30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportVIDEO Andrei Marga, VALIDAT în funcţia de preşedinte al ICR fără a...

VIDEO Andrei Marga, VALIDAT în funcţia de preşedinte al ICR fără a mai fi audiat în comisii

Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de marţi, validarea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), deşi acesta nu a fost audiat în Comisia pentru cultură şi cea pentru politică externă ale acestui for legislativ, potrivit Agerpres.

Citeşte şi:

Andrei Marga NU este în ţară. Audierea pentru şefia ICR, AMÂNATĂ

Institutul Cultural Român. Andrei Marga va fi audiat în Parlament

În favoarea validării acestuia s-au exprimat 50 de senatori, împotrivă au votat 26 de senatori, iar cinci s-au abţinut de la vot.

Propunerile înaintate de grupurile PSD şi PNL şi respectiv PDL pentru ocuparea celor două funcţii de vicepreşedinte al ICR vor fi validate de plenul Senatului după ce Biroul Permanent va stabili o dată la care candidaţii să fie audiaţi în comisiile reunite de specialitate.

Această decizie a fost luată de liderii grupurilor parlamentare din Senat după o pauză de consultări, solicitată de Cristian Rădulescu (PDL).

Pauza de consultări a fost solicitată după ce senatorii se exprimaseră deja, prin vot, pentru respingerea propunerii înaintate de preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Sergiu Nicolăescu (PSD), care solicitase amânarea discuţiilor pe marginea ICR pentru săptămâna viitoare.

Propunerea acestuia a fost respinsă cu 30 de voturi ”pentru”, 46 de voturi ”împotrivă” şi cinci abţineri.

Şi vicepreşedintele Comisiei pentru cultură senatorul democrat-liberal Radu F. Alexandru s-a exprimat în favoarea amânării discuţiilor pentru ca propunerile înaintate să fie audiate în comisiile de specialitate.

”Cutuma a făcut ca întotdeauna oamenii propuşi pentru funcţii în instituţii atât de importante să fie audiaţi în comisii. Chiar nu este o grabă şi o audiere este binevenită. (…) Votul împotriva amânării s-a dat într-o inerţie nefericită. Senatorii nu au în faţă CV-urile candidaţilor şi suntem în situaţia în care vom trebui să votăm nişte oameni pe care nu îi cunoaştem nici după nume, cu excepţia domnului Andrei Marga. Este un vot care nu face cinste seriozităţii plenului Senatului”, a spus Radu F. Alexandru.

În replică, vicepreşedintele liberal al Senatului, Dan Radu Ruşanu, a precizat că, în trecut, senatorii PDL au respectat mai puţin cutuma şi mai mult Regulamentul Camerei superioare a Parlamentului.

”Domnul Radu F. Alexandru are dreptate – aşa spune cutuma, însă, Regulamentul nu spune aşa (referire la obligativitatea audierii candidaţilor -n.r.). PDL a respectat Regulamentul tot timpul şi mai puţin cutuma, aşa că îi rog să respecte Regulamentul. (…) În plus, nici pe ceilalţi doi vicepreşedinţi ai ICR de până acum nu îi cunoşteam niciunul”, a spus acesta, după ce liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Mario Oprea, subliniase faptul că liberalii ar dori tranşarea problemei în şedinţa de plen de marţi.

Votul a fost secret şi electronic, la solicitarea senatorului UDMR Gyorgy Frunda.

Grupurile USL din Senat l-au nominalizat pe Andrei Marga pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ICR, rămase vacante după demisia lui Horia-Roman Patapievici, iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost propus Horia-Răzvan Gârbea.

Pentru cea de-a doua funcţie de vicepreşedinte al ICR grupul parlamentar al PDL din Senat va face o propunere de candidat.

Candidaţii pentru ocuparea funcţiilor de conducere din ICR trebuiau să fie audiaţi, în cursul dimineţii de marţi, de senatorii din Comisia pentru cultură şi de cei din Comisia pentru politică externă, însă audierile au fost amânate ca urmare a faptului că Andrei Marga nu se află în ţară.


<!–
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/5caf345aee7863d930b0446426a1fdac/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// –>
&lt;a href=”http://www.contentchannel.ro” mce_href=”http://www.contentchannel.ro” target=”_blank”&gt; &lt;img border=”0″ alt=”content channel” title=”content channel” src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” mce_src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” /&gt; &lt;/a&gt;

Cele mai citite

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

Clienții Hidroelectrica primesc o veste proastă. lata online prin aplicația iHidro se amână

Hidroelectrica reia licitație pentru implementarea unui sistem de plăți online în aplicația sa, iHidro. Prima licitație a fost anulată dearece oferte primite au fost...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă