15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA BLOGURILOR. Adelin Petrișor îl acuză pe Stelian Tănase că i-a blocat...

REVISTA BLOGURILOR. Adelin Petrișor îl acuză pe Stelian Tănase că i-a blocat o știre

Pe blogurile de vineri, citim despre un conflict între Stelian Tănase și Adelin Petrișor, despre prima zi de la Untold Festival, dar și despre transhumanță. 

Adelin Petrișor scrie că Stelian Tănase, șeful TVR, a blocat o știre în care se anunța că au fost deblocate conturile TVR, întrucât a considerat că ”nu este redactată bine”. ”ANAF a deblocat conturile TVR. Stelian Tănase le-a dat această veste celor care îi pichetau biroul, nemulțumiți de tăierile salariale. Am fost și eu acolo și am făcut o știre. P.S. Știrea mea l-a deranjat pe însuși președintele Stelian Tănase. El a sunat la știri și materialul nu a mai intrat și la jurnalele de seară. Președintele a simțit că nu e suficient și într-o ediție specială a ținut să menționeze că știrea nu a fost “redactată bine”. Pe bune? O știre care te dezavantajează nu e neapărat proastă, domnule Tănase”, a scris jurnalistul.

De pe blogul zoso.ro, aflăm cum a fost prima zi de la Untold Festival. Astfel, bloggerul a făcut o listă de lucruri care nu i-au plăcut la festival. ” Berea a fost rece, dar nu foarte rece. Chelnerul s-a uitat la mine fără să zâmbească. Nu găsesc metroul. Dristor și Calif nu sunt aici. Shaorma e prea naturală, nu simt colesterolul. Semnalul 4G sacadează când încerc să mă uit la un film HD”, a scris bloggerul. 

Pe blogul biziday.ro, citim despre cazul comunei Sisești (Mehedinți), unde mai mulți șomeri au refuzat locuri de muncă la oraș. ”Cazul comunei Șișești (Mehedinți) nu e pentru prima oară vedetă în presă. E foarte trist faptul că tocmai această comună a fost expusă unei judecăți simpliste – sătenii sunt puturoși. Din contră! În 2010 și 2011, comuna Șișești era considerată un adevărat miracol economic al județului Mehedinți, fiind singura comună fără șomeri din județ. Comuna cu șomaj zero, în 2010- anul în care județul Mehedinți înregistra cel mai mare număr de șomeri din țară! Cum a ajuns ea comuna în care se oferă locuri de muncă și lumea nu vrea? Povestea în sine e foarte interesantă!”, a comentat autoarea Ina Gabriela Funețan. 

Pe blogul cristianchinabirta.ro, citim despre taberele pentru copii și cum îi afectează pe părinți plecarea lor. ”Prima zi trece cel mai greu. Pentru că, firește, copilul se simte extraordinar acolo și are muuuuuult mai importante treburi decât să te sune. Așa că, după ce ai întins mâna înspre telefon de vreo 543 ori și ai renunțat tot de atâtea (”lasă-l în pace, măh, e clar că se simte bine, nu are nevoie de părinți să îl scoată din ritm!”), în sfârșit faci acel apel. ”Da, tatiiiiii”, îl auzi râzând. Întrebi timd ”totul e în regulă, pruncule?”. El zice ”da, e fain aici”. Și te pleznește cu ”pa” numărul 3. Și închide”, a scris bloggerul. 

Pe blogul tedoo.ro, aflăm mai multe despre transhumanță. Ciobanii de la Sibiu parcurg anual 600 de kilometri pe jos cu turmele de oi. Astfel, aflăm că fotograful Dragoș Lumpan a documentat acest proces atât în România cât și în Grecia, Albania, Turcia și Țara Galilor. ”Într-o seară din vara lui 2010 stăteam la taclale cu nea Ion.  Din vorbă în vorbă și din pahar de ghiurghiuliu în pahar de ghiurghiuliu vine vorba despre puzderia de oi care pășteau pe fiecare imaș dintre Babadag și Sarichioi. Îmi zice nea Ion: ” A, păi astea nu-s de aici, vin ciobanii cu ele tocmai de la Sibiu în fiecare an”, ”Tocmai de la Sibiu? Cu ce le aduc?” ” Cu ce să le aducă? Pe jos. Au ei traseele lor”. Am înțepenit. De la Sibiu la Enisala sunt 600 de kilometri. Asta pe șosea. Dar cum turmele de oi trebuie să ocolească larg orașele și nu pot fi urcate pe autostradă, însemna că ciobanii respectivi făcuseră cu cel puțin o sută, două de kilometri mai mult, umblând pe cărări numai de ei știute și dormind sub cerul liber”, a comentat bloggerul.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă