21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialUn american susţine că ştie unde a fost aruncat cadavrul lui Osama...

Un american susţine că ştie unde a fost aruncat cadavrul lui Osama ben Laden şi îl va recupera

Un căutător de comori din Statele Unite susţine că a localizat zona în care a fost aruncat cadavrul lui Osama ben Laden şi va iniţia o expediţie, în vară, pentru recuperarea acestuia, scrie ziarul El Mundo, citat de publicaţia The Week, potrivit Mediafax.

Bill Waren, un căutător de comori din California, are o companie specializată în localizarea şi cercetarea epavelor navelor. El a localizat până acum peste 150 de epave ale unor nave scufundate. În timpul liber, americanul este actor şi cântăreţ.

În mai 2011, o echipă a forţelor speciale americane l-a omorât pe liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Osama ben Laden, după care cadavrul ar fi fost aruncat în Marea Arabiei. Americanul susţine că a localizat zona unde a fost aruncat cadavrul celui mai căutat terorist, iar în vară intenţionează să organizeze o expediţie pentru scoaterea corpului şi efectuarea de analize ADN.

Warren a aflat locaţia pe baza unor imagini prin satelit difuzate de Pentagon imediat după operaţiune.

Specialiştii sunt sceptici că americanul va putea recupera cadavrul aflat într-un sac de plastic pe fundul Mării Arabiei.

“Este foarte puţin probabil ca el să găsească locul exact şi, chiar dacă l-ar găsi, este aproape imposibil să găsească un sac de plastic pe fundul mării”, afirmă un expert.

Cele mai citite

Tragic accident la Tomşani, Vâlcea. Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața

Un accident tragic a avut loc în localitatea Tomșani din Vâlcea, în care un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina...

VIDEO. Ciolacu, despre importanța militarilor pentru națiunea română. Ceremonii și demonstrații militare, la Buzău

Militarii reprezintă pilonii pe care se sprijină siguranţa şi suveranitatea naţiunii române, a declarat premierul Marcel Ciolacu.Şeful Executivului a participat, la Buzău, la ceremonia...

Cum a ajuns un „candidat AI” pe buletinele de vot în Marea Britanie la alegerile parlamentare

Marea Britanie va avea, în premieră, un „candidat AI” pe buletinele de vot pentru parlamentare, din zona Brighton Pavilion din Brighton și Hove, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă