25 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăPoliticăRomânia și Turcia vor colabora pentru deminarea în Marea Neagră

România și Turcia vor colabora pentru deminarea în Marea Neagră

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că, în curând, va fi operaționalizată acțiunea de deminare în Marea Neagră, desfășurată în comun de forțele navale din România, Turcia și Bulgaria. Declarația a fost făcută marți, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la finalul întâlnirilor oficiale care au avut loc la Palatul Prezidențial din Ankara.

“Atât România, cât şi Turcia au investiţii importante în energie în Marea Neagră. De aceea, este foarte important ca ţările noastre să acţioneze împreună pentru asigurarea securităţii în Marea Neagră şi protejarea acestor investiţii. În acest sens, vreau să salut faptul că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră desfăşurată în comun cu forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. Este pentru prima dată când aliaţii riverani la Marea Neagră iau decizia de a rezolva în comun o gravă problemă de securitate şi de siguranţă a transportului naval”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Totodată, el l-a felicitat pe preşedintele Erdogan pentru contribuţia Turciei la securitatea regională.

“Şi aici vreau să îl felicit pe domnul preşedinte Erdogan pentru leadership-ul şi viziunea de care a dat dovadă. Eforturile remarcabile ale Turciei au făcut posibilă acea înţelegere de tranzit a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, acest efort fiind ulterior preluat de către România. Îmi doresc ca România şi Turcia să acţioneze în continuare împreună, atât în ceea ce priveşte asistenţa acordată Ucrainei, cât şi în ceea ce va însemna implicarea în reconstrucţia după război”, a declarat Ciolacu.

Demararea operațiunilor de deminare vine în contextul creșterii tensiunilor în regiunea Mării Negre și a necesității de a asigura un mediu sigur pentru toate activitățile maritime. Forțele navale ale celor trei țări vor colabora strâns pentru a detecta și neutraliza minele marine, care reprezintă o amenințare semnificativă pentru navigație și pentru mediul marin.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă