Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după întrevederea cu preşedintele PDL, Vasile Blaga, desfăşurată la Senat, că nu i-a reproşat acestuia afirmaţia la adresa sa, el arătând că nu mai este copil nici măcar în politică, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă i-a reproşat lui Vasile Blaga declaraţia la adresa sa, Ponta a răspuns: „Nu, nu i-am reproşat-o că nu am auzit-o. Dacă vă uitaţi puţin la părul meu care se albeşte în ultimele 50 de zile – aş vrea, dar nu mai sunt copil nici măcar în politică”.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, referindu-se la propunerea premierului Victor Ponta ca atât el, cât şi preşedintele ţării să demisioneze pentru a fi alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale, că „aşa este când laşi copiii să conducă ţara”.
„Aşa este când laşi copiii să conducă ţara. Până la urmă, domnul Ponta aruncă încă o petardă, în încercarea evidentă de a ascunde gunoiul sub preş şi a nu răspunde de furt, de plagiat”, a precizat Blaga.
Blaga a arătat că Ponta încearcă să acopere faptul că nu a făcut absolut nimic pentru economia românească în două luni.