Rusia a comentat atacurile din timpul nopții asupra Ucrainei, susținând că a vizat „obiective din industria militară”, conform unui comunicat al Ministerului rus al Apărării preluat de agenția TASS.
Ministerul rus afirmă că au fost lovite fabrici de drone din Ucraina, depozite și facilități de lansare pentru drone cu rază lungă, aerodromuri, stații radar, dar și locuri unde se aflau soldați și mercenari străini.
În plus, Moscova susține că a preluat controlul asupra satului Khoroshe, în regiunea Dnipropetrovsk. Informațiile nu au fost verificate în mod independent.
Reacția Comisiei Europene
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a condamnat atacurile, declarând că Rusia „batjocorește din nou diplomația” și „calcă în picioare dreptul internațional”.
„Europa este și va rămâne în totalitate alături de Ucraina. Consolidăm forțele armate ucrainene, construim garanții de securitate pe termen lung și înăsprim sancțiunile pentru a spori presiunea asupra Rusiei. Uciderile trebuie să înceteze”, a subliniat von der Leyen.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.