Sunt născută într-un sat la poalele Munţilor Apuseni şi crescută în spiritul valorilor tra–diţionale româneşti.
Educaţia şi viaţa mi-au demonstrat însă, că nu poţi judeca un om după naţionalitate ori culoare, că dacă doreşti să convieţuieşti cu „celălalt” trebuie să-i accepţi virtuţile dar şi să-i tolerezi micile imperfecţiuni, fiind convinsă că asocierea şi deschiderea îmbogăţesc cultura unei comunităţi şi îi dezvoltă spiritul concurenţial.
Am parcus la rându-mi paginile unei istorii extrem de mitizate realizată în regimul comunist. Din povestea transmisă din generaţie în generaţie şi familiei mele, am retrăit multe dureri ale istoriei. Însă oare, ce rost mai au umbrele trecutului, când astăzi suntem cu toţii europeni?
Oare cât mai valorează în acest secol întreţinerea unei politici bazată exclusiv pe factorul etnic într-o Europă liberă de asemenea constrângeri?
Aş vrea de 15 martie să trecem în uitare ura şi resentimentul, să abandonăm o retorică naţionalistă furibundă şi complet inutilă în favoare unei comunicări mai bune.
Haideţi să evadăm din acest univers închis şi perfect al discursului etnic. Haideţi să înţelegem că celor ce erau obişnuiţi să parcurgă un singur drum deja trasat li se deschid acum în faţa, o mulţime de drumuri potenţiale. Haideţi să fim deschişi şi uşor dezordonaţi sentimental 🙂
Cred că astăzi, în Ardeal, putem depăşi sentimentul unei aceleaşi lumi dominată de dispreţul faţă de celălalt în favoarea unei comunităţi unite şi prospere.
Discursurile intransigente trebuie să rămână de 15 martie ferecate în sertarul trecutului, amintind că ura nu rezistă la uzura timpului iar că noile forme de coeziune socială ale modernităţii au depăşit epoca măcinării fără cruţare a construcţiilor istorice tradiţionale.
În ultimii ani procesul reconcilierii istorice, atât de necesar, s-a dezvoltat la foc încet. Trebuie deschise mai multe ferestre de comunicare, trebuie construite mai multe noduri informaţionale care să pună mai bine în legătură majoritatea cu minorităţiile, excluzând variantele frontale, de exprimare agresivă ori de cultivare a forţei.
Şi mai cred că astăzi, din străfundul întortochiat al istoriei este important să amintim, că totuşi, Avram Iancu şi Petofi Şandor au conceptualizat asemănător dar au acţionat diferit, o revoluţie, la ’48!
Aurelia Cristea este specialist în asigurări. Text preluat de pe www.aureliacristea.ro
(n.red. – 15 martie este ziua când maghiarii serbează declanşarea Revoluţiei de la 1948 în Budapesta)
