-4.7 C
București
luni, 19 ianuarie 2026
AcasăPoliticăPasztor Sando, președintele Consiliului Județean Bihor, prins la pescuit în plină pandemie!

Pasztor Sando, președintele Consiliului Județean Bihor, prins la pescuit în plină pandemie!

Deși liderul UDMR Bihor a încercat prin intermediul unui mesaj pe Facebook să sugereze că nu a mai rezistat tentației și a încălcat regulile mergând singur la pescuit,  jurnaliștii de la publicația locală ebihoreanul.ro susțin că de fapt Pasztor Sandor a fost însoțit de mai mulți funcționari.

De asemenea, mai susțin jurnaliștii bihoreni, ei au fost cei care l-au surprins pe Pasztor Sandor ”încălcând flagrant legea participând la o acțiune de pescuit recreativ pe un lac din Cetariu”.

Potrivit jurnaliștilor, Pasztor Sandor a încălcat restricțiile, împreună “alți slujbași ai statului”, în timp ce cetățenii stăteau în izolare.

Președintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a anunțat joi seară, că a fost amendat după ce s-a oprit din drum pentru a pescui într-un lac din apropiere de Oradea.

„Azi după amiază, pentru o scurtă perioadă, am oprit la pescuit, la un lac situat lângă Oradea. Recunosc că am greşit, deoarece am încălcat reguli valabile pentru noi toţi. Nu trebuia să cedez acestei ispite”, începe postarea lui Pasztor Sandor.

„Poliţia m-a sancţionat justificat, la faţa locului cu o amendă de 5.000 de lei. Mâine dimineaţa, primul lucru pe care am să-l fac va fi plata acestei amenzi şi voi transfera o sumă similară unei asociaţii caritabile”, a continuat UDMR-istul.

Cele mai citite

Cel mai bun an din istoria Pilonului 3: randamente și câștiguri consistente pentru participanți

Fondurile de pensii private facultative au înregistrat în 2025 cea mai bună performanță de la lansarea sistemului.Pilonul 3 a obținut un randament mediu de...

A sosit noul închizător al FCSB! Ofri Arad: „Mă simt foarte bine, FCSB este un club foarte mare”

Internaționalul israelian a ajuns la București și a oferit primele declarații ca jucător al campioanei României.Ofri Arad (27 de ani), noul mijlocaș defensiv al...

Incredibilă revenire la 41 de ani! Lindsey Vonn urcă din nou pe podium în Cupa Mondială

Americanca a terminat pe locul secund în proba de Super-G de la Tarvisio și continuă un sezon impresionant.Lindsey Vonn continuă să sfideze vârsta și...
Ultima oră
Pe aceeași temă