32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportReacţie dură a CE la modificarea Codului Penal: Oficialii români trebuie să...

Reacţie dură a CE la modificarea Codului Penal: Oficialii români trebuie să se supună regulilor UE

Poziţia CE privind modificările la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, citat de Mediafax.

“Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marţi, n.r.) în Parlamentul României (….) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părţi din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese şi integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupţie, în cadrul MCV şi vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse şi acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziţie detaliată”, a precizat Mark Gray, la briefingul de presă.

Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că oficialii trebuie să se supună regulilor privind corupţia şi conflictul de interese.

“Am subliniat în rapoartele precedente – şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară – că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE”, a spus Gray.

Întrebat dacă experţii CE aflaţi la Bucureşti la sfârşitul lunii trecute, în pregătirea raportului MCV, au fost informaţi în legătură cu aceste schimbări, purtătorul de cuvânt al CE a declarat că amendamentele la Codul Penal nu au fost menţionate de către oficialii români.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

 

Cele mai citite

UNICEF, concluzii îngrijorătoare cu privire la copiii din România. 41,5% dintre aceștia, în risc de sărăcie şi excluziune socială

UNICEF a pregătit o serie de activități distractive și educative pentru copii și părinți, oferindu-le oportunitatea să se bucure împreună și să învețe lucruri...

Atenție! Kaufland retrage un produs de la raft, deoarece există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogene

Retailerul Kaufland a luat decizia de a retrage de pe rafturi un sortiment de file de somn suspectat de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes. Conform...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă