21.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSocialEvenimentEvenimente de Ziua Copilului în București

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care „Porţi deschise” la Camera Deputaţilor, o nouă ediţie a „Senatului Copiilor”, activităţi organizate de Agenţia Naţională pentru Sport, „Străzi deschise”, plimbări cu tramvaiul de epocă şi expoziţia „Copilăria în Satul de Altădată” la Muzeului Naţional al Satului.

Copiii vor putea vizita Palatul Parlamentului, unde vor avea ocazia să primească mingi şi tricouri cu autografele fotbaliştilor din Generaţia de aur, să joace şah, tenis de masă şi să asiste la activităţi pregătite pentru ei. Programul este cuprins între orele 10:00 – 17:00, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin bulevardul Naţiunile Unite).

Micuții şi însoţitorii lor vor putea vizita sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Mihai Viteazul”, sala Biroului permanent „Barbu Catargiu”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Galeria de onoare şi Galeria presei, precum şi sala de plen a forului legislativ.

Senatul României îi invită pe copii şi pe părinţi la cea de-a patra ediţie a Senatului Copiilor, un eveniment dedicat celebrării drepturilor şi libertăţilor copiilor şi tinerilor. Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, între orele 10:00 şi 17:00. În cadrul evenimentului, Monetăria Statului, pentru prima dată la Ziua copiilor de la Senat, va produce pe loc monede pentru copii. UNICEF România va veni cu cabine foto, pictură pe faţă, origami şi mascote. Fundaţia World Vision România va aduce jocuri de cunoaştere şi comunicare, jocuri de societate, animaţie/face painting, jocuri sportive şi terapie prin dans.

Clubul Dinamo îi va învăţa pe doritori fotbal şi volei pe terenurile special amenajate pe iarbă.

* Între 31 mai şi 2 iunie, grădina Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38 este gazda unor ateliere de desen, pictură şi modelaj pentru copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, susţinute de absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte (UNArte) din Bucureşti, reunite sub titlul „Cele cinci simţuri din grădină”.

De asemenea, pe 1 şi 2 iunie, se poate vizita Standul Editurii ICR de la Bookfest (standul B08, Pavilionul B2, Romexpo). Sâmbătă, de la ora 16:00, va avea loc lectura de poezie a tinerilor autori din grupul de scriere creativă „Liternauţii”, coordonat de Ioana Nicolaie.

În acest weekend, evenimentul „Străzi deschise” marchează Ziua Copilului printr-o serie de evenimente desfăşurate pe Calea Victoriei, dar şi în zona Sectorului 5, pe strada Bârcă, între Calea Rahovei şi Strada Dumbrava Nouă, unde locuitorii vor fi întâmpinaţi cu o serie de activităţi recreative, de la ateliere, spectacole de teatru până la momente speciale de dans artistic sau acrobaţii de circ.

Astăzi, programul artistic de pe Calea Victoriei cuprinde: ateliere pentru copii pregătite de AKKA Show, în zona Statuii Iuliu Maniu, în intervalul 10:00-13:00; atelierul educativ „Despre obiceiurile zmeilor”, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române la sediul din Calea Victoriei nr. 110, începând cu ora 11,00; o paradă de mascote desfăşurată pe segmentul de drum cuprins între Cercul Militar Naţional şi Muzeul Colecţiilor de Artă, în intervalul 17:30-19:30; spectacolul de teatru de animaţie pentru copii Rolling Strings Puppet Show, de la ora 18:00, în zona Muzeului Colecţiilor de Artă.

Teatrul de Animaţie Ţăndărică a pregătit, de asemenea, pentru copii şi părinţi scurte momente de teatru de animaţie în cadrul spectacolului „Freestyle Puppetry”, sâmbătă şi duminică, de la ora 18:00, în zona Muzeului Naţional de Artă al României.

Programul „Străzi deschise” pe Calea Victoriei este completat cu activităţi artistice şi sportive organizate de PROEDUS, între bulevardul Regina Elisabeta şi Piaţa Naţiunilor Unite.

Începând cu ora 15:30, Teatrul Odeon va prezenta spectacolul-lectură „Copilăria marilor muzicieni”, o incursiune în vieţile marilor compozitori, iar de la ora 19,20, artiştii Circului Metropolitan Bucureşti vor prezenta un minishow de acrobaţii.

Actorii Teatrului „Ion Creangă” vor prezenta atelierul de teatru pentru copii „Turtiţa năzdrăvană” sâmbătă, între 16:30 şi 17:15.

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti oferă acces gratuit pentru plimbările cu vaporaşul pe lacul Herăstrău pentru toţi copiii cu vârsta de până la 18 ani.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în acest weekend, în curtea instituţiei, un târg de produse agroalimentare.

Copiii sunt aşteptaţi la târg în număr cât mai mare cu diverse surprize din partea producătorilor, dar vor putea participa şi la ateliere de pictură pe lemn cu specific agricol, panificaţie, cusut cu motive tradiţionale.

Opera Naţională Bucureşti celebrează Ziua Copilului prin spectacole adresate tinerilor. Sâmbătă, de la ora 13:00, este programat spectacolul „Magazinul de păpuşi”, iar de la ora 19,00 va avea loc Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, în regia artistică a Mihaelei Ţigănuş Vasilovici.

La Muzeul Copiilor vor avea loc mai multe expoziţii interactive şi educative, precum „Misiuni în Safari”, „Pe urmele marilor exploratori – Aventuri cu Piraţi”, „Creierul – Lumea din capul meu”, „A fost odată”, „Egiptul Antic – Escape Room”.

Tot aici se va organiza şi un atelier de preparat biscuiţi, unde cei mici îşi vor testa abilităţile în arta gastronomiei.

Poveste magică” (interactiv), „Bubu şi anotimpurile” (senzorial) şi musicalul „Matilda” sunt spectacolele pe care Opera Comică pentru Copii (OCC) le-a pregătit pentru 1 Iunie.

Tot aici va avea loc şi lansarea Cantus Mundi Fest, eveniment organizat de Programul Naţional Cantus Mundi. Nu vor lipsi: maratonul de activităţi în parcul de aventură, proiecţiile de film, escape room-ul, precum şi o ediţie specială a Atelierului de debate. Accesul la Observatorul astronomic din grădina OCC va fi gratuit.

Ziua Internaţională a Copilului este marcată la Teatrul Ion Creangă printr-un program inedit, intitulat „1 IUNIE în Ţinutul Distracţiei”, compus atât din reprezentaţii teatrale, cât şi din activităţi pentru cei mici. Programul se desfăşoară sâmbătă, între orele 10:00 şi 19:00, la Sala Mare din str. Piaţa Amzei nr. 13. Spectacolul „Albă ca zăpada” (4+) va începe la ora 10,00, iar de la ora 18,00 va avea loc spectacolul „Amintiri din copilărie” (6+).

Teatrul Mic va organiza ateliere dedicate copiilor, pe categorii de vârstă, desfăşurate în parteneriat cu Şcoala de Teatru Dream Boutique, cu participare gratuită, pe bază de înscriere.

Acestea vor avea loc în Sala Studio – Gabroveni 57.

Şi alte teatre bucureştene au pregătit reprezentaţii pentru copii: la Excelsior, la Sala „Ion Lucian” – spectacolul „Familia Addams”; la „Odeon”, Sala „Majestic” – spectacolul „Clasic e fantastic – Copilăria lui Enescu”; la Teatrul „Stela Popescu” – spectacolul „Lampio şi grăuntele de lumină”, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor.

Spectacole dedicate copiilor vor fi susţinute şi la Centrul Metropolitan de Educaţie şi Cultură „Ioan I. Dalles” („S-au furat poveştile”), precum şi la Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” – Mogoşoaia (teatru de păpuşi „Io, Vodă Brâncoveanu”). Pe reţelele sociale ale Teatrului „Bulandra” vor fi postate videouri în care actorii povestesc despre cartea lor preferată din copilărie.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi filialele ei vor găzdui ateliere diverse şi expoziţii.

Amfiteatrul Teatrului „Masca” va găzdui spectacolul outdoor „nOu”, de Selma Dragoş, o experienţă hazlie şi interactivă, care îmbină teatrul popular cu tehnologia modernă. Spectatorii vor fi echipaţi cu căşti de silent disco.

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) va organiza o serie de ateliere şi expoziţii. De asemenea, la Romexpo, în cadrul Bookfest 2024, copiii vor realiza cea mai lungă bandă desenată din România, inspirată din literatura română.

La Muzeul Municipiului Bucureşti va avea loc Mini Mezanin Market, care va include un tur ghidat pentru copii, atelier de educaţie digitală şi robotică, un atelier muzical şi lansarea unui album de jazz pentru copii.

Sala Mare de la ARCUB va găzdui, de 1 Iunie, de la ora 11,00, evenimentul „Musical Playground, o sărbătoare de Ziua Internaţională a Copilului”. În cadrul evenimentului este organizată şi expoziţia „România, prin ochii copilăriei” cu tablouri semnate de tânara pictoriţă Ava Paşol, în vârstă de 14 ani.

La Casa Eliad se vor derula atelierele „Creatorii de basme muzicale” şi „Poveşti muzicale”, iar intrarea la ARCUB, la expoziţia „Universul lui Salvador Dali” va fi liberă pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani.

La Grădina Zoologică, accesul copiilor cu vârsta până la 14 ani va fi gratuit.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internaţională a Copilului în Satul Nou.

Academia de mişcare’ vă aşteaptă la înviorarea de dimineaţă, la ora 10,30, la scena din Satul Nou. Ziua va continua cu jocuri şi voie bună, alături de opera pentru copii „Motanul încălţat”, ateliere de pictură, dans, pictură pe faţă şi expoziţia „Copilăria în satul de altădată”, organizată în Cantonul de Drum. Pe toată durata zilei, pe aleile din Satul Nou, va fi organizat Târgul de jucării, dulciuri, limonadă. De 1 Iunie, copiii care vor trece pragul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vor avea intrare liberă”, informează muzeul.

Parada Micilor Biciclişti West Side, care urmăreşte promovarea mersului pe bicicletă, în siguranţă, în rândul copiilor şi West Side Kids Race, reprezentând 11 curse de ciclism, vor avea loc, sâmbătă, pe Splaiul Independenţei. Vor fi pregătite probe de abilităţi adaptate fiecărei categorii de vârstă: plimbări în pluton, cu respectarea regulilor de deplasare în grup ale bicicliştilor, pedalare printre jaloane cu respectarea indicatoarelor de circulaţie, concursuri de îndemânare, ateliere de educaţie rutieră şi demonstraţii de ciclism, jocuri de reciclare creativă.

De 1 Iunie, Societatea de Transport Bucureşti va deschide porţile Depoului Dudeşti (Calea Dudeşti nr. 184, Sector 3, Bucureşti) în intervalul orar 10,00 – 16,00. Vor putea fi vizitate tramvaiele vechi, modele din anii 1912 şi 1956, dar şi noile vehicule Imperio achiziţionate de Primăria Capitalei. Principalul punct de atracţie al evenimentului va fi plimbarea cu un tramvai de epocă Rathgeber P3.16 (Tramvaiul Cofetărie), care va circula pe traseul Depoul Dudeşti – Şura Mare – Depoul Dudeşti.

Agenţia Naţională pentru Sport va celebra Ziua Copilului pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv Naţional ‘Arcul de Triumf’ din Bucureşti (bd. Mărăşti, nr. 18-20). De la ora 10,00, sunteţi invitaţi la un festival multi-sportiv, cu intrare liberă şi peste douăzeci de ateliere interactive, susţinute de federaţiile sportive naţionale de Badminton, Box, Rugby, Baschet, Ciclism, Scrimă, Tenis de Masă, Culturism şi Fitness, Haltere, Judo, Kempo, Lupte, Oină, Sportul pentru Toţi, şah, Tir cu Arcul şi Volei şi de cluburile Academia de fotbal „Narcis Răducan”, CS Arc Pro Tenis 2022 (tenis de câmp) şi ACS Triumph Academy (dans sportiv). De asemenea, Crucea Roşie (filiala sector 1) va susţine un atelier cu demonstraţii de prim ajutor.

De la ora 19:00 va avea loc un eveniment caritabil în cadrul campaniei ‘Fotbalul face bine 2024’, un meci demonstrativ ce reuneşte legende ale fotbalului românesc şi influenceri.

Pe 1 şi 2 iunie vor fi deschise porţile Complexului acvatic din Parcul Pantelimon, astfel încât vizitatorii să poată vedea cum arată spaţiile amenajate până în acest moment. Cei care doresc să viziteze complexul acvatic pe 1 şi 2 iunie trebuie să se înscrie în prealabil, online, pe platforma https://parcacvatic.primarie3.ro/.

Programul de vizitare al complexului este între orele 10:00 -22:00.

TAROM organizează, pe 1 Iunie, „Ziua Porţilor Deschise” pentru copii, prilej cu care aceştia vor putea vizita o aeronavă şi vor face fotografii în interiorul acesteia, inclusiv în cabina de pilotaj. Copiii cu vârsta de până la 11 ani vor avea parte şi de gratuitate la biletele de avion achiziţionate pentru ei pe data de 1 Iunie 2024 pentru orice perioadă de călătorie. Gratuitatea se aplică doar pentru copiii care călătoresc însoţiţi de un adult. În plus, tot de 1 Iunie, TAROM va pregăti un ghişeu special, menit să-i ajute pe cei mici să interacţioneze cu agentul în vederea efectuării check-in-ului.

Peste 10.000 de copii, adolescenţi şi părinţi sunt aşteptaţi la K-Zilla – Festivalul Elevilor, organizat pe 1 şi 2 iunie, pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti.

Printre evenimentele programate în cadrul festivalului, desfăşurat între orele 8:00 – 22:00, se numără un maraton de cycling, concursul K-Zilla Alpha Challenge şi un festival asiatic. Sâmbătă, copiii vor avea oportunitatea de a interacţiona cu artiştii din cadrul premierei „Shrek – Musicalul” – Dan Helciug, Bianca Purcărea, Adrian Nour, Nicoleta Nuncă, Silviu Mircescu. În cadrul evenimentului mai sunt programate concerte ale unor artişti consacraţi, printre care Andreea Bălan, Connect-R, AMME, Ozana Barabancea, Diana Matei, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye (pian), Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti, Corul de copii Meloritm, Aryma, Irina Popescu.

„1uniFEST”, desfăşurat în Parcul Alexandru Ioan Cuza din Sectorul 3, se anunţă a fi „cel mai mare festival de joacă pentru copii şi părinţi”. Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 9:00 – 20:00.

Echipa Itsy Bitsy a adunat pentru o zi întreagă de bucurie: jocuri, muzică, dans, teatru, magie, film, multe surprize şi cadouri oferite de cei peste 100 de parteneri ai festivalului.

Asociaţia Umanitară Tadeu şi Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, organizează cea de-a doua ediţie a evenimentului Trofeul Copilăriei, care constă într-un meci de fotbal caritabil pe stadionul Năstase-Marica. Evenimentul caritabil are drept scop strângerea de resurse financiare necesare în cadrul Fondului pentru Educaţie, proiect care susţine continuarea studiilor pentru copiii care provin din familii cu situaţii materiale dificile. Meciul se va desfăşura în intervalul orar 10:00-12:00.

Se vor întâlni în acest an, în a doua ediţie a Trofeului Copilăriei, Echipa Asociaţiei Umanitare Tadeu, Echipa Neamunit, Echipa Zipper Romania şi Echipa CSA Steaua Bucureşti, antrenată de George Ogăraru. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă