24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportAVIZ FAVORABIL pentru Varujan Vosganian, minstru al Economiei

AVIZ FAVORABIL pentru Varujan Vosganian, minstru al Economiei

Varujan Vosganian a primit, joi, aviz favorabil pentru preluarea funcţiei de ministru al Economiei, cu 57 de voturi “pentru”, 11 “împotrivă” şi o abţinere, din partea comisiilor de specialitate reunite din Senat şi Camera Deputaţilor, scrie Mediafax.

Vosganian a mai ocupat funcţia de ministru în zona economică în Guvernul Tăriceanu. Din decembrie 2006 şi până în aprilie 2007, el a deţinut portofoliul Economiei şi Comerţului, iar în urma restructurării guvernamentale din 2007 a condus Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Vosganian a declarat că este onorat să fie “uns ministru de titularii ministerului”, dar că doreşte să treacă de dimensiunea anecdotică şi să vorbească despre ceasul nefuncţional al clădirii Ministerului Economiei. El a vorbit despre acest ceas şi când a fost numit ministru al Economiei, în urmă cu câţiva ani.

Vosganian a adăugat că politica industrială a ţării trebuie gândită prin reducerea rolului statului în economie, iar “transferul industriei de stat trebuie făcut”.

Citeşte şi LIVE TEXT. Liderii USL au căzut la PACE: Votul de învestitură a noului Guvern ar putea avea loc vineri seară. Au început AUDIERILE MINIŞTRILOR

Potrivit viitorului ministru, este necesară creşterea rolului statului în companiile unde deţine acţiuni, precum Petrom, Enel, E.ON.

“Statul nu trebuie să aibă doar un rol pasiv. Statul trebuie să supravegheze respectarea de către companiile private a investiţiilor pe care le-au asumat la privatizarea unor societăţi de stat”, a spus Vosganian.

El a susţinut şi “recâştigarea” de către companiile româneşti a unor pieţe precum cea africană sau sud-americană.

Vosganian a adăugat că Ministerul Economiei îşi va da “toată strădania” să crească gradul de absorbţie a fondurilor europene.

Lucian Bode, fost ministru al Economiei în Cabinetul Ungureanu, l-a întrebat pe vicepreşedintele PNL care este stadiul privatizării prin bursă a companiilor de stat.

“Eufemistic vorbind, am foarte puţine lucruri de spus despre asta. Cred că este o întrebare pe care ar trebui să o adresaţi predecesorului meu”, a răspuns Vosganian.

El a menţionat că este un susţinător al listării la bursă a companiilor de stat, dar nu consideră necesară vânzarea pachetelor majoritare de acţiuni ale statului la companii precum Hidroelectrica sau Transgaz.

Întrebat ce părere are despre intenţia Guvernului de a numi manageri privaţi la unele companii de stat, el a spus că nu înţelege prea bine ce este managerul privat, dar că un astfel de manager trebuie să fie bun profesionsit, iar câştigurile acestuia trebuie să fie legate de realizările companiei pe care o conduce.

Vosganian a fost întrebat şi dacă va accepta dezvoltarea proiectului Roşia Montană. Viitorul ministru a spus că vrea să vadă ce metale rare sunt în zăcămîntul de aur de la Roşia Montă.

“Dacă se rezolvă problemele de mediu, sunt un susţinător al proiectului, dar nu mă pot pronunţa până când Ministerul Mediuklui nu dă un verdict răspicat faţă de această investiţie. La fe şi la gazele de şist sau la reactoarele nucleare de la Cernavodă, trebuie să vedem implicaţiile de mediu, plus încrederea populaţiei”, a contunuat Vosganian.

Potrivit lui Vosganian, la producătorul de cupru Cupru Min Abrud este necesară o privatizare care să nu meargă însă pe o angjare a resurselor.

Referitor la combinatul chimic Oltchim, el a afirmat că luna viitoare va începe să aibă probleme din perspectiva resurselor financiare necesare funcţionării, iar statul nu-şi permite acest efort.

“În februarie-martie trebuie să reîncepem privatizarea Oltchim. Muncitorii de acolo trebuie să îşi păstreze locurile de muncă până la privatizare. Nu cred că oricine de pe stradă poate licita la privatizarea Oltchim, este nevoie de o privatizare serioasă, însoţită de o acţiune de promovare şi de selectare a unor posibili parteneri”, a mai spus Vosganian.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

Daniel Niculae se desparte de Rapid. “Contractul lui nu va mai fi prelungit”

Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va fi prelungit, anunță Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului din Giulești. "Daniel Niculae este preşedintele clubului până...
Ultima oră
Pe aceeași temă