17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn poliţist de la Crimă Organizată şi-a împuşcat copilul de 3 ani,...

Un poliţist de la Crimă Organizată şi-a împuşcat copilul de 3 ani, apoi s-a sinucis

UPDATE. Poliţistul din Piteşti care şi-a împuşcat copilul, apoi s-a sinucis a lăsat în urma sa un bilet de adio, spun surse din cadrul anchetatorilor. Conţinutul biletului nu a fost dezvăluit de anchetatori.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat, pentru Mediafax, că pompierii au intervenit pentru deblocare uşii unui apartament, în Piteşti.

Intervenţia avut loc la solicitarea unei femei.

În locuinţă, pompierii au găsit un bărbat şi pe copilul lui, în vârstă de 3 ani, ambii decedaţi.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că cei doi au fost găsiţi împuşcaţi, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul, poliţist la Crimă Organizată, şi-a împuşcat copilul, apoi s-a împuşcat şi el.

Poliţistul în vârstă de 29 de ani era în divorţ. Soţia acestuia este tot poliţist, la Serviciul Economic.

Cei doi aveau custodie comună asupra copilului.

Poliţistul în vârstă de 29 de ani era în divorţ. Soţia acestuia este tot poliţist, la Serviciul Economic.

Cei doi aveau custodie comună asupra copilului.

Poliţistul din Piteşti care şi-a împuşcat copilul de 3 ani şi apoi s-a sinucis promovase testarea psihologică şi nu făcea obiectul vreunei cercetări administrative, a afirmat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), inspectorul principal Georgian Drăgan.

“Pot să vă spun că la începutul acestui an, în ianuarie, bărbatul a fost testat psihologic şi a luat această testare psihologică, a fost declarat promovat. Nu era în curs de cercetare administrativă sau prealabilă”, a declarat Georgian Drăgan.

El a prezentat, totodată, şi succesiunea evenimentelor care au dus la descoperirea celor două cadavre în locuinţa poliţistului din Piteşti.

“Săptămâna aceasta s-a pronunţat divorţul între cele două persoane, între poliţistul de 29 de ani şi soţia acestuia. În această dimineaţă, soţia lui a mers la domiciliul bărbatului, unde a lăsat copilul în vârstă de 3 ani şi 7 luni în grija acestuia. Ulterior, nu a mai răspuns nici la telefon şi nici la uşă, atunci când soţia s-a deplasat la domiciliul bărbatului pentru a lua copilul înapoi acasă. Soţia a sunat la 112 şi deîndată s-au deplasat la faţa locului echipajele de la descarcerare, poliţiştii şi echipele medicale. Au găsit cadavrele celor doi (…). Acestea vor fi transportate la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR.

Bărbatul, care era poliţist în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti, a folosit pistolul de serviciu, pe care nu îl predase la ieşirea din schimb.

Conducerea anchetei a fost preluată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Cele mai citite

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

Karim A.A. Khan KC, procuror al CPI, solicită mandate de arestare pentru  Benjamin Netanyahu, ministrul apărării israelian Yoav Galalnt și mai mulți lideri ai...

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și premierul israelian Benjamin Netanyahu, acuzați de crime de război și crime...
Ultima oră
Pe aceeași temă