16.7 C
București
marți, 22 octombrie 2024
AcasăSocialEvenimentDouă persoane arestate pentru trafic de minori

Două persoane arestate pentru trafic de minori

Pe data de 16 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Botoșani au reținut doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului și supunerea la muncă forțată sau obligatorie. Unul dintre acești inculpați este, de asemenea, urmărit penal pentru împiedicarea exercitării libertății religioase.

În același dosar, față de trei inculpate cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că,  în perioada 2022 – 2024,  unul dintre inculpați, administrator al  unei fundații din municipiul Botoșani, a recrutat persoane minore, beneficiare ale unor măsuri de ocrotire, pe care le-a adăpostit într-un  centru rezidențial aparținând fundației, în scopul exploatării prin muncă, dar și pentru obținerea  și folosirea în interes propriu a unor donații (cu precădere din străinătate) constând în sume de bani și bunuri.  
Probele administrate au relevat că atât inculpatul în mod direct cât și coinculpații (angajați ai fundației), au aplicat unui număr de cinci persoane vătămate minore rele tratamente constând în agresiuni repetate  fizice și psihice, exploatarea prin muncă, în mod forțat, constrângerea minorilor să stea  în genunchi timp de cinci până la opt ore), punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală,

se arată în comunicatul DIICOT.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Creșteri record de profit pentru câteva sectoare din România. În top, construcțiile, IT-ul și cercetarea

Ritmul de creştere a variat de la aproa­pe 80% la circa 165% În ultimii cinci ani, 15 sectoare din economia României au înregistrat creșteri semnificative,...

Monica Niculescu şi Cristina Bucşa, în sferturile probei de dublu la Tokyo

Perechea româno-spaniolă formată din Monica Niculescu și Cristina Bucșa a reușit să se califice în sferturile de finală ale probei de dublu la turneul...

Cui i se potrivește o cabină de duș cu funcție de cromoterapie?

O zi agitată, stresantă, cu multe task-uri care pare să ne acapareze toată energia sunt cele mai bune motive pentru un duș relaxant...
Ultima oră
Pe aceeași temă