prevederea de dinainte, ori să vină după această consultare cu specialiştii” a afirmat Ciucă la Senat.

Imediat, a venit și răspunsul premierului, Marcel Ciolacu. „Nu este vorba de renunţare, este vorba să nu fie lumea afectată. Nu ştiu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Este o problemă la micii întreprinzători, cu plăţile cash, să nu se facă cozi interminabile la bancă, cred că nimeni nu îşi doreşte acest lucru. De asta vreau să stau de vorbă şi cu IMM-urile. Şi cred că pe grupe de produse, electrocasnice, lucruri necesare în gospodărie, să nu îngreunăm viaţa oamenilor”, a replicat Marcel Ciolacu.

Din 11 noiembrie vor intra în vigoare măsurile de limitare a platilor cash.

A. Potrivit legii, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocierile şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:
a) încasări de la profesioniști în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, de la profesioniști, în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană;
c) plăţi către profesioniști, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi;
d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic total de 2.000 lei;
e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei şi, respectiv, de 2.000 lei.

Plăţile către persoanele juridice se vor putea face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană. În ceea ce priveşte încasările şi plăţile între o persoană juridică şi o persoană fizică, plafonul zilnic este de 5.000 lei către/de la o persoană, iar sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi plafonul de 50.000 lei, la finalul unei zile. Încasările şi plăţile cash între două persoane fizice se pot face în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei. Nerespectarea acestor plafoane se sancţionează cu amendă de 25% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul.

Sumele care depăşesc plafoanele vor putea fi achitate numai prin instrumente de plată fără numerar.

B.Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între profesioniști şi persoane fizice, se efectuează:

    cu încadrarea în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană, până la data de 31
    decembrie 2024 și
    -cu încadrarea în plafonul zilnic de 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

      Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate de la/către o persoană, pentru operaţiunile de încasări/plăţi în numerar

      Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât cele realizate prin intermediul instituțiilor care prestează servicii de plată autorizate de B.N.R., sau autorizate în alt stat membru U.E. și notificate către B.N.R., efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi se pot efectua :
      -în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie, până la data de 31 decembrie
      2024, şi
      -5.000 lei/tranzacţie, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

      Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 10.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

      Se introduc noi prevederi conform cărora:
      A) Sumele în numerar aflate în casieria profesioniștilor nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei. Sumele în numerar care depăşesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare.
      (B) Se admite depăşirea acestui plafon numai cu sumele aferente plăţii salariilor şi a altor drepturi de personal, precum şi a altor operaţiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora.

      Analiștii economici au criticat încă de la început această măsură și spun că nu este cea mai bună în privința combaterii evaziunii fiscale pentru că este greu de gestionat tranzacțiile nedeclarate. Mai mult, cei care au de suferit vor fi micii comercianți care vor trebui să plătească comisioane băncilor, comisioane care vor fi majorate de anul viitor.

      Cum s-a schimbat sectorul imobiliar pe litoralul românesc

      0

      Dezvoltatorul român Sopra Estate a lansat o ofertă de investiții, în premieră în România, pentru proiectele de pe litoralul românesc. În vizor se află noile resorturi (hoteluri și apartamente) din Sudul Litoralului, acolo unde se estimează că următorii 5 ani vor aduce investiții de peste 250 milioane de euro.

      Dezvoltatorul român oferă investitorilor, persoane fizice și juridice, posibilitatea de a cumpăra apartamente de vacanță sau în scop investițional, în noile resorturi rezidențiale și turistice de pe Litoral, fără niciun risc financiar.

      ,,Într-o perioadă în care se suprapun diversele tipuri de crize, iar piețele sunt mai degrabă circumspecte, considerăm că este oportun ca toți actorii care suntem implicați în fenomen să contribuim determinant la stabilitatea pieței și consolidarea încrederii. Soluția pe care noi am adoptat-o în acest context pune la masă într-un echilibru funcțional cele 3 părți ale unei tranzacții, respectiv clientul care are banii protejați în contul colector al băncii până la finalizarea proiectului, dezvoltatorul care are siguranța tranzacției și siguranța finanțării și instituția finanțatoare care are siguranța că finanțează un proiect viabil” , spune Dorina Marinescu, Director de Vânzări  în cadrul Sopra Estate.

