-0.6 C
București
vineri, 16 ianuarie 2026
AcasăMediuStarea de alertă din Praid, prelungită încă 30 de zile după inundațiile...

Starea de alertă din Praid, prelungită încă 30 de zile după inundațiile dezastruoase

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând din 10 noiembrie, ca urmare a inundațiilor provocate de pârâul Corund în zona Salinei Praid.

Potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului Harghita, măsura este valabilă în intervalul 10 noiembrie – 9 decembrie 2025, inclusiv, pentru a permite continuarea lucrărilor necesare de consolidare și siguranță în zona Salinei Praid.

Autoritățile anunță că rămân active măsurile care vizează „mobilizarea tuturor mijloacelor, forțelor și factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor necesare pentru menținerea în siguranță a perimetrului minier”, precum și informarea constantă a populației și a localităților din apropiere privind evoluția situației.

Accesul publicului în zona afectată, inclusiv în Canionul de Sare, rămâne interzis, iar în cazul în care situația o impune, autoritățile vor asigura asistență pentru persoanele și gospodăriile situate în aval.

Monitorizare permanentă a fenomenului

Conform informării oficiale, „Administraţia Bazinală de Apă Mureş, SALROM – Salina Praid, CLSU Praid şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltul al judeţului Harghita monitorizează permanent evoluţia fenomenului în perimetrul minier din comună, parametrii apei din pârâul Corund şi cursurile de apă din aval”.

Starea de alertă a fost instituită pentru prima dată pe 8 mai 2025, după ce ploi abundente au provocat infiltrații în subteran.

Praid, șase luni sub stare de alertă

Câteva săptămâni mai târziu, la sfârșitul lunii mai, apele pârâului Corund au inundat salina, iar autoritățile locale au fost nevoite să prelungească lunar starea de alertă pentru a gestiona efectele dezastrului.

Astfel, comuna Praid se află de peste șase luni într-o situație de urgență.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, speră ca judecătorii CCR să nu mai blocheze ședința de vineri 16 ianuarie

Un parlamentar a analizat scenariul în care decizia privind legea magistraților va fi din nou amânată la Curtea Constituțională a României. Sper că toți...

Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, speră ca judecătorii CCR să nu mai blocheze ședința de vineri 16 ianuarie

Un parlamentar a analizat scenariul în care decizia privind legea magistraților va fi din nou amânată la Curtea Constituțională a României. Sper că toți...

Marea Britanie și Țările de Jos au trimis câte un ofițer în Groenlanda

Regatul Unit a trimis un singur ofiţer în Groenlanda, în misiunea aliată prin care Danemarca încearcă să crească prezenţa militară în faţa insistenţelor preşedintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă