4.1 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăSpecialSpania, DEVASTATĂ de incendiile de pădure

Spania, DEVASTATĂ de incendiile de pădure

Un incendiu de pădure declanșat în 5 iulie în Andaluzia (sudul Spaniei), la marginea unui parc național, a pârjolit peste 10.000 hectare de vegetație, potrivit unei prime estimări a guvernului regional andaluz, relatează Agerpres

Incendiul, controlat în prezent, a izbucnit aproape de Quesada (centrul regiunii), zonă în care pompierii au acționat în 6 și 7 iulie împotriva a 13 focare de incendiu de pădure. Nu departe de Granada, mai la sud, un alt incendiu a ars peste 2.000 de hectare, a precizat marți aceeași sursă. Incendiile s-au declanșat în condițiile în care s-au înregistrat recorduri de temperatură: în 7 iulie la Granada au fost, de exemplu, 43,1 grade Celsius.

Sezonul incendiilor în Spania a început deosebit de violent, flăcările mistuind și aproape 14.400 de hectare de vegetație în apropiere de Zaragoza (nord-est), la începutul lunii iulie. Niciun incendiu de o asemenea amploare nu a mai fost semnalat din vara anului 2012, potrivit AFP.

Cele mai citite

Ilie Bolojan: Am votat pentru valorile noastre, pentru familie, pentru comunitate şi pentru ţară

Preşedintele interimar al PNL a declarat că a votat cu gândul la România modernă şi europeană Ilie Bolojan a votat la secţia de votare de...

Hassam Louka, șeful securității siriene, a vrut să-l aresteze pe Bashar al-Assad și familia lui

Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă cu o dublă amenințare: o tentativă de lovitură de stat condusă de șeful securității Hassam Louka în Damasc...

Călin Georgescu: Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată neamului românesc

După declarația de la ieșirea de la urne, Călin Georgescu a plecat fără să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Călin Georgescu a votat, alături de soţia...
Ultima oră
Pe aceeași temă