26.4 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiMAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia: „Până la acest moment, autoritățile italiene nu au confirmat cetățenia persoanelor dispărute”, potrivit jurnalul.ro.

MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariției în mass-media italiană a informațiilor cu privire la dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, în contextul puternicelor inundații provocate de precipitațiile abundente din ultima perioadă.

Astfel, reprezentanții oficiului consular au întreprins în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile italiene competente pentru obținerea unor informații oficiale cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor dispărute, arată MAE într-un răspuns.

Ministerul precizează că, până la acest moment, autoritățile italiene nu au confirmat cetățenia persoanelor dispărute, operațiunile de căutare și procedurile de identificare fiind în curs de desfășurare.

Reprezentanții oficiului consular mențin în permanență dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.

MAE informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Trieste: +39040411652, +390404528136, +39040416350; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de permanență al oficiului consular: +393408821688.

Trei tineri – două fete și un băiat – au fost luați de ape în urma unor viituri puternice.

Deși identitatea lor este necunoscută, mașina în care au fost surprinși avea numere românești, potrivit presei din Italia.

Cei trei au fost filmaţi îmbrăţişaţi, în mijlocul apelor, fără scăpare.

Un trecător i-a zărit și a anunţat autorităţile. Alte persoane s-au oprit pe un pod și au urmărit neputincioase scena dramatică.

Cod roșu de ploi și inundații în Italia. MAE a emis atenționare de călătorie

Cod roșu de ploi și inundații în Italia. MAE a emis o atenționare de călătorie pentru toți românii care doresc să călătorească în regiunea Piemonte.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană că Serviciul de Protecție Civilă italian a emis un avertisment de cod roșu de precipitații puternice, începând cu 4 octombrie 2021, pentru centrul regiunii Liguria și zona de vest din regiunea Piemonte.

Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi prezente în restul teritoriului regiunilor Liguria și Piemonte, precum și în Lombardia, Emilia-Romagna și provincia autonomă Trento.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă