În 2025, România se confruntă cu provocări economice majore, inclusiv un deficit bugetar ridicat, inflație și necesitatea unor reforme dure, care ar putea provoca efecte negative înainte de o eventuală redresare.
De la 1 august, TVA-ul a crescut de la 19% la 21%, ca parte a măsurilor guvernamentale pentru corectarea deficitului. Totuși, analiștii avertizează că acest pas ar putea fi insuficient și că TVA-ul ar putea ajunge chiar la 24%.
Gabriel Biriş, avocat și reprezentant al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, a explicat că situația bugetară este tensionată:
„Urmează creşterea TVA la 23-24%, pentru că nu este suficient ce s-a făcut până acum. Avem 9% deficit și ne apropiem de recesiune tehnică, iar bugetul a fost făcut pe creștere economică de 2,5%. Această situație vine mai ales din creșterea cheltuielilor”.
Biriş a subliniat că procesul de majorare a taxelor a început încă din 2022, odată cu Ordonanța 16, ca răspuns la o gaură de 20 de miliarde de lei în buget.
Presiunea cheltuielilor și riscul unor noi majorări
Analiza cheltuielilor pentru 2024 arată că principalele categorii care au crescut sunt asistența socială, salariile bugetarilor și dobânzile aferente datoriei publice.
„Creșterea de taxe a început din 2022 prin Ordonanța 16, pentru că au descoperit o gaură de 20 mld. Atunci s-a mers pe un buget complet nerealist pe partea de venituri. În 2024, față de 2023, cele mai importante cheltuieli au fost cele cu asistența socială și salariile bugetarilor, iar apoi au crescut foarte mult dobânzile”, a adăugat Biriş.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
