33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportRaliuGALERIE FOTO. Renee Gracie a devenit subiect de documentar

GALERIE FOTO. Renee Gracie a devenit subiect de documentar

Renee Gracie, australianca devenită multimilionară după ce a abandonat sporturile cu motor în favoarea realizării de filmulețe deocheate pe OnlyFans a ajuns subiect de documentar.

Începând cu data de 26 mai, toți admiratorii brunetei pot afla amănunte neștiute din viața acesteia. Documentarul „Revealed – Renee Gracie: Fireproof” prezintă povestea neconvențională de succes a lui Renee și examinează nedreptățile cu care se confruntă femeile în sporturile cu motor.

„Sunt extrem de încântată de lansarea documentarului. Realizatorii m-au contactat în urmă cu aproape trei ani, iar din acea zi a fost un proces incredibil de distractiv și uimitor. Filmul prezintă tranziția mea de la sport la OnlyFans. Camerele au fost acolo pentru a surprinde întreaga mea revenire în motorsport – rezultatul este o incursiune în culisele vieții mele, sălbatică (destul de standard pentru mine) și palpitantă, și abia aștept să o împărtășesc cu voi toți!”, a declarat Renee Gracie, înainte de lansare.

Diva a vorbit și despre viața sa amoroasă: „Majoritatea băieților își dau seama acum că fetele care au succes pe OnlyFans se descurcă foarte bine singure. Au case, au obiective, au cariere, sunt conduse și motivate”. Ea a adăugat: „Am mai mult decât mi-aș putea imagina vreodată. OnlyFans nu a făcut decât minuni pentru mine în această lume, asta e sigur”.

De asemenea, Renee s-a destăinuit în privința relației pe care o are cu tatăl său. În documentar, bruneta a dezvăluit că tatăl ei îi susține pe deplin munca în industria pentru adulți. Totuși, amintindu-și de momentul în care i-a spus despre noua ei pasiune, Renee a recunoscut: „Este o conversație puțin ciudată pe care trebuie să o ai cu tatăl tău”.

Renee Gracie s-a întors în sporturile cu motor după șase ani de pauză și a luat startul în noul sezon din GT World Challenge Australia. Renee și-a găsit și un nou copilot. În dreapta brunetei stă acum experimentatul Paul Stokell. Cei doi concurează la bordul unui Audi R8 LMS GT3 Evo 2, iar principalul sponsor al echipei este OnlyFans.

„A fost o adevărată provocare să îmi găsesc un coechipier care să piloteze alături de mine”, a declarat Renee Gracie. „Câteva persoane mi-au întins mâna, iar Paul a fost alegerea cea mai bună. Simt că facem o pereche grozavă”, a mai spus australianca.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Zelenski spune că va începe negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să înceapă negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene. După...

România debutează la EURO 2024. Tricolorii întâlnesc Ucraina, de la ora 16.00

România înfruntă Ucraina, luni, de la ora 16:00, la Munchen, în primul meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024. Echipele...

Un autocar și un autocamion din Ucraina s-au ciocnit în județul Constanța. Autocarul transporta copii ucraineni în Bulgaria

Un autocar și un autocamion, ambele din Ucraina, s-au ciocnit în județul Constanța, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iunie 2024. Accidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă