14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSf. Sinod şi-a dat din 2010 acordul pentru vizita Papei, însă nu...

Sf. Sinod şi-a dat din 2010 acordul pentru vizita Papei, însă nu este convenită nicio dată

Ierarhii Sfântului Sinod şi-au dat, în iulie 2010, acordul de principiu pentru o posibilă invitaţie a Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea în România, dar nu există nicio dată convenită pentru un eveniment de acest fel, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

“Există dialog pe această temă, dar nu s-a convenit nicio dată privind vizita. În 2010, ierarhii Sfântului Sinod şi-au dat acordul de principiu pentru o posibilă invitaţie a Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea în România. Atunci, Patriarhia Română a anunţat că va evalua momentul când va putea fi trimisă invitaţia, potrivit uzanţelor bisericeşti şi în consultare cu alţi factori implicaţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Potrivit părintelui Stoica, invitaţia către Papă se trimite numai în momentul în care, pe canalele diplomatice bisericeşti, se stabilesc data şi detaliile vizitei.

“Nu există stabilită data şi nici nu au fost abordat subiectul în ulttima perioadă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, că o vizită a Papei Benedict al XVI-lea în România va avea loc “cât de curând”, ţinând cont de durata proiectării unei astfel de vizite, iar el va efectua în luna septembrie o vizită la Vatican pentru a aborda această temă.

“Atunci când, în 1999, la invitaţia preşedinţilor Ion Iliescu şi Emil Constantinescu şi a Prea Fericitului Teoctist, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat ţara noastră, gazdele au primit promisiunea revenirii Suveranului Pontif în România. Revenirea va avea loc cât de curând, la o dată ce se va stabili ţinând seama de condiţiile proiectării şi realizării unei vizite papale. Ne bucurăm să constatăm că invitaţiile corespunzătoare sunt transmise şi că vom putea iniţia în curând, la Roma, discuţiile privind efectuarea vizitei Suveranului Pontif în România”, a declarat Marga, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că partea română caută să rezolve împreună cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de la Bucureşti “temele sensibile” precum lucrările la Cathedral Plaza şi retrocedarea bunurilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice.

De asemenea, Marga a arătat că Guvernul român cooperează cu bisericile din România “la dezvoltarea învăţământului teologic, depăşind restricţiile impuse de Legea educaţiei naţionale în 2011”.

“Suntem mulţumiţi să avansăm spre elaborarea Acordului general de cooperare România-Sfântul Scaun, lucrăm la înfiinţarea unei catedre de studii româneşti la Pontificio Instituto Orientale (PIO) din Roma şi la finalizarea acordului de cooperare dintre Universitatea Bucureşti şi Universitatea Pontificală Laterană”, a menţionat şeful diplomaţiei.

Totodată, el a arătat că “vizita Papei Benedict al XVI-lea onorează superlativ orice ţară şi este un moment de istorie”, acesta fiind “una dintre cele mai mari personalităţi teologice şi culturale ale timpului nostru”, iar vizita sa în România reprezintă “un prilej de satisfacţie extraordinară şi de mândrie”.

Marga a amintit că România şi Vatican au “poziţii convergente în promovarea libertăţii religioase, apărarea demnităţii umane şi a vieţii, a valorilor morale ferme”, iar Sfântul Scaun s-a pronunţat în favoarea integrării românilor imigranţi în societăţile occidentale, îndeosebi în societatea italiană.

În 3 iulie, şi preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa în posibilitatea unei vizite apropiate a Papei Benedict al XVI-lea în România, cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni a unei delegaţii a episcopilor catolici italieni.

În 18 ianuarie 2011, ministrul de Externe de atunci, Theodor Baconschi anunţa că “lucrăm la o vizită a Papei la Bucureşti, e nevoie de o invitaţie din partea Patriarhului”. Ulterior, însă, întrebat din nou despre lansarea unei invitaţii către Papă în 2011, el a spus: “Invitaţiile sunt deschise, nu sunt niciodată datate”.

Baconshi a atras însă atenţia că agenda de călătorii a Suveranului Pontif este destul de plină, iar acest element va conta în fixarea unei date. “Trebuie să vedem când şi în ce condiţii îl vom putea invita la noi”, a spus Baconschi.

Ideea unei vizite a Papei Benedict în România eventual chiar în anul 2011 nu este una nouă. Ea a mai fost evocată de ministrul Teodor Baconschi atât în primăvara lui 2010, cu ocazia unei vizite făcute în Italia cât şi în decembrie, la o ceremonie de marcare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Vatican.

În iulie 2010, potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Române, ierarhii Sfântului Sinod şi-au dat acordul de principiu pentru o posibilă invitaţie a Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea în România. “În acest sens, Patriarhia Română va evalua timpul invitaţiei în consultare cu alţi factori implicaţi”, a precizat sursa citată.

În septembrie 2008, preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită la Vatican, l-a invitat pe Papa Benedict al XVI-lea să viziteze România. Informaţia a fost făcută publică de ambasadorul român la Vatican, Marius Gabriel Lazurca, într-un interviu pentru The Epoch Times. Potrivit publicaţiei, Suveranul Pontif va putea vizita România după ce Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va merge în Italia.

Potrivit cutumelor, şeful BOR trebuie să meargă la Vatican şi să reînnoiască invitaţia lansată de preşedintele Băsescu, a adăugat atunci sursa citată.

Prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă a Păstorului Bisericii Catolice, Papa Ioan Paul al II-lea, a avut loc în perioada 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului Teoctist.

Cele mai citite

Robert Păiuşi, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului, era drogat

Primarul PSD al comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie...

Neil Lennon, instalat oficial la Rapid! Mesajul transmis suporterilor de Dan Șucu

La o zi de la victoria cu FCSB, Rapid a oficializat numirea nord-irlandezului Neil Lennon în funcția de antrenor principal. „Suntem încântaţi să anunţăm numirea...

Statele Unite transmit condoleanţe oficiale pentru moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi

Statele Unite au prezentat luni "condoleanţe oficiale" în urma decesului președintelui iranian Ebrahim Raisi și a altor oficiali iranieni într-un accident de elicopter care...
Ultima oră
Pe aceeași temă