30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportPonta: Un nou împrumut de la FMI ar fi o crimă împotriva...

Ponta: Un nou împrumut de la FMI ar fi o crimă împotriva poporului român

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, luni, că un nou împrumut de la FMI reprezintă o crimă împotriva poporului român, în condiţiile în care actuala putere foloseşte aceşti bani pentru a “cumpăra” un an de stat în funcţie, scrie Mediafax.

“Dacă e să luăm din nou un împrumut, oamenii trebuie să ştie de ce luăm banii, la ce folosesc şi cum îi dăm înapoi. Dacă îl întrebăm acum pe domnul Boc sau pe noul ministru de Finanţe cum şi de unde dăm banii pe care deja i-am luat, habar nu au. Dacă vor să mai ia alţi bani ca să mai cumpere un an de stat la putere, e o crimă împotriva poporului român şi a viitorului nostru”, a precizat Ponta.

Liderul social-democrat l-a criticat totodată pe şeful statului, Traian Băsescu, apreciind că acesta ia în calcul contractarea unui nou împrumut pentru a folosi banii pentru “afacerile personale” şi pentru “afacerile PDL şi ale prietenilor săi”.

Solicitat să comenteze declaraţia lui Traian Băsesc privind posibilitatea contractării unui nou împrumut de la FMI, Ponta a răspuns: “Este tipică pentru Traian Băsescu: după el, potopul! Dacă poate să ne îndatoreze pe următorii 100 de ani şi să plătim noi, ceilalţi, e foarte bine, iar banii îi va folosi ca şi până acum pentru afaceri personale, ale PDL şi prietenilor. Ne vom opune prin toate mijloacele”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, la întâlnirea cu şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, că în luna octombrie va trebui analizată posibilitatea discutării unui nou acord cu FMI.

“De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.

Cele mai citite

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Săraca țară bogată. România continuă să importe gaze, deși avem producție proprie destulă

România a importat, în primele patru luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 493.200 tone echivalent petrol (tep), cu 13% mai...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...
Ultima oră
Pe aceeași temă