29.6 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialSRI, la masă cu CIA şi FBI

SRI, la masă cu CIA şi FBI

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, se află în vizită oficială în SUA, astfel că nu va participa la şedinţa de luni a CSAT, a precizat Serviciul, menţionând că, pe parcursul acestei vizite, directorul SRI se va întâlni cu directorii CIA şi FBI, informează Mediafax.

“Pe parcursul acestei vizite, directorul SRI se va întâlni cu directorii CIA şi FBI”, se arată în comunicatul de presă al SRI.

Preşedinţia a anunţat că luni, de la orele 18.00, va avea loc o nouă şedinţă a CSAT, printre temele care vor fi abordate numărându-se şi cea privind forţele şi mijloacele militare pe care România le poate pune la dispoziţie, în anul 2012, pentru misiuni în afara teritoriului.

De asemenea, pe ordinea de zi figurează subiecte referitoare la: Carta Albă a Apărării, Strategia naţională în domeniul capacităţilor civile, Strategia naţională privind protecţia infrastructurilor critice, Proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea Hotărârii de Guvern nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare şi Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale.

Cele mai citite

Rusia folosește rachete balistice nord-coreene în Ucraina

Un nou raport dat publicității de Pentagon relevă faptul că Rusia foloseşte rachete balistice nord-coreene în Ucraina. Raportul se bazează pe analiza unor resturi...

„Nu există probleme pentru participarea la JO”

În ultima perioadă, în spațiul public au fost vehiculate informații legate de faptul că nu există fonduri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate de...

EXCLUSIV Se confirmă din nou dezvăluirile România Liberă care a scris că pentru că nu a dat soluția cerută în cazul Adamescu judecătorul de...

În materialul de astăzi, ne vom concentra pe legătura dintre dosarul Hideg, care reprezintă un atac vădit asupra independenței justiției, și grupul mafiot la...
Ultima oră
Pe aceeași temă