30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialDetaliile transferului lui Bourceanu la Trabzon: Cât va câştiga românul

Detaliile transferului lui Bourceanu la Trabzon: Cât va câştiga românul

Transferul lui Alex Bourceanu în Turcia, la Trabzonspor, a fost încheiat la începutul acestei săptămâni, românul ajungând deja în localitatea Trabzon.

Clubul de fotbal a dezvăluit detaliile contractului în cadrul unui comunicat trimis bursei. Astfel este confirmată suma vehiculată iniţial, de 1,3 milioane euro pe care i-ar fi primit Steaua, dar şi durata contractului jucătorului cu noul său club, de 3,5 ani.

Bourceanu va primi: 350.000 euro până la finalul acestui sezon, 725.000 euro pentru 2014/2015, un salariu similar şi pentru 2015/2016 şi 750.000 euro pentru 2016/2017. La aceşti bani s-ar putea adăuga şi alte prime de performanţă, cum ar fi calificări în cupe europene, titluri.

Trabzonspor este a patra echipă a campionatului, după mult mai titratele Beşiktaş, Galatsaray şi Fenerbahce. Momentan Trabzonspor ocupă locul 8 în clasament, în ultima etapă coborând două locuri, după o remiză albă cu Rizespor, din subsolul clasamentului.  

Cele mai citite

Roberta Anastase vrea să scape de la Prahova de baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini”

Pierderea alegerilor pentru șefia Consiliului Județean Prahova de către baronul Iulian Dumitrescu „Lamborghini” a tulburat rău de tot apele în organizația județeană PNL...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Rusia – Ucraina, ziua 844. România participă la Summit-ul de pace pentru Ucraina doar prin ministrul de Externe

Peste o sută de țări participă, în Elveția, la Summit-ul de pace pentru Ucraina, iar România este reprezentată la acest eveniment mondial doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă