32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialProgramul nuclear iranian a ajuns în faza negocierii detaliilor

Programul nuclear iranian a ajuns în faza negocierii detaliilor

Programul nuclear iranian a ajuns în faza negocierii detaliilor Iranul şi marile puteri discutând la Viena, în a doua zi a ultimei lor reuniuni pe tema încheierii unui acord istoric în acest sens.

Potrivit Mediafax, diplomaţii din cadrul Grupului 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) şi cei care reprezintă Republica islamică urmează să se întâlnească pentru prima dată în şedinţă plenară, în urma discuţiilor bilaterale pe care le-au purtat marţi. Ei au termen până la 24 noiembrie să ajungă la un acord.

Marile puteri suspectează din 2002 Iranul că vrea să se doteze cu bomba atomică, sub acoperirea unui program nuclear civil, acuzaţii pe care Teheranul le-a dezminţit întotdeauna.

Controversa a provocat tensiuni care au ajuns până la ameninţări cu războiul, alimentate de temerile pe care un Iran înarmat nuclear le provoacă Israelului şi unor ţări arabe de la Golful Persic.

Iranul doreşte anularea sancţiunilor dure care-i sufocă economia, în timp ce marile puteri îi cer să-şi limiteze capacităţile nucleare astfel încât să facă opţiunea militară practic imposibilă.

Negocierea este extrem de complexă, făcând rezultatul nesigur, după aproape un an de dialog intensiv.

La sosirea în capitala Austriei, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a promis să "depună eforturi până în ultima zi". El a apreciat că un acord este "posibil", dar şi-a avertizat interlocutorii să nu prezinte "cereri excesive".
Secretarul de Stat american John Kerry a îndemnat Teheranul să depună "toate eforturile posibile".

Aşteptat la Viena la mijlocul săptămânii, la fel ca ceilalţi miniştri ai statelor care fac parte din Grupul 5+1, după primele reuniuni între diplomaţi sub patronajul lui Catherine Ashton, fosta şefă a diplomaţiei UE care şi-a păstrat responsabilităţile în dosar, secretarul de Stat a decis până la urmă să-şi amâne vizita, mai scrie Mediafax.

"Va rămâne la Londra miercuri, pentru a-şi continua consultările cu echipa de negociatori" de la Viena şi cu Executivul american de la Washington, a anunţat marţi seara Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat. El va efectua o vizită "joi dimineaţa la Paris, unde va avea întâlniri separate cu miniştrii de Externe saudit (prinţul Saud bin Faisal) şi francez (Laurent) Fabius pe tema negocierilor în dosarul nuclear iranian", a adăugat ea. Kerry "va merge la Viena mai târziu, săptămâna aceasta, dar nu am stabilit încă data", a anunţat ea, fără să ofere alte explicaţii.

Cele mai citite

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International...

Rusia – Ucraina, ziua 845. “Vom fi alături de Ucraina până când va învinge”, anunță președintele SUA, Joe Biden

"Vom fi alături de Ucraina până când va învinge în acest război", a anunțat președintele SUA, Joe Biden, în contextul conferinței de pace care...

Reacția lui Klaus Iohannis după victoria lui Stanciu și compania

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de felicitări echipei naționale a României, după victoria cu 3-0 în fața Ucrainei. Naționala de fotbal a...
Ultima oră
Pe aceeași temă