39.3 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăPoliticăNicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică...

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei zone în viaţa cotidiană bucureşteană, potrivit agerpres.ro.

Nicuşor Dan a participat, la Salonul de carte Bookfest, la dezbaterea „Bucureşti, un oraş pe care merită să-l iubeşti”, organizată de Editura Vremea.

Edilul şi-a amintit de activitatea sa la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, înainte de a intra în politică.

„Când am început, acum aproape 20 de ani, m-a revoltat că se demolau clădiri de patrimoniu, m-a revoltat că se construia pe spaţii verzi, după care am înţeles că asta înseamnă urbanism, după care am înţeles că, pentru a putea să influenţezi lucrurile astea, trebuie să fii acolo unde se iau deciziile”, a afirmat el.

De asemenea, primarul şi-a amintit de eforturile făcute pentru a impune respectarea legii în domeniul urbanismului.

„Noi, ca administraţie, am distrus o piaţă. Dacă vă duceţi la Budapesta sau la Sofia sau la Praga sau oriunde, există o piaţă a clădirilor din zona istorică, sunt oameni care vor să cumpere, sunt firme care vor să cumpere, sunt oameni care vor să închirieze. Atâta timp cât era mai ieftin şi mai rentabil economic să demolezi ca să construieşti altceva, această piaţă nu putea să existe”, a spus Nicuşor Dan.

El a precizat că, în momentul în care a impus respectarea legii, a existat „un sentiment de uluială”.

„Oamenii nu se aşteptau să vină cu o cerere de autorizaţie şi să le fie respinsă. S-a întâmplat de câteva sute de ori şi după aceea oamenii s-au conformat, au înţeles şi au început să vină cu proiecte serioase de restaurare, de transformare pod în mansardă, lucruri foarte oneste, corecte, care să nu facă din oraşul vechi un muzeu, ci dimpotrivă, să facă din oraşul vechi un loc în care se trăieşte, se munceşte. Să integrăm vechiul în zona economică şi de locuit a oraşului, asta e ce am încercat să facem. Eu sunt mulţumit de reacţia pe care oamenii au avut-o la asta şi sunt foarte optimist că mentalitatea începe să se schimbe în ce priveşte zona istorică a oraşului”, a arătat edilul Capitalei.

La rândul său, directoarea Editurii Vremea, Silvia Colfescu, a descris Bucureştiul ca pe un „dicţionar de arhitectură sau o carte de poveşti”.

Ea este iniţiatoarea şi coordonatoarea colecţiei „Planeta Bucureşti”, dedicată istoriei arhitecturale, sociale şi culturale a Capitalei.

Prezent la evenimentul de la Bookfest, istoricul Adrian Cioroianu a descris Bucureştiul drept „una dintre cele mai frumoase capitale europene”.

„În măsura în care reuşim puţin să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre de români sau de bucureşteni şi în măsura în care vizităm deschis, îngăduitor şi critic şi alte capitale ale Europei, Bucureştiul este, din punctul meu de vedere, printre cele care au un potenţial absolut remarcabil”, a punctat el.

Replica lui Nicușor Dan, după ce s-a spus că blochează reconstrucția stadionului Dinamo

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că reconstrucţia stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ şi că în spaţiul public circulă informații false pe această temă.

„O minciună grosolană circulă în spaţiul public, anume că suspendarea PUZ Sector 2 a dus la blocarea construcţiilor de la Complexul Sportiv Dinamo. Fals. Complexele şi bazele sportive sunt prevăzute distinct în Planul Urbanistic General (PUG), document aprobat în anul 2000, care este în vigoare în prezent”, a precizat primarul pe Facebook.

Stadionul nu se află în zonă protejată, adaugă el, astfel că Primăria de sector este cea care are competenţă pentru autorizarea construcţiilor de orice natură pentru acest obiectiv.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă