România, lider european la exportul de cereale și animale vii. Performanțe istorice în agricultură

0
90
exporturilor cereale Dunăre

Prețurile producției industriale au înregistrat o creștere de 6,1% în septembrie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

România se menține în fruntea clasamentului european la exporturile de cereale, în primul trimestru al anului comercial 2025/2026, potrivit datelor Comisiei Europene, citate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Totodată, țara noastră a înregistrat exporturi record de aproape 500 de milioane de euro în primele zece luni ale anului 2025 pentru animale vii, consolidându-și poziția de jucător major pe piața agricolă internațională.

România, furnizor de încredere pentru piețele internaționale

„România îşi dovedeşte potenţialul agricol şi capacitatea de a deveni un furnizor de încredere pentru pieţele internaţionale. Fermierii români, sprijiniţi prin subvenţii şi programe de investiţii, au reuşit să atingă performanţe istorice şi să ducă produsele româneşti acolo unde le este locul – în topul Uniunii Europene”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu.

Creșteri semnificative în zootehnie

Conform datelor Agridata Europa, România a atins anul acesta performanțe istorice nu doar în sectorul cerealier, ci și în cel zootehnic.

În primele zece luni din 2025, exporturile românești au totalizat:

  • 210 milioane de euro din vânzarea de ovine,
  • 150 milioane de euro din exporturile de bovine,
  • 100 milioane de euro din comerțul cu păsări.

Ministerul Agriculturii subliniază că aceste rezultate confirmă eficiența măsurilor adoptate în ultimii doi ani și jumătate, prin reformarea sistemului de subvenții și implementarea unor scheme de ajutor de stat dedicate zootehniei.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.