De cum ajungi în Irlanda, în special pe calea aerului, te izbește verdele liniștitor, de peste tot, ce-ți aduce aminte de lunile aprilie-mai din România.

Lumea nu e grăbită ca la București sau la Chișinău, cele două capitale românești, dar este foarte zgribulită mai mereu, din cauza vremii schimbătoare sau ploioase, ce l-ar întrista și pe cel mai hedonist sau apostat personaj al celebrului scriitor irlandez James Joyce, un elf al paradoxurilor literare.

Cu toate astea nu-ți trebuie decât 2-3 ore ca să-ți formezi prima impresie despre Irlanda: aici, nimic rău nu prea se poate întâmpla. Sentimentul ăsta te cuprinde doar cât cobori din avion și mergi să iei primul autobuz care vine la ora fixă, chiar lângă poarta aeroportului, și care merge aproape ca un ceas elvețian la destinație prin labirintul verde al șoselelor din zona Dublin.

Pe marginea drumului, casele par a fi desprinse din cunoscutul serial de animație tot irlandez, Brendan si secretul din Kells.

Carlow e un mic orășel de provincie, la 80 km sud-vest de Dublin, spre portul Waterford.

Aici trăiește o comunitate de români ce caută să-și păstreze tradițiile de acasă și să „împrumute un pic” din ele și irlandezilor, toleranți și interesați de străinii veniți la ei în țară.

Radu P., gazda și vărul meu, se ocupă de o afacere în domeniul instalațiilor și al ventilațiilor pentru imobile și diverse localuri. De 8 ani a bătut toată Irlanda de la nord la sud, adică din Donegall până în Cork, și de la vest la est, de la Galway la Dublin. Muncește mult, dar răsplata e pe măsură.

El, soția lui, Alina și fiul Ianis Ștefan și-au găsit rostul și liniștea aici. România este departe și dorul de casă se alină prin vizita părinților și a celor apropiați la ei, în Irlanda. Nu prea mai au tragere de inimă să se gândească că ar mai reveni vreodată în patria mamă. Greutățile pe care le-au întâmpinat la noi în țară, până să plece în Irlanda, i-au convins aproape sigur și definitiv să rămână aici. Și România se dezvoltă în ultimii ani într-un ritm susținut, dar multele probleme birocratice și cele care țin de un trai de viață liniștit îi fac încă pe conaționalii noștri să-și caute un trai decent în altă parte, ajungând chiar și în cea mai vestică țară din UE, Irlanda.

Dacă ajungi în partea asta a Irlandei, atunci majoritatea românilor îl recomandă pe Liviu Iftime pentru detalii legate de viața comunității românilor stabiliți aici. El este liderul românilor din sud-estul Irlandei. Este originar din Adjud, Vrancea, dar a mai fost „ stranier”, plecând din România prima dată acum vreo 25 de ani. E un tip care, de la bun început, am văzut că nu lasă nimic la „ voia întâmplării” și nu-i scapă prea multe din ceea ce se întâmplă în zona lui, Dublin-Carlow-Kilkenny-Waterford-Cork. Pentru el e foarte important să-mi prezinte reprezentanții cei mai de seamă ai orășelului Kilkenny, irlandezi și români. Îi spusesem și eu că vreau să iau pulsul Irlandei.

Am mers cu el la Langton’s House Hotel Kilkenny, o clădire celebră din cel mai frumos oraș medieval al Irlandei, Kilkenny. Aici, manager este Eddie Langton care a moștenit afacerea de familie. Bunicul lui și-a deschis un pub în 1938, imediat după ce Irlanda a renunțat la statul de dominion pe care îl avea din anii 1920.

A fost momentul când și-a proclamat independența sub numele de Eire, rămânând legată de Coroana Britanică doar prin șeful statului care era suveranul întregului Imperiu Britanic, dar având cam același statut juridic internațional pe care îl au și azi Canada, Australia și Noua Zeelandă.

Din 1948 a renunțat și la acest statut, proclamându-se republică. Una pe bune, nu adusă cu forța de tancurile bolșevice și acceptată de cozile de topor, cum s-a întâmplat în România cam în aceeași perioadă. Dovadă că Irlanda este acum o țară care și-a câștigat definitiv identitatea și demnitatea în lume, în timp ce românii încă sunt tributari unor clișee dintr-o perioadă impusă cu forța, ce pare că nu vrea să moară.

Dar să revenim la vizita noastră. Liviu este foarte recunoscător lui Eddie, declarat cel mai bun manager din turism al Irlandei în 2022. La localul lui, comunitatea de români a găsit mereu un spațiu unde să-și celebreze și să facă cunoscute tradițiile și istoria, dar și zilele noastre de sărbătoare.

Eddie este un tip calm, degajat, energic, vorbește destul de repede și cu un accent mai greu de înțeles pentru cineva care nu a stat în Irlanda suficient. Are o seninătate care arată de ce insulele de lângă continentul european au altă mentalitate față de restul țărilor de pe continent. În Irlanda lucrurile sunt simple. Muncești, ai parte de tot ce înseamnă un trai decent.

Eddie îmi spune care este lucrul cel mai de preț al afacerii lui:

„ Dar unul dintre cele mai mari atuuri ale noastre nu este clădirea, ofertele noastre alimentare, barurile noastre… Cel mai mare atu este personalul nostru, oamenii noștri… noi și suntem ca o mare familie. Fără personalul nostru nu am fi putut realiza ceea ce avem astăzi.”

Localul lui Eddie este unul în care se celebrează mai ales nunți, lucru care mă face curios să aflu dacă sunt ceva restricții ca în România, unde în cele patru posturi mari religioase nu se pot ține astfel de evenimente. Eddie îmi spune că doar în anumite duminici și de sărbători religioase majore nu se fac nunți, dar că nu există perioade mari și întinse ca la noi acasă în care să nu se poată celebra cununiile.

Ce mă uimește este o statistică care arată că progresul economic și social al Irlandei a dus la o altă realitate care i-a îndepărtat pe oamenii de aici de tradiții și de spiritualitate.

„ Irlanda s-a schimbat, înainte(n.r.-începutul anilor 1990) 95% dintre nunți erau în biserică, în timp ce acum 80% sunt aici( nr.r- la localul lui Eddie) și de abia 20% se mai oficiază și în biserică.

O mare parte din local este proiectat „ de celebrul designer irlandez David Collins, care în timp ce locuia la Londra a lucrat mult pentru Madonna și a devenit prieten foarte bun cu ea. Tatălui meu i-a plăcut munca lui, a mers la Londra și l-a invitat aici. Acum, când pășim în teatru, numit The Set Theatre, ar trebui să știți că acesta este singurul teatru pe care David l-a proiectat vreodată. Este unic”, mai adaugă Eddie.

Tot în clădirea lui Eddie fusese într-o vreme, într-un corp al ei, și „ Cazarma Britanică și aceasta este curtea în care poliția britanică venea cu caii lor. Dar utilizarea mai veche a fost de distilerie de whisky, având o producție mică pentru localnici, whiskey-ul de Cormack și distileria era angrenată de puterea apei din râu, însa totul s-a oprit în anii 1840 ”, mai aflu de la acesta.

Totodată, întreaga afacere își leagă numele de hurling, sportul tradițional în zonă. Jim, fratele bunicului lui Eddie, a fost unul din cei mai mai mare jucători ai acestui sport. Echipa de hurling a contribuit la dezvoltarea afacerii: „ Am început să hrănim si echipa de hurling, conexiunea cu echipa a fost foarte importantă pentru a putea dezvolta afacerea.”

Valoarea umană este cea mai de preț pentru Eddie: „ Valoarea acestei afaceri o aduce faptul că este o afacere de familie, unde personalul nostru și noi înșine suntem ca o mare familie, unii dintre oamenii noștri sunt aici de 20-30 de ani sau chiar mai mult. De exemplu, Joan, bucătareasa noastră a început să lucreze aici în 1980, când era o tânără adolescentă și încă lucrează aici, 42 de ani mai tarziu.”

Printre cei 200 de angajați sunt și șase români: „ Ana este manager la recepție, mama ei Michaela (Mihaela n.a.) este supraveghetoare în bar, Florin este chef de party, aproape sous chef, Johnny (Ionel n.a.) chef de party, iar un cuplu lucrează cu mine la menaj in hotel, mai este și un portar de noapte, de asemenea”.

Cel mai important criteriu, crede Eddie, pentru care a fost desemnat managerul anului în turism este munca în echipă și respectul față de toată lumea: „ Ar trebui să întrebi juratii, dar cred că e important să fii una cu echipa, să lucrezi alături de ei, de exemplu acum nu mă simt foarte confortabil că stau aici să vorbesc cu tine, fiind atât de aglomerat pub-ul si restaurantul. Ar trebui să fiu acolo, să ajut. Și trebuie să ai grijă de personalul tău, să-i tratezi pe toți la fel, corect, nu contează dacă este un manager sau un portar, este la fel, o persoană care trebuie tratată cu respect. „Dă respect și primești respect”, așa spune mama mea. Fără suișuri și coborâșuri, toleranță zero față de cineva care este lipsit de respect”.

N-am încheiat bine interviul și l-am văzut pe Eddie cum luase trei farfurii pe ambele mâini și-și ajuta ospătarii să servească la mese.

Stefan Doyle este românul, devenit irlandez, care a impresionat la maturitate România și a fost impresionat de țara lui natală

Stefan Doyle vine mai mareu la Langton’s House Hotel Kilkenny. Este artist, cântăreț, originar din România, din localitatea Petea, Satu-Mare, adoptat de un cuplu irlandez, Catrin și Ștefan când avea nouă luni. Practic este un irlandez sadea, dar cu sânge românesc. A participat la X Factor România cu ceva ani în urmă, dar încă nu a învățat limba sângelui lui, româna.

Este un tip sensibil și cald în tot ce spune și ce face. A revenit practic „acasă”, după 30 de ani, odată cu acest concurs.

„ Am fost foarte entuziasmat și ciudat… este singurul mod în care pot să o descriu. Am călătorit prin toată Europa, făcând turnee de muzică, dar când am ajuns în România, eram pe treptele avionului, după aterizare, a fost ceva diferit, m-a simțit că nu eram oriunde, ci în țara în care m-am născut. Era o zi foarte caldă de vară, adică era foaaarte de cald”, îmi mărturisește Ștefan.

La X Factor s-a împrietenit cu Răzvan și Dani, de la celebra emisiune matinală cu același nume, dar și cu Ștefan Bănică: „ un artist mare Ștefan Bănică, artistul meu preferat din România. Îl ascult tot timpul cântând, da. Este o legendă în România.
Știu, știu că el este extraordinar. De fapt m-a invitat să fac ceva la un moment dat cu el în România. Eu și Ștefan Bănică, am fost foarte buni prieteni, în afara spectacolului. Cred că amândoi suntem puțin excentrici. Să vă spun că între filmări, în pauze, mergeam într-o cameră cu un pian și cântam.”

Deși a aflat înainte de revenire că România este o țară săracă și coruptă, percepția de la fața locului i-a schimbat părerea: „ Cu ocazia asta am fost acolo si nu mi-a venit să cred că tot ce credeam eu e un mare neadevăr, am fost neîncrezător, șocat pentru că asa am gandit toată viața despre Romania”.

El va reveni în curând, chiar anul acesta, în România:

„ Viziunea mea asupra României s-a schimbat drastic. Am văzut potențialul din București și mi-a plăcut centrul orașului, Arcul de Triumf și altele. Am fost cu un om care ne-a făcut un tur și ne-a dus în multe locuri.
Acum vreau să călătoresc mai mult în România. Am ocazia acum, pentru că fiul meu a câștigat un premiu la tombolă, o excursie în România, în orașul Beclean. Tombola a fost organizată în timpul zilei Twilight Romanian Kilkenny 2022, de Liviu Iftime cu sprijinul Ambasadei României din Dublin chiar aici, în Langtons. Primarul orașului Beclean a fost unul din invitați de Ambasadorul României și a oferit cu amabilitate acel premiu la tombolă. Acum sunt invitat să merg acolo cândva în 2023. Voi face un documentar despre acea călătorie.”

Un român, Ștefan Cădare, are cea mai celebră covrigărie din Irlanda, chiar în Kilkenny

Covrigăria lui Ștefan a apărut din întâmplare.

„ A fost o întâmplare, eram în Cipru și căutând un prieten mai vechi l-am gasit în Irlanda. Din vorbă-n vorbă îmi zice; “Bă nu vii?”. Am terminat contractul și am venit aici la Kilkenny. Mi-a plăcut foarte mult, oameni primitori, calzi și foarte faini. În comparatie cu cei din Cipru unde oamenii sunt mai reci, mai răi”. Ștefan a văzut că irlandezii nu prea cumpără de la supermarket, ci mai mult de la magazinele mici. Așa că a început cu un un mic magazin de covrigi, mai ales că irlandezii nu cunoșteau specialitatea care vine din România. Erau obișnuiți cu „ pretzels-ul” american, mai mici ca cei românești, iar irlandezii sunt reticenți la produse noi. A fost nevoie de multă muncă și răbdare. Acum are cinci angajați, printre care și o ucraineancă, și este mulțumit. Are un trai decent pentru familia lui: soția și copilul, deși a fost pionier la început cu această afacere.

Statul irlandez nu te încurcă ca cel român și nu te „sleiește” cu tot soiul de controale. Vine mereu în sprijinul micilor întreprinzători cum e Ștefan. Contabilul e cel care se ocupă de socoteli și de partea financiară.

Are acum comenzi și din afara orașului Kilkenny, dar nu vrea neapărat să se dezvolte pentru că asta înseamnă mai mult stres și mai puțină atenție către chestiunile familiale și personale.

Ștefan și-ar dori ca statul român să fie mai activ în Irlanda, deși noul ambasador este foarte implicat în viața comunității românilor de aici:

„ Pentru mine ce să facă? Să-mi ia niște taxe, hahaha…. Dar nu are cum. Poate că dacă ar oferi mai mult sprijin ambasadei, cei de la ambasada ne-ar sprijini pe noi mai mult. De exemplu noi avem o relație foarte bună cu ambasada acum, de când a venit ambasadorul cel nou. Nu a fost mereu așa, dar de un an și jumatate de când e el aici lucrurile s-au îmbunătățit foarte mult. El este un ambasador foarte bun”, îmi transmite glumeț proprietarul singurei covrigării tradiționale românești din verdea Irlandă.

Irlanda de Nord, o altă țară, dar încă foarte legată de Irlanda, chiar și după Brexit

Ca să ajungi de la Carlow în Belfast, capitala Irlandei de Nord, trebuie să treci neapărat prin Dublin. Nu e greu. Trenurile merg brici în mica insulă din vestul UE. Într-o oră ești la Dublin, schimbi gara, iar în maxim două ore ajungi la Belfast. Nu există granițe terestre între cele două Irlande, dar peisajul se schimbă în Ulster, apărând alt soi de inscripții și marcaje în gări și pe drumurile care însoțesc calea ferată, în paralel. S-au păstrat în mare parte prevederile acordului din Vinerea Mare din 1998 pentru a nu tulbura comunitățile de irlandezi din nord-estul insulei, catolici sau anglicani, care evită o frontieră strict controlată pe insula Irlandei și protejează cooperarea dintre nord și sud.

Și oamenii care urcă în tren la Newry, prima localitate din Irlanda de Nord, au altă alură. Sunt mai vorbăreți ca irlandezi, mai mândri și mai direcți, mai puțin discreți ca ei, vrând să afle despre tine de unde vii și ce cauți pe acolo dacă tot împarți cu ei aceeași bancă de tren.

Belfastul pare o mică Londră unde taxiurile „vintage” ca pe Tamisa îți transmit din prima că ești în Regatul Unit.

Lumea e mai agitată ca la Dublin, iar șantierul unde s-a construit celebrul vas maritim Titanic este principala atracție a orașului. Totul e comercial, dar foarte bine organizat. Și clar atmosfera te readuce în celebrul film cu același nume.

Mâncarea prin pub-uri, dacă găsești un loc în centrul Belfastului, prin vreunul, este mai proastă ca la o cantină din România. Aproape fără gust și fără personalitate: totul e „fast-food”.
Nici în Irlanda nu excelează. Specialitatea tradițională în zona Kilkenny este puiul ”volovants”. La gust pare ca un rest de mâncare nevândut, dintr-un fast-food bucureștean, la închiderea programului.

Noroc că berea „curge” ușor și în valuri prin toate pub-urile. Irlandezii clar aplică principiul „ Mâncarea este fudulie, băutura este temelie!”.

Revenind în Dublin poți constata ușor că este o capitală fascinantă, cu multă viață pe străzi, luminat în culori variate în timpul nopții, cu pub-uri interesante, dar și cu părți mai întunecate. Foarte mulți dintre locuitorii Irlandei au un soi de hedonism autodistructiv, fără moderația celor care trăiesc la Viena, Belgrad, Zagreb, Budapesta, Ljublijana sau Trieste unde lumea pierde vremea prin cafenele, baruri, parcuri, dar fără să-și facă neapărat rău. În Irlanda, traiul bun din ultimii ani a dus și la creșterea numărului celor care sunt „ prăjiți” de consumul excesiv de alcool sau de stupefiante. Îi poți întâlni mai ales în stații sau în autobuze unde încearcă să nu plătească cursa, dar Garda(n.r. poliția națională irlandeză) intervine rapid și eficient, la solicitarea șoferului, care oprește autobuzul pentru a-l debarca pe „turbulent” chiar la sediul poliției.

Edenderry, locul retras de lângă Dublin

De Anul Nou am ajuns la Edenderry, cam la 80 km vest de Dublin. Zona este mai liniștită și mai retrasă ca cea din jurul orașului Kilkenny. Gazdele noastre, o familie de români plecați din România acum 8 ani. Laura și Pird(Ion) sunt oameni foarte de treabă, cumsecade, români neaoș care împart totul cu musafirii veniți „ de acasă”. Rapid primesc porecla de „ nașul” și „ nașa”.

Nici ei nu mai regretă că au plecat din România. Traiul devenise apăsător și dificil în țară. Aici muncesc mult, dar au cam tot ce le trebuie. Laura este manager în cadrul unui lanț de supermarketuri, iar Pird are o afacere în domeniul constrrucțiilor. Nu mai au grija zilei de mâine, dar nici aici nu le este foarte ușor. România nu mai este o destinație pentru ei, ci doar un loc unde poate mai ajung pentru intervenții stomatologice, în străinătate acestea fiind foarte costisitoare.

Irlandezii sunt un pic ipocriți: merg pe stânga ca englezii, vorbesc engleza, dar iau foc dacă strigi prin pub-uri „ Long live the Queen!”

Războiul crunt dintre englezi și irlandezi, desfășurat de-a lungul timpului, a lăsat urme adânci și în zilele noastre. IRA pare prezentă încă, mai ales la Belfast unde clădirile distruse de bombele militanților separatiști se pot vedea foarte clar.

Pub-urile sunt pline mereu de oameni veseli, dar care nu prea știu multe. Nici măcar despre ei.

Habar nu au că Irlanda este cea mai vestică țară a UE și în nici un caz că România este la extrema cealaltă, cea mai estică țară a UE.

Ne confundă ușor ba cu rușii, ba cu ucrainenii după culoarea deschisă a pielii și după folosirea adverbului „da” care are același înțeles și în română și în rusă. Dacă berea este bună, atunci totul este în regulă pentru ei.

În schimb, dacă te apuci să pomenești ceva pozitiv despre coroana britanică, este foarte probabil să declanșezi un „ mic război” în acel pub.

Așa era să o pățesc și eu într-un pub din Edenderry. Acolo se asculta muzică vie(adică Live), iar la un moment dat audiența a cerut ca interpretul să cânte Queen. M-am prins în jocul lor cu două doamne blonde mai în vârstă și am strigat Queen, Queen, Queen!
Cele două sexagenare, posibil chiar septagenare, au început să strige Queen, Queen și mai tare și să aplaude, foarte entuziasmate că au găsit aliați în jurul lor.
Simțind că s-a aprins foarte bine atmosfera am strigat: Long live the Queen!
Moment în care cele două doamne s-au oprit din aplaudat și au vociferat dezapobator față de cum am întors situația. Orice aluzie la Coroana și Dinastia Britanică îi face pe irlandezi să ia foc.
Interpretul a pornit să cânte, iar cele două s-au așezat liniștite, dar supărate la locul lor, iar când m-am apropiat de ele una mi-a transmis: “Your taxi is outside. You may go! “

Nu am plecat. Irlandezii știu și ei să facă haz de necaz, dar e bine să nu insiști. Posibil să fie printre ei și ceva naționaliști cu sânge de IRA(Irish Republican Army).

Twilight Community Group, un exemplu de cum pot fi integrați străinii în Irlanda

Românii și polonezii sunt două comunități foarte bine integrate și respectate în Irlanda. Aceștia se manifestă cel mai plenar în cadrul Twilight Community Group, o platformă care include comunitățile etnice ale celor care și-au găsit un rost în Irlanda.

Așa s-a întâmplat și acum de 17 martie, când se celebrează Saint Patrick Day, ziua națională a Irlandei și a Sfântului care a creștinat această insulă.

Românii și polonezii sunt foarte mândri de noua lor țară adoptivă, Irlanda, făcându-se parcă că uită ceea ce le-au dat România și Polonia. Și ceea ce le dă și acum. NATO și UE „au urcat” pe metereze cele două țări estice în fața tăvălugului din est care se manifestă periculos în conflictul pe care Rusia l-a pornit în Ucraina. Irlanda este calmă, prosperă și previzibilă și datorită sacrificiului pe care-l fac țările din estul UE. Aici războaiele nu prea se încheie ușor.

Conflictul dintre englezi și irlandezi este de domeniul istoriei, acum este doar motiv de „ hârjoană” prin pub-uri. Irlanda nu mai are inamici, acesta fiind unul dintre motivele principale pentru care se dezvoltă ușor și atrage, integrează și respectă comunități etnice ce au puține legături cu ei.

Irlanda este un refugiu verde și norocos, precum trifoiul cu patru foi, pentru români, dar și pentru alte nații, dar sacrificiul pe care-l fac aceste țări de origine ale celor care au ajuns acum țara îndepărtată a Europei, în fața pericolelor ce apar mereu pe continent asigură și în această solitară insulă pacea care-i permite să se dezvolte și să fie sigură!

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!