      În esență, prin intermediul ofertei, dezvoltatorul nu construiește pe banii clienților, ci pe banii băncii, iar  clienții varsă sumele de bani într-un cont colector deschis pe numele lor, la banca agreată în cadrul ofertei, cont la care nu are acces dezvoltatorul și care nu poate fi executat în caz de insolvabilitate a dezvoltatorului.

      Dezvoltatorul construiește imobilul din sursele sale proprii sau din finanțări bancare, iar abia la final, după finalizarea investiției, trage banii din contul colector deschis pe numele clientului.

      Acest mod de achiziție permite clienților să își reducă la minim riscurile investiționale și să evite problemele generate de fiscalitatea impredictibilă și dinamica cursului de schimb.

      Conform site-ului www.sopraestate.ro dezvoltatorul derulează, în prezent, proiecte de investiții evaluate la 60 de milioane de euro în Saturn, Neptun și Jupiter.

      ,,Ne dorim să oferim o modalitate modernă, simplă și eficientă, tuturor celor care vor să investească în proiectele de pe litoral și care să le aducă un randament optim. În viitor, dincolo de investițiile în dezvoltarea imobiliară, ne propunem să extindem investițiile în zona de horeca, medspa și administrarea proiectelor turistice pe care le vom dezvolta pe litoral’’, a precizat Dorina Marinescu.

      Compania afirmă că stațiunile din sudul Litoralului oferă un mix de condiții economice care asigură un randament investițional superior pe termen mediu și lung comparativ cu dezvoltările imobiliare din zona Mamaia-Năvodari.

      Dezvoltarea imobiliară semnificativă, evidențiată în planurile investiționale cifrate la aprox. 250 de milioane de euro pentru următorii ani, poziționează această zonă drept una dintre cele mai dinamice platforme de business din România.

      ,,Stațiunile din sud sunt mult mai aerisite din punct de vedere urbanistic, grație planurilor de dezvoltare locală care limitează dezvoltarea imobiliară și impun asigurarea unor elemente de infrastructură urbană esențiale, precum drumuri de acces, utilități și spațiu verde. În plus, extinderea plajelor și lucrările de infrastructură realizate cu fonduri UE creează un fundament economic, mai ales turistic, semnificativ, cu un potențial de creștere a valorii investițiilor imobiliare’’, afirmă experții Sopra Estate.

      Afacerile din sectorul dezvoltării imobiliare din zona Litoralului au crescut spectaculos în ultimii ani.
      Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, analizate de Frames, cifra de afaceri netă a celor 253 de companii cu cod CAEN 4110 (dezvoltare imobiliară) din județul Constanța a crescut de la 2,87 milioane lei în 2010 la 648,1 milioane de lei în 2022.

      Estimările Frames indică o cifră de afaceri de peste 700 milioane de lei în 2023.
      Un studiu realizat de compania de consultanță Frames privind potențialul investițiilor de pe Litoral arată, totodată, că firmele din acest sector au raportat, în 2021, un profit net de 227,9 milioane de lei, față de 194.146 lei în urmă cu 10 ani.

      Dezvoltatorii raportau venituri de 1,13 miliarde de lei și cheltuieli de 894,4 milioane de lei.
      Sopra Estate este unul dintre cei mai activi jucători din zona dezvoltării imobiliare din sudul litoralului, cu investiții în trei proiecte în sudul Litoralului, un imobil în Saturn cu 374 apartamente și studiouri și o investiție de 22 milioane de euro, un proiect  în Jupiter de 3,6 milioane de euro cu 70 de apartamente, un proiect de  14 milioane de euro în Neptun cu 260 de studiouri și apartamente.