29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăȘtirile zilei50 de milioane de euro pentru creşterea siguranţei pacienţilor în spitale

50 de milioane de euro pentru creşterea siguranţei pacienţilor în spitale

“Astfel, 50 milioane euro fonduri nerambursabile se vor îndrepta către spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID din sistemul sanitar public din România pentru investiţii care să asigure susţinerea structurilor care utilizează fluide medicale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic şi a structurilor mari consumatoare de energie electrică”, se arată într-un anunț public al Ministerului, postat pe pagina sa de facebook..

Potrivit MS, acţiunile finanţabile din cadrul viitoarelor proiecte vor putea include instalarea de sisteme de detectare, semnalizare, alarmare incendii cu acoperire totală şi de detectare semnalizare şi alarmare în cazul depăşirii concentraţiei maxime admise de oxigen în atmosferă, în aşa fel încât să crească gradul de securitate la incendii.

De asemenea, pot fi reabilitate, modernizate şi extinse, totodată, infrastructurile electrice, de ventilare şi tratare a aerului, precum şi infrastructurile de fluide medicale.

“Beneficiarii măsurilor de finanţare propuse vor fi spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID din sistemul public sanitar, desemnate prin ordinul ministrului Sănătăţii nr. 555 din 3 aprilie 2020, cu modificările şi completările ulterioare: Ministerul Sănătăţii şi alte ministere cu reţea sanitară proprie, spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID din sistemul public sanitar aflate în subordinea, autoritatea sau în coordonarea acestora, alte autorităţi şi instituţii publice centrale, precum şi spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID din sistemul public sanitar aflate în subordinea, autoritatea sau în coordonarea acestora/Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, consiliile judeţene, consiliile locale, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru spitalele publice de fază I şi II şi suport COVID din sistemul public sanitar”, arată aceeaşi sursă.

Cele mai citite

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă