24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialMilionarul din Top 100, Puiu Popoviciu, conducerea Agronomiei Bucuresti si a...

Milionarul din Top 100, Puiu Popoviciu, conducerea Agronomiei Bucuresti si a serviciului secret al Internelor-trimisi in judecata . Vezi de ce

Procurorii antioruptie i-au trimis in judecata pe: AUREL GABRIEL (Puiu) POPOVICIU, milionar top100, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi  dare de mită;

 ALECU IOAN NICULAE, rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti USAMV (la data comiterii faptelor), acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;

BEJENARU ANDREI MIHAI, acuzat  de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi  continuată;

 DIACONESCU ŞTEFAN, secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMV Bucureşti (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;

ŞERBAN ILIE CORNEL, director Direcţie Generală de Informaţii şi protecţie Internă din M.A.I (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la dare de mită şi favorizare a infractorului;

PITCOVICI PETRU DANIEL, şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei  Generale Anticorupţie din M.A.I (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de  complicitate la dare de mită şi favorizarea infractorului;

LUICAN MIHAI ION FLORIN, prefect al mun. Bucureşti şi preşedinte al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000 (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;

TOADER GABRIEL RĂSVAN, secretar Prefectura mun. Bucureşti şi membru al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000 (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de  abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată

TODIRAŞ IOAN, viceprimar  al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de  abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată

MINEA LIZETA, secretar Primărie sector 1 şi membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din cadrul Primăriei Sectorului 1 Bucureşti (la data comiterii faptelor), în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de  abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată

PETRULIAN GHEORGHE, şef OCOOTA Bucureşti şi membru  al Comisiei municipiului Bucureşti de aplicare a Legii 1/2000, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de  abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.

Rechizitoriul contine fapte penale petrecute la doua institutii. prima parte se refera participatia lui Puiu Popoviciu  la nelegalitatile comise al Agronomie-Bucuresti, a doua parte a rechizitoriului se refera la faptele aceluiasi om de afaceri savarsite impreuna cu conducerea dDGIPI- servicul secret al Ministerului de Interne

Potrivit primei parti a rechizitoriului de trimitere in judecata, in perioada 2000 – 2004 ( a Guvernului Nastase),  inculpatul Alecu Ioan Niculae, beneficiind de sprijinul interesat al inculpatului Popoviciu Gabriel Aurel, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu Gabriel Aurel.

În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat.

În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale

 Iniţial, Popoviciu Gabriel Aurel în înţelegere cu rectorul Alecu Ioan Niculae au creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participaţiune în condiţii nelegale, introducând în acest mecanism societatea S.C. Log Trans S.A., devenită ulterior Băneasa Investments S.A. şi pe inculpatul Bejenaru Andrei Mihai, care a acţionat potrivit indicaţiilor omului de afaceri.

Terenul de 224 de hectare, pe care studentii agronimi trebuiau sa faca practica si cercetare  impreuna cu profesorii, a devenit teren pentru constructii de imobile

Potrivit contractului, pe terenul de 224 de hectare trebuiau dezvoltate activităţi de pomicultură, viticultură, creşterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

 Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat şi al Senatului USAMV Bucureşti, Alecu Ioan Niculae şi Popoviciu Gabriel Aurel au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49 % pentru Universitatea de Ştiinţe Agricole şi 51 % pentru S.C. Log Trans S.A.

O evaluare asupra terenurilor în suprafaţă de 224 ha  şi a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută.

Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49 % de către Universitate nu s-a făcut în condiţii legale.  În plus, aportul de 51% , sub formă de bani, ce revenea celeilalte părţi a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societăţii,sustin procurorii anticoruptie.

        Pentru a pune în aplicare înţelegerea ascunsă cu omul de afaceri Popoviciu Gabriel-Aurel, rectorul Alecu Ioan Niculae i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAVS Bucureşti, prezentându-le date neadevărate şi impunând chiar modificarea Cartei Universităţii. De asemenea, a susţinut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câştiga fonduri băneşti cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învăţământ, pentru asigurarea unor condiţii decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenţi, doctoranzi, etc.

Potrivit rechizitoriului, Inculpatul Alecu Ioan Niculae a fost de acord ca sus menţionatul contract de asociere în participaţiune să fie conceput şi redactat de Popoviciu Gabriel Aurel şi de avocaţii acestuia, fără să participe consilierul juridic şi economistul Universităţii. Contractul a fost  a fost semnat la USAVM Bucureşti în condiţii improprii de reprezentare a  universităţii.

La data de 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAVM, inculpaţii Alecu Ioan Niculae, Popoviciu Gabriel Aurel şi Bejenaru Andrei Mihai au aportat dreptul de folosinţă asupra unui teren de  174 hectare (parte din suprafaţa de 224 ha a fermei Băneasa) împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (S.C. Log Trans S.A.).

După aportarea dreptului de folosinţăpentru 174 de hectare, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate.

Modul de actiune

La solicitarea rectorului Alecu Ioan Niculae, omul de afaceri Popoviciu Gabriel-Aurel, fiind direct interesat, i-a promis ca îl va sprijini să obţină titlul de proprietate pe terenul aferent Fermei Băneasa.

Astfel, în condiţii nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia mun. Bucureşti a eliberat titlul de proprietate pentru USAVM Bucureşti.

Aceasta, deşi membrii comisiei cunoşteau ca terenul aparţinea domeniului public şi că, pentru a fi restituit, trebuia să fie trecut în domeniu privat al statului, prin hotărâre de guvern.

În legătură cu subcomisia de aplicare a Legii 1/2000, in rechizitoriu se mentioneaza că inculpaţii Minea Lizeta şi Todiraş Ioan, au întocmit în fals un referat în care au consemnat că terenul aferent Fermei Băneasa a fost trecut din domeniul public în cel privat, document înaintat comisiei mun. Bucureşti.

De asemenea, inculpaţii Luican Mihai Ion Florin, prefect, şi Toader Gabriel Răsvan, secretar la Prefectura mun. Bucureşti, au aprobat nota de fundamentare prin care au întărit faptul că terenul a fost trecut din domeniul public în cel privat, indicând o hotărâre de guvern care nu reglementa acest aspect.

Ulterior, comisia mun. Bucureşti, din care făceau parte Luican Mihai Ion Florin, Toader Gabriel Răsvan şi Petrulian Gheorghe a decis emiterea titlului de proprietate.

După eliberarea titlului de proprietate, inculpatul Alecu Ioan Niculae în înţelegere cu Popoviciu Gabriel-Aurel au aportat dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa (iniţial fusese aportat dreptul de folosinţă al aceleiaşi suprafeţe) şi dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deşi Hotărârea Senatului USAVM interzicea acest lucru.

În acest  context, terenul de 174 de hectare a fost subevaluat. La o dată ulterioară, în cursul anului 2004, a fost aportată şi diferenţa până la 224 hectare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, în condiţii de subevaluare. Practic, în urma tuturor acestor activităţi, Universitatea de Ştiinţe Agricole nu a avut nici un beneficiu, dimpotrivă a pierdut suprafaţa de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare şi în exploatare, iniţial.

Prejudicii de 620 milioane lei aduse Agronomiei si 330milione de lei prejudicii aduse statului

Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafaţa de 224 ha a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei.

 Prejudiciul cauzat USAMV Bucureşti se ridică la suma de 619.472.218 lei şi se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A. şi din scoaterea din societate a sumelor de bani  care fuseseră  aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru.

 Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în numele statului român, solicitând revenirea terenului în suprafaţă de 224 ha, în proprietatea publică a statului.

  În vederea recuperării prejudiciului cauzat, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile imobile aparţinând inculpaţilor Alecu Ioan Niculae, Popoviciu Gabriel-Aurel, Diaconescu Ştefan, Bejenaru Andrei Mihai, Toader Gabriel-Răzvan, Minea Lizeta şi Petrulian Gheorghe.

Conducerea  DGIPI  l-a ajutat pe Puiu Popoviciu sa scape de dosarul penal cu terenul de la Agronomie, apeland la un ofiter de la DNA, care insa a denuntat tentativa

In partea a doua a rechizitoriului de trimitere in judecata, faptele nelegale au inceput la data de 24 decembrie 2008, inculpatul Popoviciu Aurel Gabriel a dat, prin intermediul inculpatului Pitcovici Petru Daniel, unui ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, denunţător, mită sub formă de băuturi alcoolice, pentru ca acesta să facă cercetări superficiale într-un dosar penal, astfel încât să se ajungă la soluţii favorabile, de netrimitere în judecată.

Dosarul respectiv avea ca obiect faptele descrise in prima parte, cu nelegalitaile comise de Puiu ( Aurel Gabriel ) Popoviciu si de rectorul Ioan Neculae Alecu lUniversitatii de Agronomie bucuresti, pentru obtinerea  de cate primul a terenului de 224 de hectare aflate in administrarea  institutiei de invatamant.

Ofiţerul care lucra la D.N.A , denuntator, fusese delegat, prin ordonanţă a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în cauza în care cei doi erau cercetaţi.

Potrivit rechizitoriului, în zilele de 15 şi 27 ianuarie 2009,  inculpatul Popoviciu Aurel Gabriel i-a promis aceluiaşi denunţător, prin intermediul inculpatului Şerban Ilie Cornel – şeful D.G.I.P.I la acea vreme, cât şi în mod direct,  o funcţie în cadrul acestei instituţii, precum şi sprijin în activitatea profesională în viitor.

Modalitatea majoră prin care inculpaţii Şerban Ilie Cornel ( sef DGIPI pe atunci) şi Pitcovici Petru Daniel ( ofiter DGIPI), i-au ajutat pe inculpaţii Alecu Ioan Niculae şi Popoviciu Gabriel-Aurel constă în aceea că, după încercarea de cumpărare a ofiţerului de poliţie judiciară, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, au continuat activitatea infracţională şi s-au implicat în activitatea de urmărire penală indicând ce persoane trebuie audiate, câte, precum şi ce documente trebuie ridicate de la universitate.

Din acest dosar s-a dispus disjungerea şi continuarea actelor de urmărire penală faţă de inculpatul Şerban Ilie Cornel şi sub aspectul săvârşii infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase, fapte in care este implicat si un consul roman.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă