24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialProtest faţă de măsurile de austeritate

Protest faţă de măsurile de austeritate

Peste 500 de sindicalişti de la Confederaţia Naţională Sindicală – Cartel Alfa, filiala Cluj, au participat la un marş de protest în centrul Clujului. Cei mai mulţi dintre protestatari provin din administraţia publică, dar şi din alte instituţii bugetare, precum Opera Naţională Română. Sindicaliştii s-au adunat în Piaţa Lucian Blaga, iar apoi au mărşăluit pe strada Napoca, pe Bulverdul Eroilor şi prin Piaţa Avram Iancu. În faţa sediului PD-L, sindicaliştii au scandat „Jos Băsescu”. Ei au alcătuit „panouri ale ruşinii” pe care au expus portretele parlamentarilor clujeni care activează în PD-L, UDMR şi UNPR. Oamenii spun că protestează împotriva măsurilor de austeritate luate de către Guvern, concretizate în scăderea salariilor bugetarilor şi în concedieri. O altă revendicare este păstrarea actualului Cod al Muncii. „Nu vrem ca autorităţile să renunţe la contractele colective de muncă. De asemenea, vrem ca acele contracte de muncă încheiate pe durată determinată să fie excepţia, nu regula”, a spus liderul CNS Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop.

Grevă în Poliţie

La protestul organizat de Cartel Alfa Cluj au participat şi circa 50 de membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual. Aceştia se aflau în timpul lor liber. Însă ceilalţi 900 de poliţişti membri ai sindicatului au intrat în grevă. Ieri, ei nu au asigurat decât intervenţiile urgente. Astfel, poliţiştii nu i-au mai amendat pe şoferii indisciplinaţi şi nici nu au mai pus în practică mandatele de aducere în instanţă. Ei nu au lucrat nici în dosarele pe care le-au primit spre soluţionare. Poliţiştii spun că sunt nevoiţi să lucreze cu hârtie şi cu calculatoare aduse de acasă, iar atunci când pleacă în patrulare, sunt nevoiţi să alimenteze maşinile cu carburant plătit din buzunarul propriu. Salariul unui absolvent al Şcolii de Poliţie este de doar 1.100 de lei, mai spun protestatarii.

Cele mai citite

Mai mulți deținuți au fost uciși în Rusia, după ce luaseră ostatici din rândul gardienilor

Forțele de intervenție au ucis în Rusia mai mulți deținuți, care luaseră ostatici câțiva gardieni. Incidentul s-a produs la un centru de arest preventiv din...

Un român a fost ucis în Congo iar alți doi sunt răniți

Un cetățean român a fost ucis în Congo iar alți doi români sunt răniți, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României în ziua...

Israelul întrerupe activitatea militară de-a lungul drumului din sudul Fâșiei Gaza pentru a facilita ajutoarele

Armata israeliană a declarat că va face pauze tactice zilnice în activitatea militară de-a lungul unui drum principal din sudul Fâșiei Gaza, asta pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă