Majoritatea „estic-ortodoxă“ şi patriarhal-conservatoare a naţiunii continuă să se plângă de corupţie şi de reaua guvernare, dar şi, totodată, să-l căineze pe „Gigi“, fără să vadă că între discreditarea justiţiei care-i urmarea bocetului lor prostesc şi reaua guvernare e o legătură strânsă.
De-a lungul celor aproape 23 de ani câţi au trecut de la schimbarea de regim, mulţi oameni s-au declarat dezamăgiţi într-un fel sau într-altul de ceea ce au trăit, considerând, pe drept sau pe nedrept, că democraţia nu le-a dat ceea ce ei au aşteptat. Unii s-au plâns că nu şi-au mai găsit un loc de muncă, alţii că au trebuit să emigreze, alţii că n-au făcut avere precum vecinul, să zicem, alţii că guvernanţii nu şi-au respectat promisiunile şi aşa mai departe. Cei mai preocupaţi de politică au fost, pe rând, dezmăgiţi că CDR a fost ineficace, că D.A. s-a dizolvat prea repede, că Tăriceanu ori Băsescu nu au fost la înălţimea speranţelor puse în ei, că Boc a tăiat salariile ori că USL a abuzat de putere în vara lui 2012 etc.
Pentru unii există şi o altă dezamăgire, mai profundă: că ceea ce aş numi „opinia luminată“ rămâne în România, la atâta vreme de la căderea comunismului, redusă numeric şi, deci, destul de lipsită de influenţă. Evenimentele petrecute în decursul cel puţin al ultimului an atestă ceea ce spun: ai fi putut crede, de exemplu, că, după condamnarea definitivă din iunie anul trecut a lui Adrian Năstase, lupta anticorupţie dusă de DNA va primi o anumită susţinere populară mai largă, că oamenii vor începe să zică: „Ei, iată că se poate şi la noi ca un fost prim-ministru corupt să ajungă la puşcărie cu partidul lui la putere! E bine!“. Aş! Lumea s-a uitat la telenovela sinuciderii, a crezut în majoritate în teza absurdă a martirizării politice a lui Năstase, servită de Antena 3, şi a votat masiv USL în iarna trecută. În consecinţă, oameni precum Monica Macovei şi Daniel Morar au putut în continuare să fie prezentaţi de propaganda puterii drept nişte nebuni şi fanatici, în cel mai bun caz. Câtă vreme i-a susţinut pe aceştia doi şi vorbea de puşcăriabili, Băsescu scădea mereu în sondaje, astfel încât adversarii săi erau convinşi că-l vor suspenda fără dificultăţi; de îndată ce a început să „coabiteze“ cu Ponta, popularitatea sa a reînceput să crească. Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare în trei dosare: în loc ca majoritatea să spună „bine că, în sfârşit, un hoţ fudul a ajuns unde îi e locul“, lumea a lăcrimat, amintindu-şi că „Gigi“ a dat pomeni săracilor. După unele sondaje de opinie se pare că aproape jumătate din populaţie crede că Becali nu merita să fie închis. Cum să existe, în asemenea condiţii, un sprijin popular solid pentru continuarea reformelor în justiţie?
Şi invers, pentru falşii liberali, precum Tudor Chiuariu, o asemenea opinie publică e un bonus ca să exercite, prin amendamente constituţionale, presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor. Deşi toată lumea e supărată pe corupţie şi îşi declară ferm lipsa de încredere în politicieni, atenţionările şi avertismentele câtorva vigilenţi se vor auzi mai curând la Bruxelles şi la Berlin decât la Chitila. Până la urmă, rostul „opiniei luminate“ pare a fi mai puţin acela de a mobiliza strada, presa şi opoziţia împotriva guvernului, ci acela de a-i mobiliza pe cei de la Bruxelles în ajutorul instituţiilor româneşti – un rol destul de ingrat, s-o recunoaştem.
Continuarea în Revista 22
