29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFermierii au obţinut credite garantate de 220 milioane euro

Fermierii au obţinut credite garantate de 220 milioane euro

“Din suma totală, 190 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul agricol, cum ar fi modernizarea de ferme sau investiţii în procesarea produselor agricole şi forestiere, iar 30 de milioane de euro pentru garantarea creditelor pentru investiţii în sectorul neagricol, respectiv microîntreprinderi şi turism rural”, a declarat luni, într-o conferinţa de presă, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, informează Mediafax.

El a adăugat că vor putea beneficia de garanţii de la FGCR beneficiarii măsurilor 121 (modernizarea exploataţiilor agricole), 123 (creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere), 312 (sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi) şi 313 (încurajarea activităţilor turistice).

Garanţiile acordate vor putea acoperi până la 80% din valoarea creditului acordat.

“Garanţia va trebui să acopere 110% din valoarea proiectului acordat, iar diferenţa de până la 80% trebuie să fie asigurată din alte surse”, a declarat Veronica Toncea, directorul FGCR.

Ea a mai spus că valoarea maximă a garanţiei acordate pentru un proiect nu va putea depăşi echivalentul a 2,5 milioane de euro.

Pentru a putea beneficia de garanţie, o firmă nu trebuie să se afle în dificultate financiară, să nu fie în insolvenţă şi să nu aibă restanţe la Centrala Riscurilor Bancare sau la bugetul de stat.

Potrivit Veronicăi Toncea, FGCR a semnat deja convenţii cu nouă bănci, iar cu alte cinci este în curs de semnare.

Clientul va trebui să solicite mai întâi acordarea creditului de la bancă, iar daca banca i-l aprobă, sub rezerva obţinerii garanţiei FGCR, se va încheia contractul de credit, iar banca va solicita garanţia de la fond, răspunsul urmând să fie dat într-un interval de 7-15 zile lucrătoare. În cazul aprobării garanţiei de către fond se va încheia un contract între acesta şi bancă, iar investitorul îşi va putea primi banii.

Cele mai citite

Ancelotti, după ce a devenit cel mai titrat antrenor din istoria Ligii Campionilor: „Pare un vis, dar este realitate”

După ce Real Madrid a învins-o cu 2-0 pe Dortmund și a câștigat Liga Campionilor, antrenorul „galacticilor”, Carlo Ancelotti, a declarat că totul pare...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...

Autoritatea Vamală Română alocă peste 6,6 milioane de lei pentru servicii de transport aerian

Autoritatea Vamală Română (AVR) alocă peste 6,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de transport aerian intern şi internaţional de pasageri, urmând să...
Ultima oră
Pe aceeași temă