29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCupa EHF, interzisă Ardealului

Cupa EHF, interzisă Ardealului

Alături de Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a obţinut deja calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor, în cupele europene au mai participat alte patru reprezentante ale României. Dacă în Cupa Cupelor, Tomis Constanţa nu a avut nici o problemă în a trece mai departe, în Cupa EHF doar Dunărea Brăilea s-a calificat în optimile de finală. Celelalte două reprezentante, echipele ardeleneşti HC Zalău şi „U” Jolidon Cluj, au părăsit competiţia. Formaţia sălăjeană, pregătită de Gheorghe Tadici, a pierdut returul cu RK Zajecar, campioana Serbiei, 22-30 (10-15) şi, chiar dacă s-a impus la patru goluri în meciul de la Zalău, diferenţa dublă din Serbia înregistrată în favoarea gazdelor a eliminat-o pe formaţia ardeleană din competiţie. Pe hârtie, cel mai greu adversar din această competiţie l-a avut „U” Jolidon Cluj. Vfl Oldenburg a fost semifinalista Cupei Cupelor în sezonul trecut, dar clujencele au privit cu încredere dubla manşă.

Oboseală mare

Repriza a doua a meciului tur din Germania a fost una de coşmar pentru românce, care avea să cântărească decisiv în soarta calificării. Acel meci a fost pierdut la şapte goluri diferenţă, 30-37 şi, chiar dacă returul din Sala Sporturilor „Horia Demian” a fost privit cu optimism, clujencele nu au putut conduce pe tabelă decât la maxim două goluri, chiar în startul partidei, 2-0. Oldenburg şi-a arătat mai apoi valoarea şi condiţia fizică superioară şi a reuşit, în final, pe fondul resemnării „studentelor”, chiar să câştige, 30-28 (15-14). „În tur a fost pierdută calificarea, atunci când am comis multe greşeli şi le-am dat posibilitatea să se distanţeze. Ne-am pregătit bine toată săptămâna, dar a fost un meci mult mai greu decât ne-am fi aşteptat. Ne rămâne doar campionatul, acolo unde vrem să facem o figură frumoasă”, a declarat Mihaela Ani Senocico, cea mai bună marcatoare a echipei române, cu şapte goluri. Nici prezenţa selecţionerului Radu Voina în tribune nu a fost un imbold pentru vicecampioana României, care s-a văzut eliminată rapid din cupele europene. „Nu am fost în stare să câştigăm şi din cauza unei lipse de prospeţime. Asta e, ne concentrăm doar pe campionat, dar este păcat că am părăsit atât de rapid cupele europene”, a fost nemulţumit şi antrenorul Clujului, Gheorghe Covaciu. Liga Naţională de handbal feminin se va relua abia la începutul lunii ianuarie 2011.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor va împrumuta peste 6 miliarde de lei în luna iunie

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...
Ultima oră
Pe aceeași temă