33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialNegoiţă: În doi-trei ani vom putea să ne luptăm la titlu cu...

Negoiţă: În doi-trei ani vom putea să ne luptăm la titlu cu şanse reale

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, apreciază drept corect locul patru în clasamentul Ligii I ca obiectiv în actualul sezon pentru echipa pregătită de Flavius Stoican, considerând că abia peste doi-trei ani formaţia sa se poate lupta cu şanse reale la titlul de campioană, potrivit Mediafax.

Dinamo este încă într-o situaţie complicată, va dura mult până voi reuşi să o scot la lumină. Arată într-un fel de necrezut. E foarte mult de lucru şi pe partea de societate, dar şi la echipă. Am avut victorii, ne bucurăm pentru asta, dar să avem pretenţii de titlu ar fi cam mult. Unde suntem acum e o poziţie corectă (n.r. – locul 5). Locul patru pentru final de sezon e un obiectiv corect. Dar ne trebuie doi-trei ani să ne luptăm la titlu cu şanse reale“, a declarat Negoiţă la Sport.ro.

Oficialul dinamovist a nominalizat favorita sa în lupta pentru titlul de campioană din acest sezon: “Eu ţin cu Astra. Am şi o raţiune. Dintre cluburile care se bat anul acesta la titlu sunt câteva care sunt ajutate financiar de stat, ceea ce nu este fair-play, şi altele care sunt avantajate din alte puncte de vedere. La Astra se munceşte de mai mulţi ani la acest proiect, sunt bani privaţi sută la sută şi merită să câştige titlul anul acesta“.

Ionuţ Negoiţă consideră că în cazul unei negocieri directe a vânzării drepturilor de televizare a meciurilor din Liga I, Steaua şi Dinamo ar fi avantajate datorită audienţelor mari. “Nu s-a pus problema ca Dinamo să solicite negocierea directă a drepturilor de televizare a meciurilor. Nu ne-am gândit şi nici nu ştiu dacă se poate. Într-adevăr, poate Steaua şi Dinamo ar fi avantajate de negocierea directă. Sunt echipe cu mulţi suporteri şi audienţele sunt mult mai mari decât în cazul altor echipe”, a spus acţionarul dinamovist.

Referitor la intenţia CS Dinamo de a crea o şcoală de fotbal pentru copii, Negoiţă consideră că este binevenită: ” Poate oricine să facă o şcoală de fotbal pentru copii. Nu am nicio problemă, noi avem şcoala noastră, vrem să o dezvoltăm. Cu cât mai multe şcoli de fotbal, cu atât mai multe şanse pentru copiii talentaţi “.

Dinamo ocupă la finalul acestui an, după 19 etape, locul cinci în clasamentul Ligii I, în ultimele cinci partide obţinând patru victorii şi un rezultat de egalitate. Lider este Astra Giurgiu, cu 41 de puncte, în 17 meciuri.

Cele mai citite

Nu te teme, Babasha!

La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreții de rock alternativ Coldplay au umplut de două ori Arena Națională. Chris Martin, liderul trupei britanice, a avut inițiativa...

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International...

Un autocar și un autocamion din Ucraina s-au ciocnit în județul Constanța. Autocarul transporta copii ucraineni în Bulgaria

Un autocar și un autocamion, ambele din Ucraina, s-au ciocnit în județul Constanța, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iunie 2024. Accidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă