13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
Acasă Blog Pagina 3

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa cu numărul 36 din prima ligă spaniolă.

Ambele goluri ale partidei au fost reușite de mijlocaşul Fermin Lopez (minutele 14 și 67), un produs al academiei clubului catalan.

În urma acestui succes, FC Barcelona şi-a consolidat poziţia a doua în clasament, distanţându-se la patru puncte de Girona, ocupanta locului al treilea, care a pierdut cu 1-0 în fața celor de la Villarreal.

Barcelona se află la 14 puncte în spatele marei rivale Real Madrid, care şi-a asigurat deja titlul de campioană în acest sezon.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu, de la CSU Poli Timişoara, cu scorul de 15-8, joi, în Sala „Ana Pascu” din Bucureşti.

Podiumul a fost completat de Ingrid Miti Bikfalvi (CSU Politehnica Timişoara) şi de Anca Săveanu (CSA Steaua Bucureşti).

De la competiție a absentat Mălina Călugăreanu, singura reprezentantă a scrimei româneşti calificată la Jocurile Olimpice de la Paris.

Vineri este programată competiţia feminină pe echipe, sâmbătă va avea loc proba individuală masculină, iar duminică este programat concursul masculin pe echipe.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„O patrulă de poliţie a auzit bubuituri la Strandvagen, în Stockholm, şi a bănuit că ar fi fost focuri de armă”, a anunţat poliţia pe site-ul său, adăugând că zona afectată se află între podul Djurgarden, Parcul Nobel şi Biserica Oscar din capitală.

Mai multe persoane au fost reţinute şi o anchetă a fost deschisă cu privire la presupuse infracţiuni grave cu arme, a adăugat poliţia. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un milion de euro cu tot felul de decorații artistice. Apoi, până nu-și vând casa și își cumpără una de două milioane de euro ca să își dezvolte alte mofturi creative, intră într-o plictiseală de om prea sătul. Își revin repede și se gândesc că ar fi nemaipomenit să scrie o carte. Dacă au făcut bani din imobiliare, se apucă să-și romanțeze povestea lor de afaceri. Evident, mesajul va avea o încărcătură motivațională, doar milionarii României au reușit exclusiv pe cont propriu. Unii se apucă de filmări, cărora mai apoi le zic filme, și care ajung una – două pe Netflix, alții pictează, cântă. Cu alte cuvinte, își transformă hobby-urile în tentative de noi cariere profesionale.  

Faptul în sine nu ar fi de-o gravitate șocantă, snobi parveniți și impostori au existat de când lumea. Problema este că astăzi, tinerii cu talent care și-ar dori o carieră vocațională n-au nici un sprijin de nicăieri. Nu se pune problema să te îmbogățești din artă și cultură, dar un trai decent poți pretinde. Din păcate, majoritatea sunt forțați să renunțe la vocație, iar piața pseudo artistico – culturală ajunge să fie dominată de acești falși creatori cu bani. Cei care studiază atât în universități, cât și din pasiune individuală, sunt siliți să stea pe margine și să lase locul protagoniștilor impostori care își cumpără o faimă goală de orice valoare. 

Vorbim de niște creatori artificiali care livrează o marfă artistică manufacturată fără strop de adaos mental creator. De suferit pentru creație și cunoaștere nu se pune problema, respectivii s-a născut ca să moară râzând. Un fel de inteligențe artificiale generate de capitalismul de consum. Prin această vidare sufletească, omul a fost pregătit deja pentru lumea roboților. El însuși, tinde să nu mai fie ceva mai mult decât un robot.

Și atunci ne putem da seama de ce există o campanie de demolare a marii culturii, pentru că metafizica este dușmanul de moarte al consumerismului. Religia, filozofia și artele îndepărtează sufletul de aici și acum. Plasează fericirea în partea inutilă a vieții, aceea a trăirii deasupra timpului. Societatea de supraconsum instalează omul doar în parte utilă a vieții. Îl limitează și îl obligă la propria sa materialitate.

Impostura reprezintă în sine o manipulare care mai apoi poate genera manipulări diverse. Faima multora dintre acești purtători de măști nu se rezumă doar la un exhibiționism narcisiac. Unii dintre ei sunt mesageri propagandiști cu rază largă de iradiere și cu penetranță tot mai adâncă în plaiul mioritic.

Un caz interesant este acela al actorilor de valoare, care tind să devină figuri discrete, în timp ce tot felul mediocri sau măscărici amatori care fac reclame vesele în online au dobândit statutul de actori naționali. Actorașii comedianți, care pe lângă interesul pur comercial de-a face glume se dedau și la manipulare politică, sunt în mare vogă. Vorbim de o propagandă veselă, mai mult sau mai puțin mascată. În general, mesajele vin din zona neomarxist – corporatistă.

Să luăm un exemplu cu accente regionale, comedianții improvizați care vorbesc cu accent ardelenesc. În primă instanță  a-i fi tentat să-i vezi ca pe niște neaoși tradiționaliști din poeziile lui Ioan Alexandru. Doar auzindu-i ți i-ai putea imagina ca-n versurile poetului transilvan; ”… strămoșii mei călcau pe univers, în zilele de iarnă în sumane, iar vara în izmene foarte largi de cânepă sub clopuri cât o roată”. Dar când te uiți mai bine la ei, vezi că au deasupra capului cupola neomarxistă. Sunt tineri progresiști din marile orașe cu festivaluri de sunete create pentru traficul și consumul de droguri. În glumele lor căutate, mult prea căutate și prea puțin găsite, strecoară în asprul grai ardelenesc tot felul de idei noi, demne de ingineria socială a omului nou.

Discrepanța dintre vorbă, port și mesaje nu este întâmplătoare și are un calcul propagandistic bine făcut. În satele și micile orașe românești internetul circulă cu viteza vântului, e singurul care circulă constant, tractoarele și remorcile au devenit piese de muzeu. Astfel că se adună mult public din zona tradițională, care trebuie prins cu momeala graiul țărănesc pusă în cârlig. Odată creată puntea simpatică între cele două lumi sunt lăsate să circule mesajele corectitudinii politice, propagandei lgtbq+, ”rasismului  imaginar”. Totul la nivel de sketch peste gard. De fapt, comedianții  care  iau în derâdere valorile tradiționale creștine  reprezintă unul dintre vehiculele de bază ale manipulării tinerilor și nu numai. Nu doar cei cu pretenții umoristice se folosesc de dialectul ardelenesc pentru a-și cânta aria manipulatorie, ci și cei care declarau cu stângăcie acum 26 de ani, că s-au ”săturat de România” și vor federalizare și autonomie. Au rămas în România să-și continue mica operă de subversiune, filtrând și ulterior penetrând mediul rural cu agenda globalistă.

În marile orașe, bătălia cu valorile tradiționale e ca și câștigată, de aceea se aud acum vuind tot mai multe tulnice false pe colinele spațiului mioritic.

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris tomuri întregi. O recentă descoperire de laborator, după studierea mai multor șuvițe ale părului marelui artist, oferite de fani cercetătorilor, evidențiază doze uimitoare de arsenic și de plumb. Consuma mult vin pentru “sănătătate.” Fiert în gamele de tablă, cositorite cu plumb, acesta i-a făcut mai mult rău decât bine, deși în epocă vinul era considerat medicament, relevă un studiu recent dat publicității.   

Unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii, Ludwig van Beethoven,  a trăit între 1770 și 1827. A încheiat socotelile cu viața la doar 56 de ani.

A lăsat posterității opere nemuritoare, printre care: nouă simfonii și cinci concerte pentru pian și orchestră.

Puțină lume știe însă despre marile sale suferințe. Încă de la 20 de ani, începea să nu mai audă. La nici treizeci de ani, a rămas surd. Suferea și de sindromul de colon iritabil, conform cercetărilor și investigațiilor recente.

Ieșea foarte rar în comunitate. Prin descoperirile de azi din laborator, se explică de ce ilustrul compozitor și dirijor nu mai socializa. Îi era teamă ca prietenii să nu-și dea seama de infirmitatea sa.

Când n-a mai auzit deloc, a vrut să se sinucidă, conform biografilor săi. Doar un prieten l-a salvat și l-a încurajat să continue opera.

De abia la vârsta de 53 de ani, fanii au realizat că Beethoven are o problemă cu auzul.

Se făcea că dirija orchestra de pe scena teatrului Kärntnertor din Viena! Era premiera mondială a Simfoniei a IX-a, ultima pe care a mai reușit să o finalizeze.

La fel ca celelalte simfonii, era structurată în patru părți. Finalul i-a dat substanță și măreție. Orchestra, însoțită de un cor, a dat grandoare și măreție uneia dintre cele mai apreciate simfonii. I s-a spus pe drept cuvânt “Corala.” În secolul trecut, deși era orchestrată, când olimpicii celui de-al Treilea Reich urcau pe podium, a devenit Imnul oficial al Uniunii Europene. Odă Bucuriei a rămas în memoria publicului, chiar și nemeloman, ca o amprentă vie a trecerii sale prin lume.

Pocinogul aflării stării sale de infirmitate s-a petrecut în teatrul vienez, la premiera Simfoniei a IX-a. Dirija spectacolul de sunete grave și de linii melodice, conform mărturiilor presei anilor 1824. Parcă era în transă când tobele, asociate cinelurilor, ridicau sala în picioare. Nu auzea aplauzele prelungite. La un moment dat,contra-altistul orechestrei l-a luat de mână și l-a întors către sala, în care aproape două mii de melomani îl ovaționau în picioare de minute întregi. A văzut reacția publicului, dar nu auzea. Astfel, unii dintre spectatori și-au dat seama de drama prin care trecea cel mai mare compozitor al lumii.  

Dar de ce devenise surd? Și de ce suferea de crampe abdominale necruțătoare, de flatulență și diaree?

O fabrică de specialiști și o industrie de părerologi și-au dat cu părerea aproape două secole. A avut boala osoasă a lui Paget, o osteita deformantă, un proces deficitar de remodelare osoasă, care debutează tipic printr-o resorbție excesivă de țesut osos, urmată de o presiune excesivă asupra unor nervi? Sindromul colonului iritabil i-a cauzat probleme gastrointestinale? O fi avut sifilis, pancreatită, diabet sau necroză papilară renală, vreo boală de rinichi? Au fost întrebări la care specialiștilor li s-au solicitat părerile de-a lungul vremii.

După 200 de ani, iată că o serie de descoperiri de laborator demonstrează prin analiza ADN-ului prezența unor substanțe toxice în șuvițele sale de păr. Studiul aprofundat al cauzei apariției acestora în organismul său poate rezolva în sfârșit misterul suferinței și al morții lui Beethoven.

Rezultatele analizelor de la Clinica Mayo, specializată în testarea prezenței metalelor grele în organism, prezintă date uimitoare. În două rânduri de șuvițe ale părului lui Beethoven existau, în primul, 258 de micrograme de plumb / gram de păr, iar în cel de-al doilea – 380 de micrograme. 4 Micrograme / gram reprezintă un nivel normal, potrivit specialiștilor.

De asemenea, probele de laborator mai relevă niveluri ridicate de arsenic,

de treisprezece ori mai mari decât cele normale și niveluri de mercur de patru ori mai mult decât cel normal. Cantitățile mari din aceste substanțe toxice reprezintă cauza multora dintre afecțiunile sale, a dezvăluit un grup de cercetători, într-o scrisoare publicată de jurnalul “Clinical Chemistry.”

Un toxicolog american a explicat jurnaliștilor americani că problemele gastrointestinale ale lui Beethoven „sunt complet în concordanță cu otrăvirea cu plumb.” În ceea ce privește surditatea lui Beethoven, a adăugat el, dozele mari de plumb i-au afectat sistemul nervos, dar nu este clar dacă i-au și provocat moartea.

Un profesor emerit la Universitatea din Michigan, expert în otrăvire, a explicat că plumbul era numit la acea vreme “zahăr de plumb,” fiind folosit, în urmă cu două secole, pentru îndulcirea vinurilor ieftine și în unele medicamente și unguente.

Beethoven ar fi băut cantități abundente de vin, aproximativ o sticlă pe zi, la tinerețe. I se spunea că e bun pentru sănătate. Înaintea morții, conform biografilor săi, prietenii i-au dat vin cu lingurița.  

VOCILE LUMII

Secretarul și biograful lui Ludwig van Beethoven, Anton Schindler

Secretarul și biograful lui Ludwig van Beethoven, Anton Schindler, a descris scena morții compozitorului: „Era groaznic de privit cum se chinuia. Avea o constituție robustă, un piept gigantic. Prietenii l-au servit cu lingurița din vinul său preferat, Rüdesheimer, până a murit.”

În timp ce zăcea pe patul de moarte, producătorul său i-a dăruit douăsprezece sticle de vin. Atunci, Beethoven conștientiza că nu le va putea bea pe toate, niciodată. Ultimele sale cuvinte ar fi fost: „Păcat, păcat – prea târziu!” – potrivit the New York Times.

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”


Ilustrație: Laurențiu Mușoiu

Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu mai merge ca pe vremuri, când se află în prag de pensie, președintele Klaus Werner Iohannis ar putea să mai câștige ceva bani de pe urma drepturilor de autor.

Pe lângă viitorul său volum îndelung așteptat, “Ocolul pământului în două mandate”, Jules Werner ar putea obține ceva bani și de la interpreta…



Source link

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului


Ilustrație: Laurențiu Mușoiu

Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan.

Coloratele batistuțe și eșarfe purtate de fostul realizator de la Realitatea cu Gușă au ajuns să o eclipseze pe extravaganta fashionistă.

Pentru a putea concura cu Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea fi nevoită să dea găina pe un păun.

Iar trecerea Iuliei Albu în plan secund față de…



Source link

Dacă Nicușor Dan a avut nevoie de jumătate de milion pentru a speria ciorile din Cișmigiu, un primar ca Șoșoacă o poate face gratis


Ilustrație: Marian Avramescu

Candidata partidului pro-rus cu SOS la funcția de primar general al Capitalei, senatoarea Diana Șoșoacă, demonstrează că ar putea fi un edil șef care să reducă risipa de bani publici din mandatul lui Nicușor Dan.

Un exemplu foarte bun este cel al problemei ciorilor din Grădina Cișmigiu.

Dacă Nicușor Dan a solicitat o jumătate de milion pentru a deranja înaripatele gălăgioase cu zgomote sinistre înregistrate în condiții de lux,…



Source link

GALERIE FOTO. Cea mai sexy atletă merge la Jocurile Olimpice

Germanca Alica Schmidt, considerată cea mai sexy atletă din lume, și-a îndeplinit visul și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, care vor avea loc în această vară.

Cunoscută atât pentru performanțele sportive, cât mai ales datorită notorietății de pe rețelele de socializare, Alica Schmidt trăiește cele mai frumoase momente ale carierei. Germanca în vârstă de 25 de ani își va reprezenta țara la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de ștafetă mixtă de 4×400 m. Calificarea a fost obținută la recenta ediție de Ștafeta Mondială de Atletism, găzduită de Bahamas.

Alergătoarea și-a împărtășit bucuria într-o postare pe Instagram în care apare alături de coechipierii Manuel Sanders, Johanna Martin și Emil Agyekum. „Ce noapte! Din paradis, la Paris”, a scris aceasta.

De asemenea, după ce și-a îndeplinit visul, blondina le-a dat rapid vestea și celor două milioane de urmăritori de pe contul de TikTok, postând pe platforma video faptul că „sezonul olimpic a început oficial”. Așa cum era de așteptat, rubrica de comentarii a fost „inundată” cu mesaje de felicitare.

„Mult noroc, te voi susține”, a postat un utilizator TikTok. „Îți doresc mult succes, Alica”, a scris un altul, în timp ce altcineva i-a transmis „Baftă la Paris!”.

Anul trecut, atleta a făcut câteva dezvăluiri uluitoare despre dificultățile financiare cu care se confruntă sportivii Germaniei. Chiar dacă atleții pot părea adesea vedete lipsite de griji, Alica susține că realitatea financiară este mai puțin spectaculoasă. Ea a explicat faptul că, în ciuda performanțelor excepționale, veniturile colegilor de breaslă pot fi fluctuante și nesigure, ba chiar că le este greu să aibă un trai decent. „În principiu, trebuie să spun că nu este ușor pentru majoritatea sportivilor germani să trăiască din sport. Dacă suntem în lotul național, primim 700 de euro de la Sporthilfe”, a declarat aceasta.

Din fericire, acesta nu este și cazul ei. Datorită succesului din social media, Alica a obținut numeroase contracte de promovare și parteneriate care i-au adus câștiguri semnificative, permițându-i să se concentreze în întregime pe atletism.

Aceasta nu va fi totuși prima participare a germancei la o ediție a Jocurilor Olimpice. Alica a călătorit la Tokyo pentru Jocurile de vară din 2021, dar nu a concurat.

Jocurile Olimpice din 2024 vor fi găzduite de Paris și se vor desfășura în perioada 26 iulie – 11 august.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Nicolae Ciucă: „Şansa PNL este să aibă candidat la Preşedinţia României”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că șansa Partidului Naţional Liberal este să aibă un candidat la Preşedinţia României.

Prezent la evenimentul care a celebrat Ziua Naţională a Israelului, desfășurat la Opera Naţională din Capitală, Nicolae Ciucă a reafirmat faptul că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale. „Şansa noastră este să avem candidat la Preşedinţia României. Ca atare, Partidul Naţional Liberal, în acest moment, avem o decizie pe care o urmăm, nu cred că după 9 iunie se va modifica ceva”, a spus el.

Întrebat dacă este deschis la o negociere PSD-PNL privind un candidat comun la alegerile pentru prima funcţie în stat, el a afirmat: „În momentul de faţă, probabilitatea este destul de redusă”.

De asemenea, întrebat dacă exclude „complet” o negociere cu AUR pentru o alianţă de dreapta, liderul liberal a răspuns: „Da, absolut”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Juventus Torino a câștigat Cupa Italiei

Juventus Torino a câștigat a 15-a Cupă a Italiei din istoria sa, după ce a învins-o cu scorul de 1-0 pe Atalanta, în finala disputată pe Stadio Olimpico din Roma.

Singurul gol al partidei a fost reușit de Dusan Vlahovic în minutul 4. Atalanta a avut la rândul ei ocazia să marcheze, prin Ademola Lookman, al cărui şut a lovit bara dreaptă a porţii „Bătrânei Doamne” în minutul 80. Torinezii au replicat prin Fabio Miretti, care a expediat la rândul său mingea în transversală.

Săptămâna viitoare, Atalanta va disputa finala Europa League împotriva proaspetei campioane a Germaniei, Bayer Leverkusen.

Meciul Atalanta – Bayer Leverkusen va fi arbitrat de o brigadă din România, cu Istvan Kovacs la centru.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Declarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul istoric din Cupa României

Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul Hunedoara spre câștigarea primei Cupe a României din istoria clubului, susține că elevii lui au avut şansa de partea lor la executarea loviturilor de departajare.

„Am crezut de când a început competiţia, pentru că ăsta era singurul trofeu pe care puteam pune mâna. Am simţit o energie pe parcursul acestei competiţii, că este momentul nostru. Nu a fost simplu, absolut cu toate echipele pe care le-am întâlnit. A fost o presiune pe noi, şi pe mine şi pe jucători, ne-am dorit să nu ne pierdem echilibrul. Aceste momente aşa se câştigă, să treci peste momentele grele şi să câştigi. Astăzi şansa a fost de partea noastră. Trebuie să învăţăm şi din fotbalul mare, să ne uităm şi la Real Madrid cum suferă până în ultimul minut ca să câştige. Şi asta pentru că au susţinere să câştige în orice moment”, a declarat Maxim la DigiSport.

În vederea participării în Europa League, tehnicianul a spus că a făcut deja o listă cu jucători pe care şi-ar dori să îi transfere pentru a întări echipa. „Ne-am şi gândit la o listă cu jucătorii pe care îi putem aduce, pentru că nu avem un buget foarte mare pentru cupele europene. Mai vin ceva din partea UEFA, chiar m-am gândit la această listă şi sper să o putem completa. Este frumos. Ştim că nu putem să întindem plapuma prea mult, mai ales că anul viitor va începe şi construcţia stadionului”, a spus Maxim.

Antrenorul a simţit că energia suporterilor i-a influenţat într-un mod pozitiv pe jucătorii săi: „Despre suporteri ce să mai spun. Eu cred în aceste energii, au fost toate cu noi şi acasă şi în deplasare. Am simţit că vom câştiga, nu pot să vă explic de ce.”

Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi la loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2, la fel ca și după 120 de minute de joc.

Dacă va primi licenţă din partea UEFA, Corvinul va reveni în cupele europene după 42 de ani de absență.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

TAROM le va permite pasagerilor să poarte șurubelnițe și alte scule la bord. E posibil să aibă nevoie de ele pe timpul zborului


Toți, dar toți, pasagerii TAROM vor trebui să aibă în bagajul de cabină, NU DE CALĂ, șurubelnițe, chei fixe și mobile, alte scule pentru a facilita și urgenta reparațiile avioanelor companiei.

Întrucât din 4 aeronave Airbus 318 zboară doar unul de peste trei ani, avioanele ATR 72 – în special cele seria 600 – stau permanent cu rândul sau toate odată la reparat, iar din cele Boeing 737 unul stă la sol de peste un an și jumătate, pasagerii cu  sau fără…



Source link

Indicele Dow Jones a depășit pragul de 40,000 de puncte pentru prima dată în istorie

Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au înregistrat creşteri record pe parcursul zilei, după ce datele privind inflaţia au sporit aşteptările privind reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Şi indicii Standard and Poor’s 500 şi Nasdaq Composite înregistrau niveluri record în debutul şedinţei bursiere de la New York.

Acţiunile Walmart au urcat cu 6,2% după ce retailerul a revizuit în creştere previziunile pentru anul fiscal 2025 privind vânzările şi profitul.

Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 108,75 puncte sau 0,27%, la 40.016,75 puncte, indicele S&P 500 a înregistrat un avans de 10,91 puncte sau 0,21%, la 5.319,06 puncte, în timp ce indicele Nasdaq Composite a urcat cu 32,16 puncte sau 0,19%, la 16.774,55 puncte.

„Faptul că Dow a atins 40.000 de puncte înseamnă că, indiferent de temerile privind inflaţia şi încrederea consumatorilor, companiile incluse în indice, care reprezintă o parte cheie a economiei noastre, continuă să aibă o evoluţie bună”, a apreciat Quincy Krosby, analist la LPL Financial în Charlotte, Carolina de Nord.

Dolarul s-a apreciat cu 0,23% faţă de un coş de monede, inclusiv yenul, în timp ce euro s-a depreciat cu 0,11% faţă de dolar. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary Association și Jersey City Theater Center, spectacolul „Ținuturile joase”, după cartea celebrei scriitoare germano-române Herta Müller, laureată a Premiului Nobel în 2009, va deschide vineri, 17 mai,  Festivalul “Rehearsal for Truth” („Repetiție pentru adevăr”) de la New York, dedicat producțiilor teatrale central-europene, care exprimă valori precum autenticitatea, libertatea, deschiderea culturală și cooperarea transnațională.  

Piesa – care aduce în prim plan povestea obsedantă a descompunerii umane și morale din ultimul deceniu comunist, prezentând experiențele unei copile dintr-un sat șvăbesc din Banat –  este realizat de regizoarea româno-americană Ana Mărgineanu și are la bază o adaptare semnată de Mihaela Panainte după traducerea în limba engleză a Jozefinei Komporaly. Din distribuție fac parte Annabel McConnachie, Susie K. Taylor, Calaine Schafer, Miguel Loyola, Vasile Flutur și Maria Müller. Este prima oară când adaptarea dramatică a Ținuturilor joase este montată și în Statele Unite.

Scriitoarea germano-română Herta Müller, laureată a Premiului Nobel în 2009

Spectacolul va fi prezentat în deschiderea Festivalului „Rehearsal for Truth” sub forma unui lecturi dramatice și va închide Festivalul, în 23 iunie, printr-o montare de tip performance workshop. De asemenea, „Ținuturile joase” se vor mai juca la Jersey City Theater Center, în 22 iunie.

Prezența românească la Festivalul “Rehearsal for Truth” este completată de proiecția înregistrării spectacolului „Aici Moscova”, în regia Catincăi Drăgănescu, o producție a companiei Unteatru din București, care va avea loc duminică, 23 iunie, la Bohemian Hall din New York.

În acest an, în programul Festivalului, organizat în colaborare cu asociația new-yorkeză a institutelor culturale din țările Uniunii Europene EUNIC, figurează spectacole din Austria, Belarus, Estonia, Cehia, Germania, Ungaria, România, Slovacia și Ucraina. Organizat în fiecare an și găzduit de sala de spectacole a Bohemian Hall, “Rehearsal for Truth”, lansat în 2017, onorează moștenirea dramaturgului, disidentului și gânditorului politic ceh Václav Havel.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Previziunile CE pentru economia europeană: creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0 % în UE și de 0,8 % în zona euro

Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit uşor, de la 0,9% la 1%, estimările privind creşterea economiei Uniunii Europene în acest an, pe fondul avansului consumului privat şi reducerii inflaţiei.

Potrivit previziunilor economice din primăvară publicate de CE, creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0 % în UE și de 0,8 % în zona euro. În 2025, se estimează că PIB-ul va crește la 1,6 % în UE și la 1,4 % în zona euro. Se preconizează că inflația IAPC din UE va scădea de la 6,4 % în 2023 la 2,7 % în 2024 și la 2,2 % în 2025. În zona euro, se preconizează că aceasta va scădea de la 5,4 % în 2023 la 2,5 % în 2024 și la 2,1 % în 2025.

Revenirea la creștere pe fondul accelerării consumului privat

Conform estimării-semnal preliminare a Eurostat, PIB-ul a crescut cu 0,3 % în primul trimestru al anului 2024, atât în UE, cât și în zona euro. Această creștere, care a fost generalizată în toate statele membre, marchează sfârșitul perioadei îndelungate de stagnare economică, începută în ultimul trimestru al anului 2022.

Potrivit estimărilor, în acest an și anul viitor, creșterea activității economice ar urma să fie determinată în mare măsură de o expansiune constantă a consumului privat, întrucât creșterea reală continuă a salariilor și a ocupării forței de muncă susține o creștere a veniturilor disponibile reale. Cu toate acestea, o înclinație puternică spre economisire frânează încă parțial consumul privat.

În schimb, creșterea investițiilor pare să se atenueze. Încetinită de ciclul negativ al construcțiilor de locuințe, se preconizează că aceasta își va reveni doar treptat. În timp ce, potrivit estimărilor, condițiile de creditare ar urma să se îmbunătățească în perioada analizată în previziuni, piețele se așteaptă în prezent la o traiectorie a reducerilor ratei dobânzii ceva mai progresivă decât în iarnă.

În contextul unei economii globale reziliente, se preconizează că redresarea comerțului va sprijini exporturile UE. Cu toate acestea, pe măsură ce se va relua cererea internă în UE, o accelerare a importurilor va compensa în mare măsură contribuția pozitivă a exporturilor la creștere.

Inflația va continua să scadă

Inflația IAPC a continuat să scadă rapid față de valoarea maximă de 10,6 % (anuală) înregistrată în octombrie 2022 în zona euro. Se estimează că, în luna aprilie a anului curent, aceasta va fi atins 2,4 %, adică cea mai redusă valoare din ultimii doi ani.

Pornind de la rezultatele mai mici decât era de așteptat din primele luni ale acestui an, se preconizează că inflația va continua să scadă și va atinge obiectivul ceva mai devreme în 2025 decât se preconizase în previziunile intermediare din iarnă. Se estimează că dezinflația va fi determinată în principal de bunurile neenergetice și de produsele alimentare, în timp ce inflația prețurilor la energie va crește, iar cea din sectorul serviciilor va scădea doar treptat, în paralel cu moderarea presiunilor salariale. Se preconizează că inflația din UE în ansamblu va urma o traiectorie similară, deși va rămâne ceva mai ridicată. 

Piața muncii rămâne puternică, în pofida unei creșteri modeste

În pofida încetinirii ritmului de activitate, economia UE a creat peste două milioane de locuri de muncă în 2023, ratele de activitate și de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani atingând noi valori record, de 80,1 % și, respectiv, 75,5 %, în ultimul trimestru al anului. Numeroase piețe ale muncii din UE rămân tensionate. În luna martie, rata șomajului din UE a fost de 6,0 %, cel mai scăzut nivel atins vreodată. Această performanță solidă a pieței muncii se datorează atât ofertei puternice de forță de muncă (sprijinită, printre altele, de migrație), cât și cererii de forță de muncă.

Potrivit estimărilor, creșterea ocupării forței de muncă în UE ar urma să scadă la 0,6 % în acest an și până la 0,4 % în 2025. Se preconizează că rata șomajului din UE va rămâne în general stabilă, în jurul valorii minime istorice.

În concordanță cu dezinflația continuă preconizată, creșterea salariilor nominale din UE a început să încetinească, după ce atinsese un nivel record de 5,8 % în 2023. În perspectivă, se prevede continuarea acestei tendințe de încetinire.

Retragerea măsurilor excepționale de sprijin pentru energie ar urma să reducă deficitele publice

După o reducere de proporții în 2021 și în 2022, scăderea deficitului public al UE s-a oprit în 2023 din cauza atenuării activității economice. Se preconizează că scăderea se va relua în 2024 (3,0 %) și în 2025 (2,9 %), în special pe fondul eliminării treptate a măsurilor de sprijin pentru energie.

În contextul unor costuri mai ridicate cu serviciul datoriei și al unei creșteri nominale mai reduse a PIB-ului, se preconizează că ponderea datoriei în PIB din UE se va stabiliza în cursul acestui an la 82,9 %, după care va crește cu aproximativ 0,4 puncte procentuale în 2025.

Incertitudine ridicată în contextul tensiunilor geopolitice

Incertitudinea și riscurile de evoluție negativă care afectează perspectivele economice au crescut și mai mult în ultimele luni, în principal din cauza îndelungatului război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a conflictului din Orientul Mijlociu. De asemenea, tensiunile geopolitice generalizate prezintă în continuare riscuri. Mai mult decât atât, persistența inflației în SUA poate conduce la întârzieri suplimentare ale reducerii ratei dobânzilor, atât în SUA, cât și în restul lumii, având ca rezultat condiții financiare ceva mai stricte la nivel mondial.

Pe plan intern, scăderea inflației se poate dovedi mai lentă decât se preconizase, ceea ce poate determina băncile centrale din UE să întârzie reducerea ratelor dobânzii până la stabilizarea scăderii inflației din sectorul serviciilor. De asemenea, este posibil ca unele state membre să adopte măsuri suplimentare de consolidare bugetară în bugetele lor pentru 2025 (măsuri neluate în calcul la elaborarea acestor previziuni), ceea ce ar putea influența creșterea economică în anul următor. Totodată, o scădere a înclinației spre economisire ar putea stimula creșterea consumului, în timp ce investițiile în construirea de locuințe s-ar putea redresa mai rapid. Riscurile asociate schimbărilor climatice afectează din ce în ce mai mult perspectivele.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe zone din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru judeţul Caras-Severin, valabilă de joi seara de la ora 21:00 până vineri la ora 12:00, cât și o avertizare Cod galben de vânt valabilă până vineri noaptea la ora 23:00, în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.

În acest judeţ, vântul va avea intensificări susţinute, cu viteze de 80 – 85 km/h şi temporar peste 90 km/h.

Totodată, a fost emisă şi o avertizare Cod galben de vânt valabilă până vineri noaptea la ora 23:00, în sudul Banatului şi al Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de 55 – 65 km/h, şi temporar de peste 70 – 80 km/h.

Meteorologii notează că local şi temporar vor fi intensificări ale vântului şi în sudul, vestul, nord-vestul şi centrul ţării, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

În Banat şi sudul Crişanei, în noaptea de joi spre vineri, vor fi averse în general moderate cantitativ (15 – 20 litri/mp) şi descărcări electrice. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Creșterea salariului minim: Prioritatea liderului PSD Marcel Ciolacu

Premierul Ciolacu susține majorarea salariului minim de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat intenția fermă a Guvernului de a implementa, începând cu 1 iulie, măsura anunțată anterior de creștere a salariului minim brut la 3.700 de lei. Această schimbare reflectă eforturile Executivului de a ajusta standardele salariale pentru a răspunde nevoilor actuale ale forței de muncă și reiterează angajamentul PSD de a asigura că orice progres economic se reflectă și în veniturile salariale ale românilor.

Creșterea economică a României

Conform Institutului Național de Statistică (INS), economia României a crescut cu 1,8% în primul trimestru al anului 2024. Salariul mediu net a depășit o mie de euro în luna aprilie, iar inflația a scăzut la 5,9%. PIB-ul înregistrează progrese, iar investițiile record de peste 40 de miliarde de euro din primele patru luni ale anului au un efect de multiplicare în economia reală.

Rezultatele măsurilor guvernamentale anterioare

Decizia Guvernului Ciolacu, la inițiativa PSD, de a majora salariul minim pe economie la 3.300 de lei în octombrie a dus la creșterea numărului de angajați și la reducerea șomajului. Avansul economic demonstrează că temerile legate de oportunitatea unei noi creșteri a salariului minim brut sunt nefondate.

Colaborarea cu partenerii sociali pentru implementarea salariului minim brut de 3.700 de lei

Ministerul Muncii elaborează deja actul normativ pentru introducerea noului prag al salariului minim brut, precum și pentru proiectul privind salariul minim european de la 1 ianuarie 2025, un obiectiv politic al PSD. Pentru realizarea acestuia, salariul minim trebuie să fie echivalentul a 50% din salariul mediu, iar creșterea de 400 de lei planificată pentru iulie va contribui la atingerea acestui obiectiv.

Consultările cu partenerii sociali

Actele normative vor integra opiniile partenerilor sociali din sindicatele și patronatele reprezentative. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a organizat consultări pe 14 mai cu aceștia, subliniind că formula pentru salariul minim garantat va ține cont de puterea de cumpărare, nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii.

Problematica impozitării muncii

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea unor măsuri privind impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici, reprezentând aproape o treime din populație. Premierul a afirmat că nu va adopta măsuri impulsive, subliniind importanța stabilității macroeconomice și necesitatea unei planificări riguroase pentru a evita creșterea disproporționată a numărului de angajați cu salariul minim. În următoarea perioadă, vor fi inițiate discuții cu partenerii sociali pentru a realinia aceste aspecte.

Sprijin UE pentru îmbunătățirea cooperării dintre Ucraina și Republica Moldova. Vama de la Reni, renovată cu bani europeni

Comisia Europeană (CE), împreună cu Ucraina, Republica Moldova, România și SUA, au inaugurat astăzi, 16 mai, punctul renovat de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova de la Reni, Ucraina.

În cadrul iniţiativei privind culoarele solidarităţii, Comisia Europeană a sprijinit lucrările la acest punct de trecere a frontierei pentru a permite o mai mare fluiditate a traficului la frontieră, precum şi o mai bună conectivitate între Ucraina, Republica Moldova şi România, informează un comunicat de presă al CE.

Astfel, controalele comune la frontierele dintre Ucraina şi Republica Moldova vor accelera procesul de trecere a frontierei în ambele direcţii, permiţând ca mărfurile transportate pe cale rutieră să ajungă mai rapid la destinaţie.

În plus, UE a alocat până la 11 milioane euro pentru alte lucrări substanţiale de renovare şi pentru posibila extindere a punctului de trecere a frontierei, precum şi pentru dezvoltarea altor infrastructuri de frontieră prioritare. Inaugurarea are loc în contextul discuţiilor periodice dintre UE, Ucraina, Republica Moldova, România şi SUA cu privire la îmbunătăţirea în continuare a eficienţei coridorului Dunării pentru nevoile actuale şi viitoare.

„De la înfiinţarea culoarelor de solidaritate în luna mai 2022, coridorul Dunării a fost un excelent exemplu de cooperare strânsă între Ucraina, Republica Moldova şi România – cea mai mare parte a mărfurilor care ies din şi intră în Ucraina au folosit acest coridor în ultimii doi ani, costurile logistice fiind comparabile cu cele pentru ruta Mării Negre. Cu sprijinul nostru, punctul îmbunătăţit de trecere a frontierei dintre Ucraina şi Moldova de la Reni, inaugurat astăzi, va reduce şi mai mult timpul de aşteptare la frontieră şi, astfel, va spori atractivitatea acestei rute”, a afirmat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi, conform sursei citate.

Până în prezent, culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să exporte peste 136 de milioane de tone de mărfuri, inclusiv, de exemplu, cereale, minereuri şi oţel, şi să importe peste 52 de milioane de tone de mărfuri de care are nevoie. Culoarele de solidaritate au generat venituri de aproximativ 50 de miliarde EUR pentru economia Ucrainei şi au permis importul în Ucraina de bunuri din UE în valoare de aproximativ 107 miliarde euro. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Ferma Vieții din Homorâciu, locul unde oamenii sunt toți „ una cu natura”. Eveniment special dedicat pasionaților de rulote între 16-19 mai

Ferma Vieții din Homorâciu este o așezare, deja o comunitate, unde de patru ani „se dă viață” visurilor și „se face viața mai bună” oaspeților ei.
Cei care vor să ajungă și să evadeze din rutina zilnică au aici cea mai bună șansă să o facă. Cum ieși din DN1A și mergi doar câteva sute de metri pe drumul județean către mânăstirea Crasna, un loc desprins parcă dintr-un film despre viața la poalele Alpilor apare pe stânga. Este fix ceea ce trebuie pentru relaxare și deconectare, acesta fiind „bine ascuns” de pâlcurile de copaci ce-l străjuie.
Monica Cristea și soțul ei, Cosmin, sunt cei care se ocupă de această așezare.
Câteva zeci de rulote sunt parcate aici, oamenii sărbătoresc vacanța de 1 Mai și de Paști, fix în mijlocul naturii, la poalele munților Ciucaș. Gazdele sunt foarte atente la tot ce se întâmplă și au grijă ca toți musafirii lor să se simtă bine și să nu le lipsească nimic.

Oamenii care vor să fie tot una cu natura sunt publicul de seamă al Fermei Vieții

„ Ideea „Fermei Vieții” din Homorâciu a luat naștere din dorința de a aduce laolaltă oameni care iubesc natura, lucrurile simple și din dorința de a crea o comunitate de oameni care simt ca noi. Comunitatea s-a creat, deja oamenii care iubesc locul acesta aduc alți oameni.
Vin oameni iubitori de natură, vin oameni care vor să-și petreacă timpul în natură și să aibă acces la lucruri simple, vor să mânânce o pâine caldă (n.r. doamna de acolo, un chioșc din curte, va face acum pâine) .Vin oameni care nu vor neapărat doar să mănânce și atât, vin oameni care vor o experiență. Vor să olărească, vor să se plimbe cu căruța, vor să frământe pâinea, vor să țeasă în război. Vor să facă lucruri pe care bunicii noștri le făceau”, ne transmite Monica.

Așezarea a împlinit patru ani de când își încântă oaspeții, de la prima ediție a festivalului „ Ferma Vieții”

„ Conceptul „ Ferma Vieții” este de patru ani aici. Suntem una cu natura și, practic, acum patru ani, la prima ediție a Festivalului Vieții, ne-am dat seama că este un loc despre oameni și cu oameni. Nu putem face nimic fără oameni, oamenii dau valoare vieții noastre.
Festivalul Vieții a fost organizat prima dată aici cu 300 de prieteni, prieteni care și-au adus prietenii. A fost invitat Gheorghe Gheorghiu, ne-a cântat, dar și Raluca Diaconu, o interpretă de muzică populară din zonă. A plouat în ziua respectivă. Era vară, ultimul weekend din luna august. Am dansat în ploaie. Ne-am bucurat de natură și de tot ce înseamnă ea.
Apoi au venit și alte idei de evenimente. Am vrut să creăm evenimente socio-culturale care să adune oamenii. Mergem foarte mult pe ideea de a aduce aici oamenii care au copii, care doresc ca timpul lor să fie petrecut în natură. Am investit continuu în a dezvolta ateliere pentru copii și pentru părinți”, își amintește gazda, Monica, despre primii ani ai acestui proiect.
Cea mai bună publicitate a locului este „bucuria” și „ nostalgia” celor care au petrecut deja un timp aici
„ Cei care vin aici rămân cu nostalgia reîntoarcerii, cu bucuria reală că au trăit o experiență frumoasă și vorbesc despre noi. Credem că este cea mai bună publicitate.
Revin în același an, vin pentru că aici este și camping, revin cu bucurie, revin cu prieteni care rezonează cu tot ceea ce se întâmplă aici. Cei care vin sunt din Ploiești, București, Constanța, Cluj, Buzău”, ne transmite Monica.

Conceptul este orientat și amenajat către grija și atenția pentru copii

„ Încercăm să creăm și în timpul verii activități, tabere de zi pentru copii. Anul trecut și acum doi ani am avut două tabere, iar anul acesta vom avea trei tabere. O tabără cu voluntari internaționali care vor crea ateliere pentru copii și două tabere cu activități în fermă, activități de gătit și activități de meșteșugărit”.

Dacian Cioloș, „eternul om nou” și „reformator” al politicii românești a fost la Homorâciu

„ Dintre personalitățile care au poposit la Ferma Vieții, Dacian Cioloș este cel care a participat la evenimentul Mutat la Țară Fest, prima ediție-august 2023, și s-a bucurat foarte tare de locație.
A avut o plăcere deosebită să vorbească cu toți artizanii, acolo în pădure, și-a cumpărat o ie, un cuțit, un topor. A fost foarte cald cu oamenii, foarte bucuros să vadă că tradiția nu a pierit și chiar a vorbit despre noi.

Foto Facebook Ferma la Homorâciu, aprilie 2024

Vin turiști străini, chiar la începutul lunii aprilie am avut trei indieni, oameni de afaceri de acolo care au venit să vadă cum e viața la țară. S-au plimbat cu căruța, au fost la o stână de oi, de aici, din apropiere, ne-au olărit, ne-au gătit mâncare indiană. A fost o experiență foarte frumoasă și pentru noi, și pentru ei.
Ei gătesc „slow”, foarte încet, noi ne grăbim. Am mâncat un orez cu legume atât de bun, gătit atât de încet, noi suntem mai rapizi”, își amintește Monica despre oaspeții de seamă ai locului.

Comunitatea locală este cea care beneficiază și ea de pe urma Fermei Vieții

„ Avem susținerea primăriei și cred că e normal acest lucru pentru că tot ce facem aici facem pentru comunitatea locală și nu numai.
Numai din comunitatea locală sunt cei cinci angajați ai fermei.
Am avut campingul deschis tot timpul anului pentru că vremea ne-a permis, nu a fost o iarnă grea, dar puternic e de la 1 Mai, atunci vin oamenii pentru că odată cu renașterea naturii oamenii ies în natură”, ne spune Monica Cristea.

La Ferma Vieții pot poposi în weekend de la câteva sute la câteva mii de oameni

„ De joi până duminică, într-un weekend fără evenimente, în jur de 500 de oameni ajung aici. La evenimente, în trei zile, au fost peste 6000 de oameni. Fiind și atât de generos terenul, 7 ha de teren…
Avem colaboratori care ne ajută cu mâncarea, aduc food-truckuri, cu fructe de mare, cu pește, mâncare asiatică, mâncare vegană, înghețată artizanală”, relatează Monica despre cum se desfășoară un weekend aici.

Ferma Vieții găzduiește mai multe rulote ale acelora care preferă această „ parcare naturală”

„ Aici este și un minihotel pentru rulote, pentru cei care nu au loc în orașe unde să le parcheze și atunci când vin să locuiască în rulotă stau pe terenul nostru.
Nu dorim urbanizarea locului, dorim să construim cât mai puțin, dorim să creăm cât mai multe facilități, oamenii să vină aici și să-i ținem în locație unde să fie cât mai multe activități. Ne gândim la un parc de aventură pentru copii. Deja sunt facilități pentru copii: tiroliana, trambulinele, căsuțele”, ne relatează Monica.

PUTEREA LUI ÎMPREUNĂ, deviza sub care se desfășoară orice activitate în camping

„ Motto-ul locului, dar și al Asociației Vieții, cea care gestionează proiectul, este COMUNTATEA ÎNTR-UN SINGUR SUFLET. Și cred că motto-ul, care nu este public, este PUTEREA LUI ÎMPREUNĂ, NUMAI ÎMPREUNĂ PUTEM REUȘI”, concluzionează Monica Cristea.
Ferma Vieții va găzdui ediția a 4-a a Festivalului Rulotismului din România ce se va desfășura în perioada 16-19 mai 2024
Festivalul este compus din două secțiuni, RV Meeting și Târgul de rulote, autorulote și accesorii.
La RV Meeting scopul este relaxarea, socializarea și petrecerea timpului în aer liber.
În toate țările cu industria de caravane pe roți(rulote) dezvoltată se organizează întâlniri între iubitorii de camping, de viața la rulotă, la camper sau la cort (inclusiv overlanding).
La Ferma Vieții se poate participa cu autorulota, rulota, campervan, cort pe mașina sau cort direct pe pământ, motocicliști, bicicliști, fiind loc pentru fiecare.
La târgul de rulote, Ferma Vieții devine locul unde se pot vinde sau cumpăra auto(rulote) la mâna a doua sau noi, piese și accesorii pentru camping și rulote, articole sportive.
Dacă vrei să îți cumperi o rulotă, autorulotă, un cort sau accesorii pentru camping dar nu știi ce să alegi, îți este greu să mergi în toate colțurile țării pentru a vedea câteva rulote, atunci în perioada 16-19 mai 2024, la Homorâciu ești la locul și la timpul potrivit. Tot aici poți să găsești și oferte de închiriere autorulote.
La RV FEST se poate negocia direct cu proprietarii de rulote, iar clientul este cel care face prețul pentru că negocierile se fac direct, față în față.

Homorâciu, o așezare cu o istorie aparte

Localitatea Homorâciu are o istorie îndelungată și a trecut prin multe încercări ale vremurilor
Cum nimic nu este întâmplător, localitatea prahoveană Homorâciu, unde este situată Ferma Vieții, are o istorie aparte, prima atestare documentară fiind la 1542, după registrele vigesimale ale Brașovului.

Foto Facebook Ferma la Homorâciu, aprilie 2024

Satul Homorâciu este amplasat în zona de deal a Carpaților de Curbură, în nordul județului Prahova, în bazinul superior al râului Teleajen. Acesta este străbătut de DN1A, la 100 km de București și pe linia Vălenii de Munte-Cheia, la 72 km de Brașov, pe vechiul traseu de legătură între Transilvania și Țara Românească, existent încă din timpul romanilor, urmele drumurilor pietruite fiind mărturie și azi.

Satul este situat pe o pantă însorită cuprinsă între platoul Podurilor Homorâciului cu o înălțime de 620 m, paralel cu râul Teleajănului și predominat de prezența Cetățuii având o înălțime de 710 m.
Numele satului are la bază radicalul maghiar ”hamar” (repede), în maghiara veche pronunțat ca homor + “ügy” (pârâu), în maghiara veche pronunțat ca îgi, însemnând ”pârâul repede”.

Urmele arheologice dovedesc că a fost o veche așezare încă din epoca bronzului, cu condiții naturale favorabile dezvoltării vieții oamenilor, iar în timp, a avut un deosebit rol administrativ fiind reședință a plaiului Teleajăn, iar după Regulamentul Organic reședință de plasă.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul era compus din cătunele Homorâciu-Ungureni și Homorâciu-Pământeni, ultimul fiind reședința comunei Homorâciurile, din care mai făceau parte satele Malul Vânăt, Cernești și Schiulești. Comuna avea 2289 de locuitori, o școală înființată în 1842 și frecventată de 100 de elevi (din care 3 fete), două mori (una pe Crasna și una pe Teleajen) și două biserici: una în Schiulești, înființată de locuitori în 1842 și una în Homorâciu, zidită în 1744 de căpitanul Iane și soția sa Anica. ,, Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul lui Dumnezeu si cu indemnul Duhului Sfant , facutu s a aceasta Sfanta Biserica din temelia ei, de dumnealui capitan Iani, cu sotia sa Anita , fata dumnealui Nicolau Tangarofa in zilele Prea Innaltatului Domn Mihail Racovitza Voievoda ca sa fie dumnealor de pomenire. Leat 1744”

Din anul 1968 prin reorganizarea teritorială, comuna a fost desființată, iar satul Homorâciu, împreună cu celelalte așezări ale comunei, a devenit sat al comunei Izvoarele.
Nefiind o zonă colectivizată, tradițiile locului au fost puțin afectate, atât în organizarea gospodăriilor, a arhitecturii locale, a vieții cotidiene, cât și a obiceiurilor tradiționale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!