29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialParis: Francezii care se întorc din Siria şi Irak ar putea fi...

Paris: Francezii care se întorc din Siria şi Irak ar putea fi plasați în arest la domiciliu

Guvernul de la Paris vrea să impună “condiții de supraveghere drastice”, cum ar fi “arestul la domiciliu”, pentru cetăţenii francezi care se întorc din Siria sau din Irak, a declarat, luni seara, o sursă guvernamentală, citată de AFP, scrie Agerpres. 

Executivul vrea ca acești francezi, potențial implicați în “filiere jihadiste siriano-irakiene”, să fie în orice caz suspuși în prealabil unei “vize de întoarcere” pentru a reveni pe teritoriul național, a precizat aceeași sursă, subliniind că “a crea acest dispozitiv și aceste obligații presupune în parte revizuirea Constituției”. 

Președintele francez, François Hollande, a anunțat luni senatorilor și deputaților reuniți la Palatul Versailles că le va fi supusă atenției o revizuire a Constituției “cât mai curând posibil” pentru a permite puterii publice “să acționeze contra terorismului de război”. 

Această revizuire a Constituției “va crea un regim civil de stare de criză, care să permită punerea în aplicare a unor măsuri excepționale, aducând exercitării libertăților publice numai restricții absolut necesare garantării securității naționale”, a mai informat sursa guvernamentală. 

“Aceste măsuri trebuie să fie adaptate la caracteristicile specifice ale amenințării teroriste, mai ales durata sa” și “vor putea merge dincolo de ce este prevăzut în prezent de legea” privind starea de urgență, a adăugat sursa. 

Franța furnizează importante contingente de jihadiști organizației Statul Islamic, care a revendicat atentatele sângeroase comise vineri seară la Paris: 571 de francezi sau rezidenți se află în Irak și Siria, 245 au revenit de acolo, iar 141 și-au pierdut viața în luptele din regiune, potrivit ultimelor estimări oficiale. 

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

Directorul executiv al Nvidia a anunțat când se va lansa următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială

Directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, a declarat că următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială (AI) se numește Rubin și va...
Ultima oră
Pe aceeași temă