24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialSindicatele, nemulţumite de legea educaţiei

Sindicatele, nemulţumite de legea educaţiei

Promulgarea legii educaţiei este o victorie pentru UDMR, pentru actuala coaliţie de guvernare şi un dezastru pentru învăţământul românesc, a declarat Marius Nistor, preşedinte executiv al FSI Spiru Haret, potrivit Agerpres.
În opinia liderului sindical, actuala lege a Educaţiei Naţionale, nu are în vedere soarta copiilor din învăţămănt, nu ţine cont că aceştia vor fi lipsiţi de actul de pregătire prin imposibilitatea de a se deplasa la o unitate de învăţământ, ca urmare a desfiinţării şcolilor prin comasare, că cei care vor mai frecventa cursurile gimnaziale, le vor încheia la vârsta de 16 ani fără nici-o calificare, fără nici-un atestat care să confirme studiile efectuate.

,,Probleme vor avea nu numai copii, ci şi profesorii. Prin creşterea numărului de ore de predare, contrare normelor UE, se vor pierde multe posturi în învăţământ, deci se vor face disponibilizări fără să fie un program de absorţie a forţei de muncă, de reconversie profesională. Vom avea două titularizări. Una pe post, dată de Ministerul Educaţiei, pentru profesorii existenţi şi alta dată de unitatea de învăţământ pentru cadrele didactice titularizate pe post începând cu acest an, dar care nu are valabilitate decât în unitatea şcolară care a dat titularizarea, încălcând mobilitatea forţei de muncă’, a spus Simion Hăncescu, preşedinte al FSLI.

O altă problemă ridicată de sindicalişti, care face neaplicabilă actuala lege, este construcţia unităţilor de îvăţământ prevăzute cu 8 clase şi nu nouă.

,, Ne îngrijorează şi modificarea, în plină desfăşurare a anului de îvăţământ, a curriculei. Constituirea disciplinelor pe module. Acest fapt permite elevii să îşi aleagă una sau două ore din materiile acestor module, fapt ce va duce la disponibilizarea multor cadre didactice. Spre exemplu fizica, chimia, matematica vor fi incluse în modulul ,,Ştiinţe’ alături de alte materii din această categorie, elevii având dreptul de a opta pentru o materie sau alta. Astfel un profesor, pentru a-şi asigura numărul de ore necesare pe post trebuie să predea diferite materii. Cine asigură calificarea acestora, pe materii diferite?’, spune Hăncescu.

Liderii sindicali din învăţământul preuniversitar consideră că aplicarea noii legi va fi un eşec.Va bulversa sistemul de învăţământ,chiar dacă ea se va aplica elevilor care intră în acest an în clasa a cincea. ,,Am pierdut o mare şansă de a reforma şi moderniza învăţământul românesc, iar legea va dura cât va fi la putere actuala coaliţie’, spune Simion Hănescu, preşedinte al FSLI.

Liderii sindicali din învăţământul de toate gradele susţin că nu se pot opune aplicării unei legi, dar vor informa toţi angajaţii cu consecinţele acestei legii şi ei vor fi obligaţi să-i urmeze în deciziile lor.Nu sunt excluse, spun ei, revolte sociale fără precedent.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a legii educaţiei naţionale.

CCR a decis, marţi, că legea educaţiei este constituţională, respingând sesizările depuse de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi de parlamentarii PSD+PC şi PNL.

După aproape patru ore de dezbateri, judecătorii de la Curtea Constituţională au respins ca inadmisibilă sesizarea lui Mircea Geoană privind procedura de adoptare, iar criticile pe formă ale parlamentarilor PSD+PC şi PNL au fost respinse ca inadmisibile, în timp ce criticile pe fond au fost respinse ca nefondate.

Cele mai citite

Boeing anunță că își încetinește producția modelul 737

Boeing le-a spus furnizorilor că amână cu trei luni producție sa de avioane 737, au declarat două surse din industrie, deoarece continuă să se...

Banca Mondială finanțează proiecte medicale, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Ciolacu

Banca Mondială finanțează în România proiecte medicale, de învățământ, de transport și de management al riscului la dezastre, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Șeful Executivului...

Caţi pensionari au primit indemnizaţie socială, în mai 2024

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în mai 2024, de 1.136.278 persoane, cu 334 mai mic comparativ cu luna...
Ultima oră
Pe aceeași temă