25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAlte sporturiGALERIE FOTO. Renee Gracie și-a invitat fanii la o tură cu bolidul

GALERIE FOTO. Renee Gracie și-a invitat fanii la o tură cu bolidul

Renee Gracie s-a întors în sporturile cu motor după șase ani de pauză, iar acum se pregătește să ia startul în noul sezon din GT World Challenge Australia. În cea mai recentă postare, bruneta devenită vedetă pe OnlyFans și-a întrebat urmăritorii dacă vor să dea o tură alături de ea.

Gracie a publicat pe Instagram un clip video în care apare la volanul bolidului său, pe pistă, în timp ce face câteva „cerculețe”. Iar în descrierea clipului a scris: „Vrei să faci o tură cu mine?” Așa cum era de așteptat, fanii au năvălit în rubrica de comentarii. Unul dintre ei a scris: „Aș plăti cu plăcere pentru o tură ca pasager”. Un al doilea a adăugat: „Absolut! Unde trebuie să semnez?”, în timp ce alt urmăritor a comentat: „La naiba, da, ar fi o experiență extraordinară să fiu în aceeași mașină cu tine”.

Altcineva i-a ignorat cererea și s-a concentrat pe revenirea sa surprinzătoare pe circuit: „Mă bucur să văd că te bucuri din nou de sporturile cu motor”. Revenirea lui Renee a surprins pe toată lumea. Cu toate acestea, ea a dezvăluit recent că plănuia să facă asta de multă vreme. „Am început să plănuiesc o revenire în acest sport în 2021. (…) Mi-am format o echipă și ne-am luat timpul necesar pentru a planifica și a pune la punct programul ideal. Totul a funcționat și sunt foarte mulțumită de toți cei cu care lucrez”, a spus diva de 28 de ani.

Renee și-a găsit și un nou copilot. În dreapta brunetei va sta experimentatul Paul Stokell, care va pilota împreună cu aceasta în ediția din acest an a Fanatec GT World Challenge Australia.

Cei doi vor concura la bordul unui Audi R8 LMS GT3 Evo 2, iar principalul sponsor al echipei va fi OnlyFans, platformă care a sprijinit-o pe Renee de la revenirea ei în motorsport.

„A fost o adevărată provocare să îmi găsesc un coechipier care să piloteze alături de mine”, a declarat Renee Gracie. „Câteva persoane mi-au întins mâna, iar Paul a fost alegerea cea mai bună. Mă pot baza cu adevărat pe el pentru experiența sa și pentru cât de rapid este, în timp ce mă învață și mă antrenează. Simt că facem o pereche grozavă”, a mai spus australianca.

Gracie și Stokell vor face echipă pentru prima dată în runda inaugurală de la Phillip Island, care se va desfățura în perioada 12-14 aprilie.

Renee Gracie este una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut pentru adulți din Australia. Conform propriilor spuse, diva de la Antipozi a câștigat peste 10 milioane de dolari din activitatea sa în industria pentru adulți.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă