29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSportHalep, după meciul cu Azarenka: Nu a fost atât de uşor pe...

Halep, după meciul cu Azarenka: Nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul

“Nu a fost atât de uşor cum arată scorul, dar m-am simţit extraordianr pe teren şi am jucat cel mai bun tenis al meu pe iarbă. Este o foarte dificilă adversară şi e întotdeauna greu să joci contra ei, dar am dat totul, am fost foarte pozitivă şi încrezătoare. Am căpătat încredere zi după zi, meci după meci, partidele dinainte nu au fost uşoare, dar acum mă simt mai bine decât la întâlnirile anterioare. Abia aştept să joc pe următorul meci şi sper că pot juca mai bine La meciul care îmi stabileşţe adversara se va uita antrenorul meu, eu trebuie să mă recuperez, să mă relaxez, pentru că am o zi liberă. Nu mă uit niciodată pe tablou, o iau meci cu meci, pentru că e mult mai bine, nu simţi presiunea atât de mult, vreau să mă bucur de timpul petrecut pe teren şi încerc fiu la cel mai înalt nivel”, a declarat Halep, la microfonul Eurosport.

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Victoria Azarenka din Belarus, locul 40 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. Halep şi-a depăşit astfel rezultatul de anul trecut, când a fost eliminată în turul al treilea de Su-Wei Hsieh, scor 3-6, 6-4, 7-5. Cel mai bun rezultat al româncei la Wimbledon este atingerea fazei semifinalelor, în 2014.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, şi slovena Polona Hercog, locul 60 WTA.

Cele mai citite

Ambasadorul României în SUA s-a întâlnit cu Nadia Comăneci

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu Nadia Comăneci, cea mai bună gimnastă din întreaga istorie a României. În anul 1989, Nadia a...

Cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă

Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest cu 42% mai multe probe de laborator la legumele şi fructele din producţia autohtonă, comparativ cu...

Directorul executiv al Nvidia a anunțat când se va lansa următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială

Directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, a declarat că următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială (AI) se numește Rubin și va...
Ultima oră
Pe aceeași temă