3.1 C
București
miercuri, 8 decembrie 2021
AcasăSpecialDIICOT, despre reportajul CBS în care Cristian Burci ar fi fost implicat...

DIICOT, despre reportajul CBS în care Cristian Burci ar fi fost implicat în traficul de copii: ”la data săvârșirii pretinselor fapte, activitatea infracțională nu era reglementată”

Procurorii DIICOT au analizat cazul prezentat într-un reportaj CBS difuzat de Antena 3, conform căruia omul de afaceri Cristian Burci ar fi fost implicat în traficul de copii. Anchetatorii au ajuns la concluzia că la data săvârșirii pretinselor fapte, activitatea infracțională nu era reglementată.

”Referitor la invocatele fapte de natură penală ce ar fi fost săvârșite de către anumite persoane, urmare a analizei efectuate, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Structura Centrală au constatat că în speța analizată sunt incidente prevederile art. 16, alin. 1, literele b și f  din noul Cod de procedură penală, potrivit cărora nu poate fi pusă în mișcare și nici exercitată acțiunea penală în cazurile în care fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege sau a intervenit prescripția răspunderii penale (art.10 literele b și g din vechiul Cod de procedură penală), cazuri aplicabile diferențiat, în funcție de momentul desfășurării activității ilicite.

    Astfel, s-a constatat faptul că în cauză erau incidente dispozițiile Legii 11/1990 privind încuviințarea înfierii, publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din data de 1 august 1990, dacă evenimentele s-au produs după intrarea în vigoare a acestei legi.

Acest act normativ nu cuprindea însă dispoziții care să reglementeze săvârșirea vreunei infracțiuni în cazul în care prevederile acesteia erau încălcate”, informează DIICOT. 

Abia în anul 1991, când legea a fost modificată pentru prima oară și republicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 26 iulie 1991 – Legea 11/1990 privind încuviințarea adopției, legiuitorul a prevăzut în art. 11, alin. 2 (devenit ulterior art. 12, alin. 2), că pedeapsa pentru infracțiunea de intermediere sau înlesnire a unei adopții, cu scopul obținerii unui folos material necuvenit, este cuprinsă între unu și cinci ani de închisoare.

Anchetatorii mai precizează că, prin raportare la dispozițiile art. 122 alin. 1, litera c) din vechiul Cod penal(lege penală mai favorabilă), termenul de prescripție este de cinci ani atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an, dar care nu depășește cinci ani (aceleași termene fiind prevăzute și de noul Cod penal în art. 154).

  ”Precizăm că în speță nu pot fi incidente prevederile Legii 678 din 21 noiembrie 2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (publicată în Moniforul Oficial 783 din 11 decembrie 2001), deoarece, la data săvârșirii pretinselor fapte, activitatea infracțională nu era reglementată conform dispozițiilor acestui act normativ”, mai arată DIICOT.

"Cum poți să cumperi un copil în România. Cum găsești un intermediar? E suficient să te plimbi prin holurile hotelurilor din București și te vor găsi ei. Am filmat această întâlnire cu un intermediar (baby broker), pe nume Cristian, cu o cameră ascunsă", spune o ziaristă CBS într-un reportaj de acum 20 de ani. Reportajul a fost prezentat de Mircea Badea la emisiunea În gura presei, informează paginademedia.ro.

Cele mai citite

Un bărbat din Arad, amendă pentru injurii aduse pe Facebook

Un bărbat din Arad a primit o amendă marți de 1.000 de lei de la jandarmi pentru injurii aduse pe rețeaua de socializare Facebook,...

Ziua Constituției nepromulgate: circul și falsul Republicii

A fost circ la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, de Ziua Constituției, ținută cu ocazia aniversării a 30 de ani de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă