27.5 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăPoliticăSecretarul de stat pentru românii de pretutindeni, vizită de lucru în Germania...

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, vizită de lucru în Germania și Spania

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a efectuat, în perioada 16 – 19 mai 2024, o vizită de lucru în Republica Federală Germania și în Regatul Spaniei.

În cadrul întâlnirilor organizate cu reprezentanții comunităților de români din Münster și Bonn, Castellon de la Plana, Sagunto și Madrid, au fost discutate principalele direcții de acțiune ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) și modul în care acestea răspund nevoilor identificate în rândul românilor din afara granițelor țării. În același timp, pe parcursul deplasării, au fost vizitate o serie de proiecte dezvoltate în aceste țări, cu finanțarea DRP, de către mediul asociativ românesc.

Joi, 16 mai 2024, delegația DRP a participat la reuniunea preoților români greco-catolici din diaspora, desfășurată la Parohia Română Unită Greco-Catolică Sfântul Ioan Casian din Münster.

„Lucrarea binecuvântată pe care episcopul Cristian Crișan o înfăptuiește, prin proiectul depus și finanțat de DRP, este o mână bună întinsă pentru frații noștri din Germania. M-am bucurat să știu că reprezentanții bisericii locale vin în sprijinul acestora și îi susțin în problemele cu care se confruntă și fac eforturi pentru a găsi cele mai eficiente soluții pentru depășirea momentelor dificile și implicarea lor socială.

Atât preotul Peter Kossen și E.S. Felix Genn, episcop de Münster, împreună cu doamna Angela Stähler, primarul Münsterului, au grijă ca drepturile românilor noștri să fie respectate și luptă, alături de ei, pentru integrarea în toate domeniile de activitate”, a transmis demnitarul DRP.

Programul zilei a continuat cu  întrevederea secretarului de stat al DRP, Gheorghe Cârciu, cu doamna Angela Stähler, primarul orașului Münster, prilej cu care au fost puse bazele unui dialog deschis în ceea ce privește sprijinirea comunității românești. Discuțiile au scos în evidență faptul că cetățenii români stabiliți în afara granițelor aduc un aport considerabil și inconstestabil în statele gazdă prin seriozitate, corectitudine și determinarea de care dau dovadă în toate domeniile în care activează.

„Fie că sunt agricultori, fie că sunt antreprenori de succes, misiunea noastră este să fim alături de conaționalii noștri, iar colaborarea dintre statul român și cel german trebuie să fie una solidă și orientată spre rezultate în favoarea românilor”, a declarat secretarul de stat.

În data de 17 mai 2024, reprezentanții DRP s-au întâlnit la sediul Consulatului General al României la Bonn cu membri ai comunității românești din landul Renania de Nord-Westfalia. Una dintre principalele dorințe exprimate cu acest prilej de partenerii de dialog a fost posibilitatea studierii limbii române în școlile germane de către noua generație de români. La rândul său, secretarul de stat al DRP a punctat faptul că Departamentul sprijină educația, prin proiecte dedicate tinerilor din afara hotarelor, pentru a construi un viitor promițător în care valorile și identitatea românească să fie păstrate și promovate. La întâlnire a participat și consulul general al României la Bonn, Dr. Dan Moraru. 

Sâmbătă, 18 mai, discuțiile purtate la Consulatul României de la Castellon de la Plana cu românii din zonă, în prezența doamnei Petruța-Roxana Filip, gerant interimar, au subliniat importanța păstrării identității românești în afara granițelor și rolul pe care și-l asumă Guvernul României în acest demers. În accesarea fondurilor nerambursabile, puse la dispoziție de statul român, s-au evidențiat aspectele legate de responsabilitatea tuturor părților implicate în administrarea eficientă a resurselor și necesitatea direcționării acestora către proiecte utile comunității, care să susțină identitatea românească. Înființarea centrelor comunitare a fost o altă temă abordată în cadrul acestei întâlniri.

Secretarul de stat al DRP, Gheorghe Cârciu: „Centrele comunitare vor fi înființate în perioada următoare, prima dată în 10 țări, și vor prelua din problemele românilor. Ele vor avea rolul de a sprijini mediul asociativ în scrierea de proiecte, atât pentru finanțarea de către DRP, cât și pentru alte tipuri de finanțări, inclusiv cele europene. Împreună suntem responsabili de eficiența resurselor și utilitatea investițiilor pentru susținerea identității românești”.

De asemenea, în perioada 18-19 mai 2024, delegația DRP a vizitat și monitorizat proiecte aflate în desfășurare în Regatul Spaniei, care au obținut finanțare din partea Departamentului, și a îndrumat beneficiarii pentru punerea în aplicare a inițiativelor noi.

Programul deplasării a inclus participarea la Sfânta Liturghie săvârșită duminică, 19 mai 2024, de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, și la celebrarea a 20 de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române „Soborul Maicii Domnului” de la Sagunto. În cadrul acestui ultim eveniment, secretarul de stat a primit, în numele Departamentului, Ordinul Sfântului Apostol Iacob cel Mare.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă