26 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăInternaționalCele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International Peace Research Institute, SIPRI).

Potrivit SIPRI, cele nouă puteri care dețin arme nucleare sunt SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, Pakistan, Coreea de Nord și Israel. În ianuarie 2024, în întreaga lume existau 12.121 de focoase nucleare, dintre care 9.585 erau plasate în alertă. Dintre acestea, circa 2100 de capete nucleare erau cele plasate pe rachete balistice, în stare de „înaltă alertă” („high alert”).

Majoritatea capetelor nucleare aflate în înaltă alertă aparțin SUA și Rusiei. SIPRI semnalează însă că, pentru prima data, China și-a plasat și ea unele capete nucleare în înaltă alertă.

Fără legătură cu raportul SIPRI, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că țările NATO discută despre o creștere a numărului de arme nucleare care vor fi puse în „standby”. Liderul NATO a făcut acest anunț într-un interviu acordat jurnaliștilor din Marea Britanie.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă