Decizia de a conditiona semnarea contractului de privatizare a CFR Marfa cu GFR Grup de aprobarea CSAT arata ca lui Ponta nu i-a mai ramas decit solutia smecheriei pentru a scapa de responsabilitatea a ceea ce se profileaza deja a fi cel de-al doilea esec rasunator, dupa Oltchim, in privatizarea unei mari companii. Este cu spatele la zid, gogoasa investitorului strategic – fosta capusa a CFR investigata de procurori pentru o alta privatizare cu cintec, alergind dupa bani in piata – se desumfla pe masura ce informatiile se aduna. Lucrurile se incilcisera oricum in asa un hal, bilbele guvernamentale se tineau lant, incit miroseau puturos si fara interventia presedintelui care a refuzat sa-l numeasca ministru pe Silaghi pentru a-l deroba pe Ponta si a atentionat asupra posibilitatii ca CFR sa ajunga sa fie taiat pentru fier vechi.
Incepind de miercuri, dupa HG prin care s-a aprobat / conditionat vinzarea, Ponta joaca afacerea CFR exclusiv in registru mediatic (ce surpriza!) pentru a limita daunele de imagine. A transformat totul intr-o telenovela de tipul Oltchim, din scenariu lipsind pina acum doar sacii cu bani revarsati in prime-time. Disperat, Ponta incearca sa paseze cartoful fierbinte la Cotroceni, stiind insa prea bine ca asta inseamna blocaj, din simplul motiv ca CSAT nu are atributii legale in a aviza privatizari dupa aprobarea lor in guvern, ci doar inainte si doar din punctul de vedere al «securitatii nationale» ( ceea ce CSAT a si facut deja in baza legii 415/2002, art. 4, alin d, recomandind vinzarea catre un «investitor strategic»). Ca sa nu mai discutam ca nu exista niciun precedent in care CSAT sa fi avizat post-privatizare, ca nu-i treaba lui si nu se poate erija in guvern! Ponta joaca grosier, facindu-se ca uita momentele in care se lamenta congestionat ca Basescu vrea sa fie prim-ministru si nu-si vede locul in configuratia puterilor in stat, impingindu-l acum exact spre aceasta postura, de parca presedintele ar fi personajul care sa sara coarda dupa cum i-o invirte el.
