12.7 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Anticorupția de provincie, inhibată de complicitățile locale

 

Dacă la Bucu­rești lupta anticorupție pare să fie un mecanism care funcționează implacabil, trimițând în judecată pentru fapte de corupție foști miniștri, parlamentari, directori ai unor companii de stat, în orașele mici, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea și personajele influente devin rude prin lungi serii de nunți, botezuri, cumetrii, speranța omului simplu într-o justiție corectă devine un ideal greu de atins. În foarte multe cazuri se ajunge la situații dramatice, în care sunt distruse vieți, familii, cariere sau afaceri, doar ca să fie protejate personajele influente. 

Un astfel de context pare să fie la Tecuci, un oraș cu 37.000 de locuitori, unde justiția se face ca la începutul anilor ʹ90, cu mare grijă să nu lezeze pe cineva. Ne referim la un caz despre care am relatat în urmă cu câteva luni, al unui accident de circulație din 2010 soldat cu moartea a doi bărbați. Polițiștii din Tecuci au stabilit că vinovat este Bogdan Banu, care a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Însă pe măsură ce au început să iasă la iveală neregulile din ancheta polițiștilor, pedeapsa a fost redusă la 3 ani, cu suspendarea executării acesteia. Pe parcursul procesului au fost depuse la dosar mai multe expertize care demonstrau că cele două victime nu fuseseră accidentate de mașina condusă de Banu. Au fost și probe ce demonstrau că polițiștii încercaseră să modifice declarația martorului principal, un șofer de TIR, pentru a ascunde prezența la locul accidentului a lui Sandu Ferțu, tatăl unui agent din Poliția Tecuci.

Erau evidente încercările de deturnare a anchetei, o dovadă în plus fiind și diferența dintre prima pedeapsă, de 18 ani de închisoare și pedeapsa finală, de 3 ani cu suspendare. Într-un astfel de caz este perfect justificată solicitarea ca ancheta să fie refăcută, ca să fie descoperite erorile sau tentativele de deturnare a acesteia.

Clasări în serie

Anul trecut, Bogdan Banu s-a adresat Parchetului General solicitând cercetarea a 5 agenți și a șefului Poliției Tecuci, comisarul-șef Florin Balcan, între timp destituit și judecat pentru fapte de corupție. Solicitarea a avut un traseu sinuos, întorcându-se exact la unitatea de parchet care a validat ancheta polițiștilor, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci. De la Parchetul General, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, unde prim-procurorul Didina Dănăilă a constatat că e vorba de infracțiuni de corupție și a trimis dosarul la DNA Galați.

În octombrie, DNA a clasat plângerea, trimițând dosarul la Parchetul Judecătoriei Tecuci, unde polițiștii să fie cercetați pentru abuz în serviciu. Reluarea dosarului la Parchetul Judecătoriei Tecuci a avut rezultatul scontat de cei care se îndoiesc de corectitudinea unor decizii ale justiției. Procurorul Cristina Petrina Doruș a clasat cauza în ceea ce îi privește pe agenții Masgras Mircea, Bălan Gabriel, Doniga Gigi, Iacomi Radu, Apostu Ionel și un al șaselea, intitulat „Autor Necunoscut”, partea referitoare la șeful Poliției Tecuci fiind trimisă la Parchetul Curții de Apel.

Ordonanța nr. 4707/P/2015 din data de 19.02.2016 a Parchetului Tecuci a fost formală, o trecere în revistă a primei anchete, chiar din debutul textului-rezoluție plecându-se de la ideea preconcepută că prima anchetă a fost în totalitate corectă: „În fapt, s-a reținut că din materialul probator administrat a rezultat cu certitudine că în noaptea de 12/13.07.2010, în jurul orelor 3.00, inculpatul Banu Bogdan a condus autoturismul Mitsubishi (…)”. Acea formulare „cu certitudine” este mai mult decât sugestivă. Avocatul lui Bogdan Banu, fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu, s-a adresat Parchetului Judecătoriei Tecuci, solicitând infirmarea ordonanței și începerea urmăririi penale.

„Ordonanța este practic nemotivată, conți­nând o înșiruire de informații banale, strict formale, lipsite de relevanță, fără vreo legătură cu soluția dată, pe care procurorul nu o justifică și nu o argumentează. (…) Este stupefiant și de neadmis să constatați că temeiul juridic al soluției de clasare este împrejurarea că fapta nu există”, se spune în adresa avocatului.  

Lupta cu morile de vânt

Aflarea dreptății pare zadarnică, nu numai în acest caz, ci și în altele, mulți tecuceni punând injustiția pe seama lungii liste de complicități care există între personaje influente din Tecuci, care sunt rude prin alianță, prieteni de familie, cunoscuți. Este un mediu în care nici nu-i nevoie de intervenții sau aranjamente, pentru că deciziile sunt inhibate din fașă.

Spre exemplu, în dosarul accidentului, a fost ofițer de cercetare penală adjunctul Poliției Tecuci, Fănel Oprea, și care este finul de cununie al procuroarei Cristina Doruș, care a clasat cauza din dosarul polițiștilor. Oprea este și cumătru cu procurorul-șef al Tribunalului Galați, Florin Oancea, care i-ar fi botezat un copil pe data de 5 martie. Alte legături sunt în privința lui Sandu Ferțu, căruia polițiștii au încercat să îi ascundă prezența la locul accidentului. Acesta este tatăl agentului Ionel Ferțu de la Poliția Tecuci și unchiul soției procurorului Oancea, soția lui Ferțu fiind rudă cu Daniel Tudorache, fost șef al Gărzii Financiare și fost subprefect de Galați. Sunt zeci de astfel de legături.

Mai precizăm încă o dată că nu acuzăm trafic de influență, intervenții etc., pentru clasarea acestui caz, ci faptul că aceste înrudiri, care nu sunt nici ilegale, nici imorale, pot inhiba actul de justiție, aducându-l, vorba avocatului Doru Viorel Ursu, la „o înșiruire de informații banale, lipsite de relevanță”.

 

Dosarul s-a întors de unde a plecat, la Parchetul Judecătoriei Tecuci

Ultima oră
Pe aceeași temă