27.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăAutoritatea Vamală Română alocă peste 6,6 milioane de lei pentru servicii de...

Autoritatea Vamală Română alocă peste 6,6 milioane de lei pentru servicii de transport aerian

Autoritatea Vamală Română (AVR) alocă peste 6,6 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de transport aerian intern şi internaţional de pasageri, urmând să fie încheiat un acord cadru pentru o perioadă de 48 de luni.

Potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), achiziţia implică încheierea unui acord-cadru, iar valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este 60.000 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 8 iulie 2024, ora 15:00.

Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pe criteriul celui mai bun raport calitate – preţ, iar perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să îşi menţină oferta este de trei luni de la termenul limita de primire a ofertelor.

Autoritatea Vamală Română se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică. Autoritatea asigură aplicarea politicii vamale şi a legislaţiei în
domeniul accizelor şi exercită atribuţiile stabilite prin lege.

Sumele necesare în vederea funcţionării Autorităţii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor, precum şi din alte surse, potrivit legii. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă