22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăTechPonta îi răspunde lui Iohannis şi spune că programul PSD este cea...

Ponta îi răspunde lui Iohannis şi spune că programul PSD este cea mai bună variantă

Premierul Victor Ponta a scrie pe Facebook, după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-un interviu televizat că îşi doreşte un guvern PNL, că Executivul pe care îl conduce este social-liberal și că a îndeplinit programul USL în proporție de 80%, programul său pe 2015-2016 fiind cea mai bună variantă pentru România. "PSD‬ trebuie să aibă grijă de electoratul tradițional, dar trebuie să fie totodată un partid de centru, pro business, pro oameni tineri. Guvernul pe care îl conduc este un guvern social-liberal și a îndeplinit programul USL în proporție de 80%. Cred că pentru 2015 și 2016 programul nostru este cea mai bună variantă pentru România", a scris Ponta 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Realitatea TV, că îşi doreşte un guvern PNL, cu care să se simtă confortabil şi să pună în aplicare viziunea sa pe zece ani, precizând că relaţia cu guvernul actual este una instituţională, normală. ”Da, eu îmi doresc un Guvern PNL. Nu fac niciun secret din asta”, a spus Iohannis, precizând că ”una este ce avem acum, colaborăm instituţional, alta este dacă va fi un guvern, acum sau după 2016, cu cât mai repede cu atât mai bine”.

El a mai spus că îşi doreşte ”un Guvern cu care se simte confortabil, cu care, dacă merge la Bruxeles, să spună: Domnule preşedinte, Guvernul meu şi cu mine..”.

Despre relaţia cu actualul Guvern condus de Victor Ponta, preşedintele a precizat că are o relaţie instituţională, normală. ”Acest Guvern a fost aici, când am devenit preşedinte, nici nu i-am ales nici nu îi resping. Instituţional, nu e treaba preşedintelui, dar cu acest guvern nu văd cum să pun în practică viziunea mea pe zece ani pentru România”, a spus Iohannis care a mai adăugat că ”eu îmi doresc un guvern PNL, dar trebuie să vedem cum, ce mi-aş dori, varianta optimală, şi ce se poate”, adăugând că preşedintele nu poate schimba Guvernul. ”Acum nu avem alegeri, dar este posibil, am spus-o şi înainte de alegeri, şi toată lumea a observat că vor începe mişcări în Parlament. Se vor forma noi grupuri. Acest lucru se întâmplă, lucrurile se întâmplă în Parlament. Este posibil, pe parcursul acestui an, să fie mişcări între partide, să se scimbe majoritatea, şi este normal, când actuala Opoziţie vine cu o moţiune de ceznură şi schimbă guvernul. Aşa funcţionează democraţia, este normal, este natural, şi atunci vom avea alt guvern”.

Cele mai citite

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

VIDEO. Show-ul “Românii au talent” a fost câștigat de Cristian Ciaușu

Cristian Ciauşu, un talentat tânăr de 14 ani care cântă la nai, a triumfat în finala sezonului 14 al emisiunii „Românii au talent” difuzată...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă