29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCum au supravieţuit ostaticii francezi

Cum au supravieţuit ostaticii francezi

Ascunse sub o chiuvetă sau într-o cameră frigorifică, mai multe persoane captive în cele două locuri din regiunea pariziană unde s-au baricadat vineri autorii atacurilor din Franţa au reuşit să scape datorită prezenţei de spirit şi ajutorului forţelor de ordine.În tipografia situată la Dammartin, la nord-est de Paris, unde s-au baricadat fraţii Chérif şi Saïd Kouachi, un angajat a avut reflexul de a se refugia "sub o chiuvetă în sala de mese" de la etaj, a declarat procurorul din Paris, Francois Molins, informează Mediafax.

Angajatul respectiv este un grafician care se numeşte Lilian şi are 26 de ani, potrivit unsei surse apropiate anchetei. El este "terorizat", potrivit procurorului, dar a reuşit să-şi stăpânească frica pentru a nu fi reperat "pe parcursul evenimentelor".

Prin intermediul SMS-urilor, el a oferit "elemente tactice, precum poziţia sa în interiorul clădirii, celulei de negociere" din cadrul GIGN (Grupul de intervenţie al jandarmeriei), unitatea de elită responsabilă cu operaţiunea, a explicat o sursă apropiată anchetei.

 

 

Cele mai citite

Programul Rabla pentru tractoare primește un buget de 500 milioane de lei

Guvernul României a aprobat finanțarea "Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate" în anul 2024. Decizia s-a luat prin...

CEDO obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro unei femei transgen

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a aprobat o decizie care obligă statul român să plătească despăgubiri de 7500 de euro, plus cheltuieli de...

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...
Ultima oră
Pe aceeași temă