19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFotbalJoyskim Dawa, categoric după eșecul din derby-ul cu Rapid: „Rezultatul nu este...

Joyskim Dawa, categoric după eșecul din derby-ul cu Rapid: „Rezultatul nu este corect”

După derby-ul pierdut cu 1-2, pe teren propriu, în fața rivalilor de la Rapid, fundașul Joyskim Dawa a declarat că rezultatul i se pare incorect, având în vedere că formaţia sa a dominat a doua parte a jocului.

„Cred că în prima jumătate am luat două goluri prea uşor, dar apoi am revenit în joc şi am încercat să marcăm. Asta a fost, acum vom încerca să ne concentrăm pentru următorul meci. Cred că rezultatul nu este corect, pentru că am dominat a doua parte a jocului şi le-am dăruit două goluri. Cred că ar fi trebuit să muncim mai mult, poate şi tactic. Nu ştiu dacă Rapidul este cea mai bună echipă pe care am întâlnit-o în acest sezon. Au avut într-adevăr o primă repriză bună, au şi jucători buni, dar au dat două goluri foarte uşor, aşa au câştigat meciul ăsta”, a afirmat jucătorul camerunez.

Dawa a precizat că nu este impresionat în niciun fel de eventualele critici ale patronului clubului, Gigi Becali, pentru că în viaţa unei echipe există şi momente mai slabe.

„Se mai întâmplă să avem perioade ca asta în care nu câştigăm, dar vom reveni curând şi vom câştiga. Dacă vom pierde primul loc în clasament, OK, asta este, vom lupta şi vom recâştiga primul loc. Drumul e lung, nu este finalul aici. Nu mi-e teamă de criticile patronului, este doar fotbal, se întâmplă. Dacă va zice ceva, va zice… Nu cred că sunt afectaţi nici colegii mei de criticile lui, sunt jucători puternici”, a mai spus Dawa.

FCSB a încheiat turul campionatului cu o înfrângere, după ce a pierdut derby-ul disputat pe teren propriu cu Rapid, cu scorul de 1-2.

După acest rezultat, Rapid face 29 de puncte și se apropie de un singur punct de CFR Cluj și două față de FCSB, care rămâne lider, cu 31 de puncte (n.r. – partida dintre FC Hermannstadt și CFR Cluj s-a disputat după închiderea ediției).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă